Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Socant Nicusor si cei 50 de lei pentru veteranii de razboi

ro

05 May, 2009 02:28 3037 Marime text

DESCHIDERE_Nicusor_Constantinescu_veterani_de_razboi.jpgPrintr-o hotărâre iniţiată la rugăminţile Filialei Constanţa a Veteranilor de Război, instituţia judeţeană a alocat unui număr de 400 de veterani,  bolnavi şi imobilizaţi, câte 500.000 de lei vechi

Neputinţă, uitare, sărăcie - sunt cuvinte care caracterizează apusul vieţii majorităţii bătrânilor. De prea puţine ori, autorităţile îşi îndreaptă atenţia şi asupra lor, iar atunci când o fac, gestul este unul superficial, mărunt, în comparaţie cu lipsurile lor.
Pe 29 aprilie a fost Ziua Veteranilor de Război. Nu putem spune că s-a serbat, pentru că am minţi. Pentru un astfel de eveniment nu se alocă fonduri ca în cazul altora, menite să atragă, de pildă, atenţia electoratului. Pentru cei care nu conştientizează termenul, veteranii sunt eroi în viaţă. De cele mai multe ori, însă, ei au parte de recunoştinţa pe care o merită, abia după ce mor. Este trist, însă puţine dintre autorităţile locale din judeţ acordă atenţia meritată veteranilor, înainte ca ei să devină o amintire.
Traiul mizer i-a determinat pe reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război - Filiala Constanţa să apeleze la bunăvoinţa autorităţilor judeţene pentru a solicita sprijin material. Aşa se face că în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa, care s-a desfăşurat în urmă cu aproape două luni, pe 16 martie, instituţia judeţeană a alocat o sumă Filialei Constanţa a ANVR. Prin urmare, gestul a fost solicitat, nefiind vorba despre iniţiativa CJC.

Veteranii_de_razboi_03.jpg„Traume de război" alinate cu 50 lei

În referatul întocmit în scopul motivării proiectului de către Direcţia pentru Cultură, Învăţământ, Sport, Sănătate, Organizare Evenimente şi Protocol din cadrul CJC, se arată că, prin adresa nr. 33 din 02.03.2009, Filiala Constanţa a ANVR atrage atenţia asupra situaţiei precare a veteranilor de război şi a urmaşilor lor şi, de asemenea, asupra imposibilităţii filialei de a le oferi suport material. „În judeţul Constanţa locuiesc în acest moment un număr de 5.800 de veterani, din care 1.200 bărbaţi şi 4.600 femei, toţi cu vârsta cuprinsă între 88 şi 95 de ani", se arată în referat. De asemenea, în documentul amintit se mai atrage atenţia că „vârsta înaintată, traumele cauzate de război şi lipsa acută de fonduri, care le-ar putea ajuta substanţial traiul, i-au transformat pe 400 dintre aceştia în ţinte ale bolii şi sărăciei".

Ţinte ale „bolii, sărăciei" şi bătăii de joc

Aşadar, situaţia în care se află acum cei care la tinereţe au fost buni de trimis pe front este una disperată. În acelaşi referat se mai precizează şi că printre cei 400 de veterani bolnavi se află şi unii imobilizaţi.
Revenind la suma alocată, trebuie să o menţionăm, deşi este de-a dreptul ridicolă. Este vorba despre „fabuloasa" sumă de 20.000 lei, care se împarte la 400 de persoane. Aşadar, fiecărui veteran i-a fost alocată, prin milostivenia mai-marilor CJC, impresionanta sumă de... 50 lei. Jenant, în condiţiile în care se alocă bani pe bandă rulantă pe organizarea unor evenimente de care ne-am putea lipsi.
Sunt curioasă cam ce îşi poate cumpăra un bătrân, care are nevoie şi de hrană şi de medicamente, din cei 50 lei pe care i-a primit de la CJC. Sunt curioasă dacă şeful CJC, Nicuşor Constantinescu, poate trăi o singură zi cu doar 50 lei. Şi sunt la fel de curioasă cine a fost curierul acestor bani, pentru că a fi curier pentru o astfel de sumă, pe care trebuie să o duci unui bătrân bolnav şi imobilizat la pat, implică un oarecare sarcasm. Sunt curioasă. În ediţia on line pot fi accesate toate documentele care au fost aprobate de consilierii judeţeni referitor la ajutorul financiar acordat unor veterani de război, deci unor eroi ai neamului.



{mos_ri:Nicusor Constantinescu}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigi duru 12 May, 2009 15:42 Toti veteranii au si pensii speciale, deloc simbolice. In plus au fost si improprietariti cu loturi de 500 m2 si locuri de veci in Cimitirul Central. Toate astea inseamna bani frumosi, de care s-au folosit familiile veteranilor. Sa nu le mai plingem de mila!
  • X 05 May, 2009 14:14 SA MORI TU CA NU INSEAMNA NIMIC, VOI NU-I MERITATI NICI PE AIA MA DACA NU STITI SA APRECIATI UN BAN, NESIMTITILOR, PE MINE M-AR AJUTA F MULT 50 LEI IN PLUS LA SALARIU.
  • RITA 05 May, 2009 10:01 RUSINE ADORMICI ,SUMA DE 50 LEI II DAI LA PARCARE TU ,MI BINE NU MAI DADEAI NIMIC .