Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitale monitorizate online Vezi analiza şi mesajele pacienţilor cu privire la spitalele din judeţul Constanţa! (documente)

ro

17 Jun, 2016 00:00 5946 Marime text
 
 
Site-ul www.calitatespitale.ro reprezintă un concept privat, independent, de colectare şi analiză a datelor privind experienţa pacienţilor legată de calitatea serviciilor furnizate de spitalele din România. Calitatespitale.ro urmăreşte, analizează şi comunică informaţii privind calitatea serviciilor furnizate de către spitalele din România conform următoarelor dimensiuni: calitate confort, calitate servicii şi calitate personal.
 
Colectarea, analiza şi comunicarea informaţiei se bazează pe o metodologie ştiinţifică consacrată, care asigură: colectarea online a datelor privind experienţa pacienţilor şi accesul nelimitat la informaţiile generale privind calitatea serviciilor furnizate de către spitalele din România. Bolnavii şi rudele lor pot, de acum, să evalueze public calitatea serviciilor primite în spital, curăţenia dintr-o unitate sanitară, dar şi felul în care medicii şi asistenţii s-au purtat cu pacienţii.


 
Vă propunem, în cele ce urmează, să vizionaţi primul clasament al spitalelor din Constanţa, în funcţie de părerile pacienţilor. Aflaţi aşadar care sunt cele mai bune unităţi sanitare, dar şi unde sunt condiţii nesatisfăcătoare. Precizăm că în acest clasament sunt incluse atât spitale publice de stat, cât şi unităţi medicale private.
 
Dr. Horea Timiş, coordonatorul proiectului, îi încurajează pe constănţeni să intre şi să completeze chestionarele legate de unităţile medicale în care s-au tratat şi să fie liniştiţi, pentru că beneficiază de protecţia identităţii. „Vorbim despre protecţia identităţii, dar mai ales despre faptul că pacienţii sau aparţinătorii lor sunt eroii activi ai acestui proiect”, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, dr. Horea Timiş.
 
Următorul pas după lansarea acestui proiect va fi amplasarea de info-pointuri în spitale, în colaborare şi cu acceptul managerilor. De asemenea, există şi posibilitatea ca managerii spitalelor să poată răspunde pacienţilor care au completat chestionare şi astfel să se nască dezbateri legate de calitatea confortului, serviciile sau personalul dintr-o anumită unitate medicală. În a treia etapă a proiectului, datele centralizate vor fi înmânate autorităţilor locale şi judeţene, managerilor de spitale şi Ministerului Sănătăţii, în vederea îmbunătăţirii actului medical şi creşterii calităţii serviciilor oferite de unităţile medicale din toată ţara.

Primele chestionare şi primele concluzii pentru spitalele constănţene

Pentru a înţelege mai uşor indicatorii acordaţi de pacienţii care au completat chestionare ce vizează calitatea spitalelor din judeţul Constanţa, vom transpune graficele în stele, pentru fiecare dimensiune de calitate: confort, servicii şi personal.
 
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa - categoria I
Calitate confort:
- calitate nesatisfăcătoare - xxxxx
- calitate foarte bună - xx
- calitatea bună - xx
- calitate satisfăcătoare - x
 
Calitate servicii:
- calitate nesatisfăcătoare - xxxx
- calitate foarte bună - xx
- calitate satisfăcătoare - xx
- calitate bună - ½ x
 
Calitate personal:
- calitate nesatisfăcătoare - xxxx
- calitate foarte bună - xx
- calitate bună - xx
- calitate satisfăcătoare - x
 
Mediul de provenienţă al celor care au completat chestionarele este urban, tipul de serviciu predominant este internarea, gradul de şcolarizare al respondenţilor este, în ordine crescătoare, studii universitare, postuniversitare şi liceu. Pacienţii Judeţeanului au spus că au fost nevoiţi să ofere stimulente pentru favoruri sau avantaje - bilete de trimitere, concedii medicale, documente pentru comisii sau timp mai mic de aşteptare. Alţii afirmă că au dat stimulente pentru că serviciul sau îngrijirea le-a fost condiţionată, iar o altă categorie a plătit serviciile medicale.
 
Sunt şi constănţeni care au lăsat comentarii după completarea chestionarelor prin care fie cereau demisia fostei conduceri (Dan Căpăţînă), fie reclamau calitatea actului medical: „Mizeria care domneşte pe secţii, gunoaiele, gândacii, mirosul de latrină te duc cu gândul mai degrabă la un lagăr de concentrare, nicidecum la un spital în adevăratul sens al cuvântului. Plăteşti - eşti servit, nu plăteşti - eşti lăsat să mori cu zile. 12 ore plus în triaj sub bănuiala de atac cerebral şi cred că am spus tot. 12 ore în care amorţeşti în uitare pe o targă rece din anii '70”.
 
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa - categoria IV
Calitate confort:
- calitate satisfăcătoare - xxxx
- calitate nesatisfăcătoare - xx
 
Calitate servicii:
- calitate satisfăcătoare - xxx
- calitate nesatisfăcătoare - xxx
- calitate bună - xx
 
Calitate personal:
- calitate nesatisfăcătoare - xxxx
- calitate satisfăcătoare - xxx

Mediul de provenienţă al celor care au completat chestionarelor este urban, tipul de serviciu predominant - consultaţia iar gradul de şcolarizare al reondenţilor - studiile postuniversitare.
 
Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa - categoria II
 Calitate confort:
- calitate bună - xxxx
- calitate foarte bună - xxx 

Calitate servicii:
- calitate foarte bună - xxxx
- calitate bună - xxx 

Calitate personal:
- calitate foarte bună - xxxx
- calitate nesatisfăcătoare - xxx

Mediul de provenienţă al celor care au completat chestionarelor este urban, tipul de serviciu predominant este internarea, gradul de şcolarizare al respondenţilor este universitar. Unii pacienţi au lăsat şi comentarii după completarea chestionarelor: „Nu mai lăsaţi oamenii fără tratament şi asiguraţi baza legală a pacienţilor care sunt încadraţi în muncă, oferind suport în cazul concediilor medicale atât personalului medical, cât mai ales pacientului!”
 
Spitalul Municipal Medgidia - categoria III
Calitate confort:
- calitate foarte bună - xxxxx 

Calitate servicii:
- calitate foarte bună - xxxxx 

Calitate personal:
- calitate foarte bună - xxxxx
 
Mediul de proveninţă al celor care au completat chestionarele este urban, studii postuniversitare, iar tipul de servicii - consultaţie.
 
Spitalul Municipal Mangalia - categoria IV
Calitate confort:
- calitate foarte bună - xxxx
- calitate bună - xxx 

Calitate servicii:
- calitate foarte bună - xxxx
- calitate bună - xx 

Calitate personal:
- calitate foarte bună - xxxx
- calitate bună - xx 

Mediul de provenienţă al celor care au completat chestionarele este urban, studii universitare, iar tipul de servicii - internare spital.
 
Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Euromaterna - categoria V
Calitate confort:
- calitate satisfăcătoare - xxxx
- calitate nesatisfăcătoare - xx
- calitate bună - xx
 
Calitate servicii:
- calitate bună - xxx
- calitate nesatisfăcătoare - xxx
- nu ştiu/nu răspund - xx
 
Calitate personal:
- calitate bună - xxx
- calitate satisfăcătoare - xxx
- calitate nesatisfăcătoare - xxx  

Mediul de provenienţă al pacienţilor care au completat chestionarele este urban, sexul feminin, studii medii, iar serviciile preponderente sunt cele de internare.
 
Complexul sanatorial de recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie „Vraja Mării” din Eforie Sud - grad de încredere - categoria V 
Calitate confort:
- calitate foarte bună - xxxxx
- calitate satisfăcătoare - xx

Calitate servicii:
- calitate bună - xxxxx
- calitate foarte bună - xx 

Calitate personal:
- calitate foarte bună - xxxxx 

Mediul de provenienţă al pacienţilor care şi-au exprimat părerea este cel urban, categoria - pensionari, serviciile - internare. Un aparţinător al unui pacient a lăsat şi un mesaj, prin care transmite că este foarte „mulţumit de tratament, de cazare şi de personalul care deserveşte clinica”.
 
Vom reveni.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii