Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fraude cu combustibil si firme fantoma depistate de Garda Financiara

ro

31 Oct, 2003 00:00 987 Marime text

Administratorul societatii comerciale "Semperit Alpine" Mangalia a fost amendat cu suma de doua miliarde lei si i-a fost confiscata marfa in valoare de 1,5 miliarde lei * Pe parcursul controalelor s-a constatat ca o societate din Iasi a vandut alteia din Constanta motorina in valoare de 3,8 miliarde lei, numai ca firma din Moldova s-a dovedit a fi fantoma

In ultima perioada, comisarii Garzii Financiare Constanta au declansat o serie de actiuni al caror scop a fost controlarea comercializarii produselor petroliere, punandu-se accent pe produsele petroliere neaccizate, pe verificarea conditiilor actuale fata de cele initiale ale societatilor ce comercializeaza en gros produse petroliere. Astfel, in decursul acestei luni, comisarii Garzii Financiare Constanta au verificat de 64 de agenti economici, comercianti de uleiuri minerale. Valoarea amenzilor incasate in decursul operatiunilor de control s-a ridicat la peste trei miliarde lei, iar confiscarile in numerar au insumat peste doua miliarde lei. Printre agentii care au fost depistati in neregula privind utilizarea facturilor fiscale, livrarea de produse petroliere fara ca societatea sa aiba calitate de comerciant etc. s-au aflat societatea "Semperit Alpine" SRL din Mangalia, care a livrat produse petroliere societatii "Polibac" SRL din Onesti, fara a utiliza facturi fiscale speciale, potrivit legislatiei in vigoare. Administratorul societatii a fost amendat cu suma de doua miliarde lei si s-a confiscat contravaloarea produsului, estimata la peste 1,5 miliarde lei. O alta societate gasita in neregula a fost "Thermar" SA Constanta, care a comercializat, in luna mai a acestui an, in sistem en gros, motorina societatilor "Petrotub" SA Piatra Neamt si "Sterna Service" SRL Agigea. Societatea a fost sanctionata cu suma de un miliard lei pentru nerespectarea obiectului de activitate, aceasta neavand calitatea de comerciant en gros.Societatea "Sukkar Impex" SRL Iasi a vandut catre SC "Landshop International" din Constanta, in perioada septembrie 2002 - ianuarie 2003 motorina in valoare de 3,8 miliarde lei. Ca urmare a verificarilor efectuate de catre comisarii Garzii Financiare din Iasi, s-a constatat ca aceasta este o societate tip fantoma. Din aceasta cauza s-au calculat diferente la impozitul pe profit si TVA in valoare totala de 1,7 miliarde lei, intocmindu-se si sesizare penala. "Actiunea de control a comerciantilor de produse petroliere va continua cu verificari incrucisate pana la utilizatorii finali ai produselor petroliere neaccizate ce stau la baza comertului ilicit de produse accizate", a declarat Cornel Garimovici, comisarul-sef al Garzii Financiare Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii