Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se repetă situaţia dinaintea campaniei electorale din 2008? CJC împrumută milioane de euro pentru Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică

ro

12 Apr, 2012 00:00 2141 Marime text
DESCHIDEREClinicaortopedie-NicusorConstantinescu.jpgInvestiţii peste investiţii. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, cea mai mare unitate sanitară din judeţul nostru se modernizează pe zi ce trece. Pacienţii sunt mulţumiţi, CJC se împrumută în plin an electoral, iar contribuabilii vor plăti.

Recent, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa a fost inaugurată cea mai modernă Clinică de Ortopedie şi Traumatologie Medicală din Estul Europei. Secţia are patru săli de operaţii, un bloc operator, spaţiu de sterilizare şi anexe prevăzute cu un sistem de ventilare cu flux laminar, precum şi o sală post-traumatică. Investiţia se ridică la 10,2 milioane de euro, din care şapte milioane au fost alocaţi aparaturii şi echipamentelor medicale, în vreme ce 3,2 milioane de euro au fost destinaţi amenajării. Clinica are 16 saloane cu unul, două, trei şi patru paturi. Investiţia a fost suportată integral de Consiliul Judeţean Constanţa, care a contractat un împrumut de 6,7 milioane de euro, bani ce urmează să fie rambursaţi în20 de ani. Secţia a fost dată pe mâna medicului bucureştean Alexandru Şerban, care a adus cu el mai mulţi medici bucureşteni şi alţi cinci medici constănţeni. Doctorul Alexandru Şerban este coinculpat în celebrul dosar al retrocedărilor, alături de primarul Radu Mazăre, de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, dar şi de alte peste 30 de persoane, printre care se numără angajaţi ai instituţiilor publice şi notari. Potrivit procurorilor DNA, în urma „retrocedărilor cu cântec", statul ar fi fost păgubit cu 114 milioane de euro. Urmărirea penală în acest dosar a început pe 1 decembrie 2005, iar pe 25 octombrie 2008 a avut loc trimiterea în judecată. În dosarul retrocedărilor, medicul Alexandru Şerban figurează la capitolul „interpuşi cumpărători de terenuri", alături de Paraschiva Barbu şi de Basarab Popa, (prin firmele Pomacost SA şi Aqualand SA) pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. Interesant este că echipa Mazăre - Constantinescu a mai prezentat, înaintea campaniei electorale din 2008, un alt medic din Bucureşti: Mircea Pătruţ. Acesta fusese numit atunci şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Judeţean, clinică inaugurată chiar în noiembrie 2008. Se impune să amintim că Mircea Pătruţ a candidat din partea PSD în Colegiul 4 pentru Senat la alegerile generale din 30 noiembrie 2008. Se pare că echipa Mazăre - Constantinescu se îngrijeşte de sănătate în anii electorali. Acum, CJC vrea să mai contracteze un împrumut de cinci milioane de euro, bani din care va cumpăra aparatură medicală pentru dotarea Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică. Intenţia CJC-ului de a se gândi la pacienţi este de apreciat, dar de ce o face tocmai în pragul alegerilor locale? Oare astfel vor convinge alegătorii să le dea voturile fără a sta prea mult pe gânduri?

Fără număr de la CJC

clinicaortopedie-ClinicadeChirurgiesiOrtopediePediatrica03.jpgPotrivit unui anunţ publicat pe SEAP, Consiliul Judeţean Constanţa organizează licitaţie pentru contractarea unui împrumut intern în valoare de 5.000.000 de euro pentru achiziţia de echipamente şi aparatură medicală necesare funcţionării Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Societăţile care vor participa la licitaţie pot depune ofertele până pe 24 mai, ora 10.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00. Garanţia de participare este de 200.000 de lei, iar cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 5 % din valoarea contractului. Responsabili de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii sunt: Nicuşor Daniel Constantinescu - preşedintele CJC, Cristian Darie şi Cristinel Nicolae Dragomir - vicepreşedinţii CJC, Felicia Tăicuţu - directorul Direcţiei Generale Economico-Financiare, Carmen Vasile - directorul Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate, Ionuţ Ţiţimeaua - şeful Serviciului Administraţie Publică Locală, Adriana Decu - şeful Serviciului Buget, Mihaela Lungu - şeful Serviciului Achiziţii şi Veronica Circiu - consilier la Serviciul Buget.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii