Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul de Infecţioase Constanţa şi-a dat în judecată managerul, directorul medical şi doi şefi de secţie pentru răspundere patrimonială (documente)

ro

08 Dec, 2016 00:00 20409 Marime text
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa i-a dat în judecată pe Stela Halichidis - managerul unităţii sanitare, Sorin Rugină - rectorul Universităţii „Ovidius”, Elena Dumea - şef de secţie şi Simona Claudia Cambrea - directorul medical. Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat, pe data de 5 decembrie, dosarul nr. 8238/118/2016, Secţia I Civilă, materia - litigii de muncă, obiectul - acţiune în răspundere patrimonială, stadiul procesual - fond.
 
Părţile dosarului sunt Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa - reclamant şi Stela Halichidis - pârât. Într-un alt dosar, înregistrat cu nr. 8242/118/2016, Secţia I Civilă, materia - litigii de muncă, obiectul - acţiune în răspundere patrimonială, stadiul procesual - fond, ca părţi apar Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa - reclamant, iar Sorin Rugină, Elena Dumea şi Simona Claudia Cambrea - pârâţi. Precizăm că Elena Dumea este şef de secţie, iar Simona Claudia Cambrea - directorul medical al unităţii sanitare.
 
Contactată telefonic, Stela Halichidis, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, a declarat că nu ştie despre ce este vorba. Ulterior, aceasta a ţinut să precizeze că e ceva de „reglat între universitari“. „Politica noastră este să nu oferim informaţii presei la telefon. Avem lucruri mai importante de rezolvat în spital“, a fost răspunsul managerului Stela Halichidis.
 
La rândul său, Sorin Rugină a precizat următoarele: „Bănuiesc că este vorba despre de controlul Curţii de Conturi. Probabil că sunt nişte sume încasate de-a lungul timpului. Dar să vedem despre ce este vorba. Adică sunt nişte sume de recuperat. Şi se recuperează în instanţă. Dar mai multe nu vă pot spune până nu primesc hârtiile. Deci, cei patru sunt cadre universitare. E complicat să explic acum. Dar este vorba despre nişte sume pe care noi le-am luat, cel puţin teoretic, incorect“.

Stela Halichidis, mai multe terenuri şi imobile

În declaraţia de avere completată în iunie 2016, Stela Halichidis a trecut cinci terenuri intravilane, un teren extravilan şi un loc de veci. La acestea se adaugă două case, o casă de vacanţă, un spaţiu comercial şi o criptă. Managerul Halichidis conduce un automobil BMW, fabricat în 2007. În declaraţia de avere mai este amintită o colecţie de bijuterii în valoare de 6.500 de euro şi mobilă în valoare de 5.000 de euro.
 
În anul 2015, aceasta a câştigat peste 10.000 de euro (suma este completată ilizibil) din vânzarea unui automobil şi 4.500 de euro din vânzarea unei bărci. La rubrica „Datorii” apare un credit de 90.000 de euro, scadent în anul 2040 (an completat ilizibil). În anul fiscal 2015, a obţinut 52.474 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 55.325 de lei de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa şi 1.962 de lei de la Astra Zeneca. Soţul ei a adus la bugetul familiei 20.500 de lei.

Simona Claudia Cambrea, cu două automobile

Potrivit declaraţiei de avere completate în iunie 2016, Simona Claudia Cambrea deţine un teren intravilan de 2.100 mp, situat în Eforie Sud, şi un apartament de 46,4 mp, în Constanţa. Are în garaj două automobile: un Peugeot fabricat în anul 2006 şi un Renault fabricat în 2014. În declaraţia de avere mai apar două credite: unul de 9.000 de euro, scadent în 2018, şi unul de 30.000 de euro, scadent în 2019.
 
În anul fiscal 2015, a câştigat 40.615 lei de la Universitatea „Ovidius”, 89.177 de lei de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, 19.453 de lei de la Centrul Medical Dorobanţi şi 3.600 de lei pentru studii clinice. Soţul său a încasat 12.000 de lei de la Pozitron Medical Investigation Constanţa, 54.000 de lei de la SC MNT Healthcare Europa Constanţa şi 158.221 de lei de la Cabinetul Medical Individual Cambrea Marius. La bugetul familiei se mai adaugă suma de 1.008 lei, ce reprezintă alocaţiile copiilor minori.

Sorin Rugină are mai multe imobile

Aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în iunie 2016, Sorin Rugină deţine, împreună cu soţia sa, un teren intravilan de 709 mp, în Eforie Nord, precum şi trei apartamente. Două dintre acestea sunt situate în Constanţa, iar unul în Bucureşti. Rectorul Sorin Rugină conduce un automobil Ford Focus, fabricat în 2012. În conturi bancare, ambele deschise în anul 2007, păstrează sumele de 213,12 euro şi 19.999,52 de lei.
 
În anul fiscal 2015, Sorin Rugină a încasat 175.314 lei de la Universitatea „Ovidius”, 49.273 de lei de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, în calitate de şef de secţie, 266.042 de lei de la companii farmaceutice, pentru studii clinice şi conferinţe. Soţia sa a obţinut 3.000 de lei de la Prodiagnostic Constanţa şi 23.510 lei de la Casa de Pensii Constanţa.

Şefa de secţie Elena Dumea, cu două terenuri

Printre bunurile deţinute de şefa de secţie Elena Dumea, aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în iunie 2016, se numără un teren intravilan şi unul extravilan în Techirghiol şi judeţul Bacău. La acestea se adaugă un apartament de 78,93 mp, în Constanţa. Elena Dumea conduce un automobil Toyota Avensis, fabricat în 2008. În anul 2015, a câştigat 19.082 de lei din vânzarea unui automobil. Cât priveşte veniturile, în anul fiscal 2015, aceasta a încasat 23.799 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 48.673 de lei de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, 2.040 de lei de la JC General Services, 840 de euro de la East Horn Clinical Services, iar soţul său, 57.470 de lei de la SC Minmetal SA. La bugetul familiei se adaugă alocaţiile celor doi copii minori, în valoare de 1.512 lei.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese ale Stelei Halichidis, ale lui Sorin Rugină, ale Elenei Dumea şi ale Simonei Claudia Cambrea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii