Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Totul se decide azi Nicuşor Constantinescu, denunţat de Marian Turbatu! Şeful CJC ar putea fi arestat şi în acest dosar (rechizitorii + transcript)

ro

03 Jun, 2016 00:00 3676 Marime text


Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, riscă să se aleagă cu un nou mandat de arestare! Azi, Luisa Emanuela Dragomir, judecător al Tribunalului Bucureşti, va analiza cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv, luat faţă de şeful CJC în dosarul în care a fost deferit Justiţiei alături de Adrian George Gâmbuţeanu, fostul director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa.
 
În dosar, omul de afaceri Marian Turbatu este denunţător.
 
Ieri, Nicuşor Daniel Constantinescu s-a aflat în faţa judecătoarei Ana Maria Trancă, de la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă învestită cu soluţionarea unuia dintre cele şase dosare ale preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Şedinţa de judecată a fost una cu scântei.
 
Nicuşor Constantinescu a fost amendat de patru ori, pentru că a întrerupt judecătorul de şedinţă.
 
Nicușor Constantinescu: Am fost adus acum cu forța. Vreau să dau o declarație, dar trebuie să vorbesc patru ore.
 
Anamaria Trancă: Nu trebuie să vorbiți patru ore.
 
Nicușor Constantinescu: Ba da, că sunt 50 de volume. M-au adus cu dricul și cu ambulanța.
 
Anamaria Trancă: Nu țipați la mine și nu vorbiți peste mine. De cinci minute țipați la mine.
 
Nicușor Constantinescu: Mai dați-mi un mandat de arestare. V-am spus că sunt în stare gravă.
 
Anamaria Trancă: Dacă mă mai întrerupeți, vă amendez.
 
Nicușor Constantinescu: Amendați-mă!
 
Anamaria Trancă: Vă amendez cu 1.000 de lei. Vă atenționez că pentru fiecare întrerupere vă aplic o amendă de 1.000 de lei. Vreți să dați declarație? Este foarte dificil să vă audiez prin videoconferință din penitenciar.
 
Nicușor Constantinescu: Păi atunci condamnați-mă!
 
Judecătoarea îi spune grefierei să consemneze declarația lui Nicușor Constantinescu: „Nu recunosc acuzațiile care mi se aduc...“
 
Nicușor Constantinescu: Nu sunt cuvintele mele! Nu mă simt bine. Am tensiune 18 cu 13. Vreau să dau declarație, dar nu acum!
 
Anamaria Trancă: Nu mai vorbiți peste mine. Au fost aduși medici să vă asiste. Încă o amendă de 1.000 de lei. Ați avut această atitudine încă de la primul termen al procesului.
 
În continuare, judecătoarea se adresează asistenței: „Comportamentul lui este la limita abuzului de drept. Nu mai dau alt termen pentru audiere.”
 
Nicușor Constantinescu: Am fost adus cu forța.
 
Anamaria Trancă: Vă mai dau o amendă de 1.000 de lei.
 
Nicușor Constantinescu: Vreau să vă recuz!
 
Anamaria Trancă: Se respinge cererea de recuzare, pentru că este făcută exclusiv pentru tergiversarea procesului.
 
Nicușor Constantinescu: Dar nu dumneavoastră trebuie să judecați cererea de recuzare. Alt complet!
 
Anamaria Trancă: Vă amendez pentru a patra oară cu 1.000 de lei.
 
Nicușor Constantinescu: V-am recuzat! Domnule avocat, explicați că nu are voie să judece cererea de recuzare!
 
Avocat: Cererea este întemeiată pe lipsa dreptului de apărare...
 
Nicușor Constantinescu: Am nevoie de asistență medicală! (un paramedic vine și îi ia tensiunea).
 
Nicușor Constantinescu, către asistența din sala de judecată: Nu mai pot să stau. Am 20 cu 13.
 
Nicușor Constantinescu către judecătoare: Nu semnez ce ați declarat! (se ridică în picioare).
 
Anamaria Trancă: Stați jos! Puteți să depuneți o cerere că nu mai vreți să participați la proces pe viitor.
 
Judecătoarea se adresează apoi medicilor: „Puteți să îl luați și să plecați.”
 
Nicușor Contantinescu părăsește sala de judecată folosind două cârje.
 
Sursă transcript: agerpres.ro
 
În prezent, Nicuşor Constantinescu este judecat în: Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 (1), pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, din aprilie 2014 (2), în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 (3), în dosarul celor 19 persoane (fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 (4), şi în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol (5). Ultimele patru dosare au fost instrumentate de procurorul Andrei Bodean, din DNA Constanţa. Mai departe, şeful CJC este judecat, într-un alt dosar, al şaselea, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, din mai 2014, cauza fiind instrumentată de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti.
 
În prezent, şeful CJC se află în stare de arest preventiv, măsura fiind luată de judecătorii Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în dosarul CMZ.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii