Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tucan batausul

ro

02 Feb, 2008 00:00 3137 Marime text
1201896964.jpg

Marian Fratila a declarat ca Jean Paul Tucan l-a lovit si l-a scuipat

Pentru ca SC Com Auto SA avea aceeasi ruta cu fosta firma de transport la care era angajat atunci directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Constanta, Jean Paul Tucan i-a agresat, verbal si fizic, pe directorul de transport al firmei rivale, Valentin Marian Fratila, si pe un sofer al acestuia. Cel putin, aceasta este ceea ce a declarat Mihaela Fratila, directorul general al SC Com Auto SRL in plangerea penala pe care aceasta a facut-o, pe 15 august 2005, impotriva lui Tucan, pentru comiterea infractiunilor de talharie, furt calificat, insulta si loviri sau alte violente. Aceasta plangere, alaturi de alte doua, precum si declaratiile martorilor si ale lui Tucan, au fost reunite in dosarul de urmarire penala nr. 1621/P/2005, care ulterior a fost trimis Judecatoriei si a primit numarul de inregistrare 6039/212/2006. Firul evenimentelor, asa cum se desprinde din plangerea femeii, este pe cat de interesant, pe atat de amuzant si ar putea cu usurinta sa fie luat drept un episod dintr-un serial de comedie. In speta, marul discordiei il reprezinta transportul pe ruta Constanta - Navodari, pentru care doua firme se luptau la vremea aceea, SC Com Auto SRL si, respectiv, SC JTA Trans Group, aceasta din urma fiind societatea pe care Tucan o reprezenta in conflict. Mihaela Fratila a aratat ca pe 10.08.2005, in jurul orei 8.00, in zona Bulevard, directorul DRDP a patruns in microbuzul cu numarul CT 13 FRF, apartinand SC Com Auto SRL si i-a adresat insulte si amenintari conducatorului auto, Valentin Mitea. Numai ca Tucan nu s-ar fi marginit numai la asta, ci i-a sustras soferului cheile din contact, cu scopul de a impiedica efectuarea transportului de pasageri pe ruta cu pricina. Dupa ce l-ar fi "aranjat" pe Mitea, Tucan ar fi tabarat si pe Valentin Marian Fratila, aflat intr-un alt microbuz al firmei, cu numarul CT 16 FRF. Femeia spune ca Tucan i-a adresat injurii lui Fratila, i-a smuls telefonul mobil in momentul in care acesta din urma a incercat sa-i inregistreze comportamentul, iar apoi a aruncat mobilul buclucas pe asfalt, distrugandu-l. Mai mult decat atat, directorul DRDP ar fi inceput sa-l loveasca pe Fratila cu pumnii, in zona fetei, incercand sa-i scoata si lui cheile din contact, fara succes, insa. Pe 10 august, in acelasi an, asadar exact in ziua conflictului, Mitea si Marin Fratila au facut si ei plangeri penale impotriva lui Tucan. SC Com Auto s-a constituit parte civila cu suma de 800 de lei, reprezentand contravaloarea cheltuielilor prilejuite de schimbarea sistemului de contact si a cheilor microbuzului CT 13 FRF, "cele originale fiind distruse de Jean Paul Tucan", dupa cum arata Mihaela Fratila. Totusi, la actele premergatoare urmaririi penale, Marian Fratila a precizat ca nu Jean Paul i-a luat si i-a distrus mobilul, ci aparatul i-a cazut din mana, in timp ce era agresat fizic de Tucan. La polul opus, Jean Paul Tucan a negat toate afirmatiile din plangerile penale. Directorul DRDP a precizat ca detinea functia de consilier de transporturi al SC JTA Trans Group SRL, societate care avea un obiect de activitate identic cu SC Auto Com SA. Acesta a mai aratat ca deseori s-a aflat in conflict cu angajatii firmei rivale, care, in opinia sa, desfasurau activitati ilegale, pentru ca nu aveau licenta. Nu in ultimul rand, acesta a admis ca a purtat discutii inflacarate cu Fratila, pe tema licentei, dar nu l-ar fi lovit si nici n-ar fi incercat sa scoata cheile din contact, pentru ca, de altfel, nu s-ar fi urcat deloc in microbuzul acestuia. Varianta lui Tucan a fost confirmata declaratia lui Valentin Leauta, angajat al aceleiasi firme la care era angajat directorul DRDP. Foarte interesant este, insa, faptul ca un alt angajat al JTA, Gabriel Toporan, a afirmat ca l-a vazut pe Tucan lovindu-l pe Fratila. Totodata, este semnificativ faptul ca, la aproape 20 de zile de la conflictul Tucan vs. Fratila, Toporan inceteaza sa mai lucreze la JTA. Tucan a afirmat, cu privire la acest fapt, ca Toporan a fost demis pentru lipsa in gestiune. Mitea si Marian Fratila au precizat ca acesta din urma a fost si batut, si scuipat de Tucan. Intr-un final, desi s-a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva lui Tucan pentru infractiunile de talharie si furt calificat, dosarul este inaintat instantei de judecata.

"Tucan are un intelect aparte"

Procesul propriu-zis a inceput pe 20 iulie 2006, dar Tucan si-a facut aparitia aproape un an mai tarziu, pe 31 mai 2007, dupa sapte termene la care a lipsit sistematic. Totusi, intre timp, directorul DRDP isi angajase avocat, care a prezentat o adeverinta cum ca inculpatul a fost bolnav la termenul anterior celui din 31 mai si de aceea nu a venit. In proces, Marian Fratila s-a constituit parte civila, cu suma de 10.000 de lei, daune morale si 1.500 de lei, reprezentand contravaloarea telefonului distrus. In declaratia data in fata magistratilor, Tucan a negat iar toate acuzatiile, precizand: "cand a coborat din masina, Fratila era foarte agitat, nervos, nu mai tin minte cuvintele pe care mi le-a adresat, dar mai mult avea un dialog cu el insusi". La dosar a fost depusa ca proba in circumstantiere si o caracterizare a lui Jean Paul Tucan, emisa de JTA, la solicitarea avocatului acestuia, Luminita Daniela Popescu. Astfel, directorul executiv si cel economic al firmei, Marcel Savlovschi si, respectiv, Violeta Gal, apreciaza in caracterizarea pusa la dispozitia instantei: "pe toata perioada in care a fost angajatul nostru, Jean Paul Tucan, a dat dovada de un comportament deosebit, atat in relatiile cu angajatii societatii, cat si cu clientii nostri, fiind un tip calm si foarte bine pregatit, cu un intelect aparte". De altfel, plecarea lui Tucan i-a indurerat profund pe cei de la JTA, dupa cum ei insisi consemneaza "regretam foarte mult plecarea dansului de la firma noastra".

Tucan se arunca la mila judecatorilor

Intrigant este faptul ca tot la dosar au fost depuse si certificatele de nastere ale celor doi copii ai directorului DRDP, probabil considerate de asemenea probe in circumstantiere. In pledoarie, avocatul directorului DRDP a sustinut ca plangerile penale facute impotriva clientului sau reprezinta doar o razbunare. La randul lui, in ultimul cuvant adresat magistratilor, Tucan a spus: "sunt nevinovat si las la aprecierea instantei daca trebuie sa mi se strice reputatia pe aceste dovezi". Procesul s-a incheiat cu sentinta penala nr. 1179, din 19.07.2007, prin care Tucan a fost achitat de infractiunile care i se retineau in sarcina. Totodata, lui Marian Fratila nu i s-au acordat despagubirile solicitate. Ba mai mult, acesta, impreuna cu Mitea, acesta a fost obligat sa-i plateasca onorariul avocatului directorului DRDP, ceea ce inseamna 750 de lei din partea fiecaruia. Nu in ultimul rand, acestia au achitat si cheltuielile de judecata, in valoare de 300 de lei. Desi Marian Fratila a atacat in recurs sentinta, acesta s-a razgandit si a facut cerere de retragere, inca de la primul termen.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii