De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:00 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Surse - Cine sunt suspecţii din dosarul Mazăre - Strutinsky! Printre ei, viceprimarul Gabi Stan (documente + referat DNA)

ro

26 May, 2015 00:00 3393 Marime text


Recent, fostului edil-şef al municipiului Constanţa i-a fost înlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu, însă decizia nu este definitivă.   

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat, ieri, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României menţinerea în arest atât a lui Radu Ștefan Mazăre, fostul edil-şef al municipiului Constanţa, cât şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky. Pronunţarea se va da azi, însă oricare va fi decizia judecătorilor, ea va putea fi atacată la Curtea Supremă, cu contestaţie. Între timp, procurorii Anticorupţie continuă cercetările specifice în prezenta cauză, unde Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky au calitatea de inculpaţi. Puţini sunt cei care ştiu că în acest dosar există şi suspecţi, printre aceştia aflându-se, potrivit surselor noastre, Gabriel Marius Stan, viceprimarul municipiului Constanţa, Tudoriţa Tolea, fost director al Direcţiei de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanţa, Doru Aurelian Harpalete - inspector în Primăria Constanţa, Ghiulnihal Mutalâp, şefa Serviciului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, precum şi Sorina Laura Oprea, consilier în cadrul Primăriei Constanţa. În acest context, ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele celor mai sus precizaţi, cu menţiunea că am încercat să-i contactăm pe toţi, pentru obţinerea unui punct de vedere, însă acest lucru nu a fost posibil.  
 
Conform celei mai recente declaraţii de avere puse la dispoziţie de Agenţia Naţională de Integritate (document completat pe data de 8.06.2009), Tudoriţa Tolea, fost director al Direcţiei de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanţa (în prezent, pensionată), avea un teren intravilan, în Eforie Nord, din 2006, în suprafaţă de „331,5“, probabil metri pătraţi, bun dobândit prin contract de vânzare-cumpărare. Mai departe, conform aceluiaşi document, Tolea avea un apartament în Constanţa, în suprafaţă de 54 de metri pătraţi, conducea o Dacia 1310, fabricată în 1999. În luna septembrie 2008, fostul director al Direcţiei de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanţa i-a vândut lui „Simion Răzvan“ un teren contra sumei de 43.000 de euro. În anul 2007, Tudoriţa Tolea a luat 8.994 de euro de la banca ABN Amro, cu scadenţa în 2015. De la Primăria Constanţa, Tolea a primit un venit anual salarial de 31.698 de lei. Conform propriilor consemnări, Tudoriţa Tolea nu are interese.     
Potrivit Registrului Comerţului, numele Tudoriţei Tolea este legat de SC Tehran SRL, firmă radiată, precum şi de întreprinderea individuală „Tolea Tudoriţa“, cu sediul social în Eforie Nord, strada Matei Basarab, şi cu obiect de activitate „facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată“.     

Citeşte şi 

Disponibilizările au ajuns şi la şefi
Primăria pierde cinci directori executivi


SC Pomacost SA, marea câştigătoare a unui contract de peste 700.000 de lei (documente)
 
Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)

Comerţ cu băuturi şi tutun

Potrivit declaraţiei de avere completate pe 11 iunie 2014, Gabriel Marius Stan, viceprimarul municipiului Constanţa, deţine 35% dintr-un teren intravilan de 400 de metri pătraţi, dobândit în 2012, prin moştenire, precum şi 35% dintr-un spaţiu comercial de 135 mp, de asemenea moştenit în 2012. La acestea se adaugă un apartament de 80 mp, din care edilului îi revine un procent de 35%, începând din 2012, în urma unei moşteniri. Viceprimarul nu are însă niciun autoturism, dar se poate lăuda cu bijuterii în valoare estimată de 10.000 de euro, dobândite în 2012, şi, mai ales, cu o colecţie numismatică moştenită, estimată la 100.000 de euro (!). În declaraţia de avere menţionată figurează, de asemenea, suma de 100.000 de lei cash. Conform documentului, Gabi Stan nu are plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate. Are, în schimb, mai multe datorii: un credit de 10.000 de euro, contractat de la BCR în 2006 şi scadent în 2016, unul de 11.000 de euro, contractat în 2008 de la Piraeus Bank şi scadent în 2018, un altul de 10.000 de euro, contractat de la Bancpost, scadent în 2018, şi unul de 15.000 de euro, contractat tot în 2008 de la BCR şi scadent tot în 2018.

În calitate de viceprimar, Gabi Stan a încasat, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere menţionate, o indemnizaţie de 41.664 de lei. Soţia sa a realizat, în aceeaşi perioadă, un venit de 32.000 de lei ca salariat al Școlii Gimnaziale nr. 28 „Dan Barbilian“. În aceeaşi declaraţie figurează şi alocaţia copilului, în valoare de 504 lei.

Conform declaraţiei de interese completate la aceeaşi dată, viceprimarul Gabi Stan este „asociat şi acţionar“ (?) în SC Bilsii Activ SRL. De asemenea, are calitatea de membru fondator în Asociaţia Fair Play, precum şi în Asociaţia Sportivă Futsal Municipal Constanţa, acolo unde este vicepreşedinte al Consiliului Director. Totodată, Gabi Stan este preşedintele Asociaţiei „Clubul Sportiv Școala de Fotbal Farul Constanţa 2010“, precum şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Judeţene de Box Constanţa.

În ceea ce priveşte SC Bilsii Activ SRL, societatea a fost înfiinţată în mai 2009 şi are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.
Asociaţi persoane fizice în firmă sunt Constanţa Stan, născută în 1949, şi viceprimarul Gabi Stan. Constanţa Stan este, de asemenea, administratorul societăţii.
Menţionăm că am încercat să aflăm un punct de vedere de la viceprimarul Gabi Stan cu privire la calitatea sa în dosarul în care primarul demisionar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Sorin Strutinsky sunt cercetaţi în arest preventiv. Acesta nu a comentat însă în niciun fel, dar dacă va face vreo declaraţie, aceasta va fi ulterior publicată.

„Deocamdată nu ştiu nimic“

Potrivit declaraţiei de avere completate pe 15 mai 2014, Ghiulnihal Mutalâp, şefa Serviciului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, deţine, din 1992, alături de soţul său, un teren agricol în localitatea Târguşor din judeţul Constanţa, în suprafaţă de 10, unitatea de măsură nefiind însă specificată, dar este vorba, cel mai probabil, despre hectare. De asemenea, aceasta deţine o casă de locuit în suprafaţă de 176 mp, cumpărată în 2002. Are, de asemenea, un autoturism Dacia Papuc, dobândit prin cumpărare, dar şi un Nissan Qashqai şi un Nissan Micra, ambele dobândite prin cumpărare.
Ghiulnihal Mutalâp nu are plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dar are câteva datorii: un credit de 29.200 (moneda nu e menţionată), contractat de la Banca Transilvania în 2012 şi scadent în 2017, unul de 8.000 (nici aici moneda nu e menţionată), contractat de la ING Bank în 2011 şi scadent tot în 2017, unul de 9.800, contractat în 2013 de la Banca Transilvania - în cazul acestui împrumut, nu sunt menţionate nici moneda, nici termenul scadent, şi unul de 11.115 de la Raifeissen Bank, contractat, de asemenea, în 2013 - nici aici nu sunt specificate moneda şi termenul scadent.
Ca şef al Serviciului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, Ghiulnihal Mutalâp a realizat, în anul fiscal anterior declaraţiei de avere la care facem referire, un venit de 60.507 lei. În aceeaşi perioadă, soţul său, inspector în cadrul Camerei Agricole Judeţene Constanţa, a realizat un venit de 20.352 de lei.
Din declaraţia de interese depusă odată cu cea de avere, în mai 2014, reiese că Ghiulnihal Mutalâp nu are niciun interes.
Contactată telefonic, şefa Serviciului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Constanţa a declarat: „Deocamdată nu ştiu nimic. Reveniţi cu un telefon!“. Am revenit cu un telefon, dar Ghiulnihal Mutalâp nu a mai fost de găsit.

Un inspector fără datorii

Cea mai recentă declaraţie de avere a lui Doru Aurelian Harpalete, inspector în cadrul Primăriei Constanţa, este cea din 30 aprilie 2014. Conform acestui document, Harpalete deţine patru terenuri agricole, dintre care unul în Năvodari, iar celelalte trei, în judeţul Constanţa. Două dintre acestea sunt dobândite în baza Legii 18/1991, unul în baza Legii 1/2001, în vreme ce unul este moştenit. Acestora li se adaugă două apartamente în municipiul Constanţa, unul moştenit şi unul cumpărat. Inspectorul din Primăria Constanţa nu are autoturisme, nici plasamente şi investiţii directe. De asemenea, nu are nicio datorie.
Potrivit declaraţiei de avere mai sus menţionate, Doru Aurelian Harpalete a realizat, ca inspector în cadrul Primăriei Constanţa, în anul fiscal anterior completării declaraţiei la care facem referire, un venit de 33.787 de lei. Soţia sa a obţinut, în aceeaşi perioadă, 895 (moneda nu e menţionată, dar e vorba despre lei, cel mai probabil), venit rezultat din acţiunile de la SIF Transilvania. Tot atunci, aceasta a încasat o pensie de la CNPAS Constanţa în valoare de 5.796, dar şi una de la ANPH Constanţa, de 2.808, nici în acest caz moneda nefiind specificată.
Doru Aurelian Harpalete a realizat şi venituri din activităţile agricole, mai exact dând în arendă unele terenuri, venituri care se ridică la 6.600 de lei.
În aceeaşi declaraţie de avere figurează şi alocaţia copilului, de 672, precum şi o pensie pentru copil, de 198. Moneda nu e menţionată.
Tot în aprilie 2014, Harpalete şi-a depus şi declaraţia de interese, conform căreia inspectorul din administraţia publică locală constănţeană nu are niciun interes.

S-a retras din firmă

Cea mai recentă declaraţie de avere a Sorinei Laura Oprea, consilier în cadrul Primăriei Constanţa, este din data de 14 mai 2014. Potrivit documentului, Oprea nu are niciun teren şi nicio casă. Deţine însă un autoturism Skoda Octavia, fabricat în 2006. Nu are active financiare, plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dar nici datorii.
În rubrica „venituri“ din declaraţia de avere figurează salariul său de inspector în cadrul Primăriei Constanţa, salariu care, în 2013, se ridica la 25.005 lei, precum şi salariul soţului său, angajat la Biroul vamal Constanţa Sud, în valoare de 17.609 lei.
Tot pe 14 mai 2014, Sorina Laura Oprea şi-a depus şi declaraţia de interese, iar conform acesteia, nu are niciun interes.
Numele Sorinei Laura Oprea figurează însă la Registrul Comerţului în legătură cu numele firmei Solaris Team SRL, al cărei cofondator a fost, alături de o anume Ștefania Alina Stanciu. Potrivit unei hotărâri din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Sorina Laura Oprea s-a retras din această firmă, prin cesionarea acţiunilor către Daniela Balcovei. În prezent, aceasta din urmă este asociatul unic al Solaris Team SRL, firmă al cărei obiect de activitate este legat de restaurante.
 
În secțiunea documente puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale suspecţilor din dosarul Mazăre - Strutinsky.

Ti-a placut articolul?

Comentarii