Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedia care a zguduit Constanţa! Mihai Eduard Ilie, procurorul care a instrumentat dosarul, va fi numit şef în Parchetul General al României

ro

30 Sep, 2017 00:00 6716 Marime text
Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică, va fi numit şef birou în cadrul unităţii de parchet anterior precizată. Numirea va fi analizată de Consiliul Superior al Magistraturii, la începutul lunii viitoare.
 
Mihai Eduard Ilie este procurorul care a instrumentat, printre altele, dosarele Colectiv (Bucureşti - 65 de morţi) şi Beirut (Constanţa - trei morţi).
 
În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane: 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.
 
Colectiv-victima numărul 65. Un tânăr a murit la aproape doi ani de la tragedie. Lista victimelor
 
Restaurantul Beirut a fost distrus în aprilie 2014 de un incendiu, iar în această tragedie au pierit Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. În prezenta cauză, procurorul Mihai Eduard Ilie a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, care au fost condamnate în primă instanţă.
 
În dosar, Mara Isabella Iacob, magistrat al Judecătoriei Constanţa, învestit cu soluţionarea cauzei, a luat o decizie în premieră pentru Justiţia de la malul mării. Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, este pentru prima dată când o instanţă din Constanţa acordă, într-un singur dosar, despăgubiri de aproape opt milioane de euro pentru infracţiuni din culpă.
 
Premieră în Justiţia din Constanţa! Despăgubiri de aproape opt milioane de euro pentru infracţiuni din culpă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii