Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agrointel.ro Cât costă în această toamnă bulbii de lalele, crini, zambile sau narcise

ro

11 Nov, 2016 10:51 3412 Marime text
Prețul bulbilor de flori! Toamna este momentul în care se curăță grădina pentru intrarea în iarnă. Tot în această perioadă grădinarii profesioniști sau amatori deopotrivă își alege cei mai sănătoși bulbi de flori care vor fi puși în pământ și din care, la primăvară, vor răsări primele flori coleorate și parfumate.
 
Dacă până acum nu ați reușit să vă cumpărați bulbi trebuie să știți că mai aveți timp să-i plantați până la apariția primului îngheț serios. De asemenea, dacă nu ați ajuns prin magazinele de flori să faceți o analiză, Agrointeligența- www.agrointel.ro a trecut în revistă prețurile medii pentru bulbii de flori comercializați în această perioadă.
 
1. Bursa florilor: 1-2 lei – prețul bulbilor de lalele
 
În cadrul magazinelor specializate, dar și la târgurile de sezon, prețul pentru bulbi de lalele este cuprins între 1 și 2 lei, în funcție de specie și culoare. Lalele Crocus Iri, extrem de atrăgătoare prin culoare și aspect, se găsesc la 1 leu bulbul.
 
Sfaturi de plantare

 
Bulbii de lalea se plantează în gropi adânci de 10-12 cm, unde bulbul se așează cu discul în jos. Se recomandă ca fixarea bulbului să se realizeze într-un strat de 2-3 cm de pământ mărunțit la baza gropii, la distanța de 10-12 cm. Lalelele cresc foarte bine la umbră, însă le face bine și soarele, astfel ca poți planta bulbii aproape oriunde în grădină.
 
2. Bursa florilor: 1.5-2 lei – prețul bulbilor de crini parfumați
 
Prețul bulbilor de crini care se plantează toamna diferă mult de la un comerciant la altul. Astfel, dacă alegeți să achiziționați acești bulbi de la târgurile de toamnă îi puteți găsi la prețuri cuprinse între 1,5 și 2 lei, în funcție de specie. În schimb, dacă optați pentru achiziționarea lor din mediul online, în funcție de specie, prețurile pot ajunge și la 6,5-7 lei pentru soiurile deosebite din punct de vedere al mirosului și al culorii.
 
Sfaturi de plantare
 
Pentru a se dezvolta armonios, crinii au nevoie de pământ umed, însă nu de unul îmbibat cu apă care va distruge rapid bulbii acestora. Crinii nu sunt foarte pretențioși, atâta timp cât nivelul de umezeală nu este unul prea ridicat, în consecință puteți plasa viitoarele plante în diverse tipuri de sol. În cazul în care alegeți să puneți bulbii în pământ nisipos, nu uitați să adăugați îngrășământ. De asemenea, puteți planta crinii și într-un sol argilos, dar și în acest caz va trebui să adăugați un îngrășământ special, compost sau nisip, pentru a favoriza scurgerea apei și a îmbunătăți textura solului.
 
În ceea ce privește plasarea în grădină, crinul are nevoie de lumină multă, astfel că este indicat să fie pus în soare sau, cel mult, penumbră. În plus, ideal ar fi plantarea într-un loc ferit de vânt. Pentru plantarea bulbilor de crin trebuie să săpați o groapă de 20 cm adâncime, după care se introduce bulbul. Pentru a proteja bulbii de îngheț, ar fi indicat să îi acoperiți cu un strat de frunze, ace de pin sau paie. Astfel, temperatura este menținută la un nivel constant în interiorul solului, ceea ce evită înghețarea bulbilor.
 
3. Bursa florilor: 2 lei – prețul bulbilor de zambile
 
Prețul bulbilor de zambile comune se situează undeva la 2 lei, indiferent că vorbim de bulbi care achiziționați din magazinele de specialitate sau de la târgurile de specialitate. Excepție fac bulbii de zambile Dark Dimension care costă 14 lei și bulbii de zambile bătute Hollyhock care se vând la prețul de 4 lei.
 
Sfaturi de plantare
 
Zambilele sunt flori ce înfloresc primăvara devreme, iar denumirea lor vine din grecescul Hyakinthos, însemnând piatră prețioasă, giuvaer. Bulbii de zambilă se plantează la fel ca și bulbii de lalele, la adâncimi de 12-15 cm, distanța între plante fiind de minim 10 cm. Bulbii se vor așeza în groapa de plantare cu discul în jos. Adâncimea de plantare este influențată mult și de mărimea bulbilor.
 
4. Bursa florilor: 0,75-1,7 lei – prețul bulbilor de narcise

 
Prețul bulbilor de narcise în magazinele de specialitate pleacă de la 0,75 de lei pentru florile duble și poate ajunge la 1,7 lei pentru narcisele din soiul Sweet Pomponette.
 
Sfaturi de plantare
 
Narcisele preferă zonele însorite sau parțial umbrite și nu suportă solurile grele, cu multă umezeală, unde bulbii pot putrezi. Bulbii de narcisă se recomandă a se planta mai devreme decât bulbii de lalele, pentru că pot forma ușor rădăcini la depozitare. Specialiștii din domeniu recomandă ca plantarea să se facă la o adâncime de 12-15 cm și o distanță de 5-10 cm.
 
5. Bursa florilor: 0,60-0,90 lei prețul bulbilor de iris
 
În această perioadă bulbii de iris sunt la ofertă la toate magazinele de specialitate, astfel că prețul pleacă de la 0,60 lei și pot ajunge și la 0,90 lei pentru cei din soiul Hollandica Silvery Beauty.
 
Sfaturi de plantare
 
Pentru plantarea de toamnă, alegeți doar bulbii sănătoși și nu foarte învechiți. Folosiți un tratament cu fungicid, pentru a vă asigura că nu se vor îmbolnăvi, apoi plantați bulbii în sol la o adâncime de 15 centimetri, într-un amestec de pământ, turbă și nisip. Între bulbi este recomandat să lăsați o distanță de 25-30 de cm.
 
Alegerea corectă a bulbilor de flori
 
Înainte de plantarea efectivă, o operațiune extrem de importantă este cea a alegerii bulbilor de toamnă. Dacă vreți să aveți flori cât mai mari și frumoase în primăvară este necesar să luați în considerare o serie de aspecte atunci când selectați bulbii pe care urmează să-i plantați
 
– verificați inițial țesutul bulbilor. Acesta trebuie să fie ferm, tare, fără părți moi sau mucegăite. De asemenea, suprafață bulbilor trebuie să fie cât mai netedă;
– nu cumpărați bulbi încolțiți;
– mărimea bulbului contează, așadar alegeți bulbi cât mai mari, pentru o înflorire abundentă și o dimensiune mare a florilor. Bulbii mici vor avea un procent scăzut de înflorire, cu flori mici.
 
Articol preluat de pe  agrointel.ro

Sursa foto: agrointel.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii