Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem Flota Marinei Militare a României Ce-a vrut să vadă, în Portul Constanţa, ministrul Apărării (galerie foto)

ro

23 May, 2013 00:00 18211 Marime text
„Eu am venit să-mi fac o imagine, nu de la poartă şi din documente, ci una la faţa locului. (...) Mă nemulţumeşte faptul că nu s-au alocat suficienţi bani anual pentru repararea şi menţinerea la un standard mult mai înalt a navelor. Ar fi foarte frumos să achiziţionăm nave noi”, a declarat ministrul
 
Ieri dimineaţă, vicepreşedintele PSD Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, s-a aflat la Constanţa, unde a efectuat o vizită inopinată. La 06.30, ministrul Duşa a trecut pragul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, iar după o discuţie avută cu liderii instituţiei de învăţământ superior, legată de planul de şcolarizare pentru 2014, şeful MApN s-a deplasat în Portul Militar. Aici, Mircea Duşa a declarat că „Armata României este o instituţie foarte importantă şi foarte apreciată de populaţie” şi că „deşi, în ultimii cinci ani, bugetarea Armatei nu s-a făcut corespunzător, prin strădania şi dragostea faţă de această muncă pe care o au cei de la Flota Armatei, s-au făcut eforturi deosebite ca toate capabilităţile pe care le avem să fie menţinute operaţionale”.

Precum ceilalţi miniştri ai Apărării Naţionale, şi Duşa a vorbit, ieri, despre importanţa submarinului Delfinul şi despre cât de onorată ar fi Armata Română dacă ar fi operaţional. În contextul în care ministrul Apărării Naţionale a declarat că nu este mulţumit de ceea ce a găsit la Constanţa şi că ar dori ca ţara noastră să achiziţioneze şi alte vase, ZIUA de Constanţa prezintă, în detaliu, vasele din flota României, aşa cum sunt ele prezentate de Forţele Navale Române.
 
Nave Maritime
 
Fregata Tip 22 - Deplasament (To): 4900 (încărcare maximă). Dimensiuni (metri: lungime x lăţime x pescaj): 148,2 x 14,75 x 4,6. Propulsie: 4 turbine Rolls-Royce. Viteza (Noduri): 30. Număr punţi: 7. Autonomie: 4500 Mm. Echipaj: 205 (18 ofiţeri). Armament: tun super-rapid 76 mm Oto Melara, instalaţii lansare torpile, sistem de comandă asistat de calculator, instalaţii de bruiaj pasiv TERMA, sisteme de lupta electronică şi nouă sisteme radar.
 
Fregata Mărăşeşti - Deplasament (To): 5790 (încărcare maximă). Propulsie: 4 motoare. Diesel; 32000 CP. Viteza (Noduri): 27. Echipaj: 270 (25 ofiţeri). Armament: Rachete Nava-Nava - 8 buc. tip SS-N-2C (Styx), tunuri - 2 x AK726 (cal. 76mm), binate; 4x Ak-630M (cal. 30mm), 6 ţevi, torpile - 2 x 3 tuburi lanstorpile (cal. 533mm), grenade reactive - 2 x RBU 6000.
 
Corvetă - Deplasament (To) - 1500 (încărcare maximă). Propulsie: 4 motoare Diesel; 13000 CP. Viteza (Noduri): 24. Echipaj: 95 (7 ofiţeri). Armament: tunuri - 1 USSR 3 în (76mm/60), torpile - 4-21 în (533mm)(2) tuburi, grenade reactive - 2 x RBU 6000.
 
Navă purtătoare de rachete - Deplasament (To): 455 (încărcare maximă). Propulsie: COGAG: 2 tipuri DR 77 turbine pe gaz; 16,016 hp (11,77 MW); 2 shaft. Viteza (Noduri): 36. Echipaj: 41 (5 ofiţeri). Armament: Rachete - 4 SS-N-2C Styx.(binate). Tunuri - 1 USSR 3 în (76mm)/60.
 
Vedetă torpiloare - Deplasament (To): 215 (încărcare maximă). Propulsie: 3 motoare Diesel tip M503 A; 8025 hp. Viteza (Noduri): 36. Echipaj: 22 (4 ofiţeri). Armament: Tunuri - 4 USSR 30mm/65 (binate).
 
Navă Logistică - Deplasament (To): 3500 (încarcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 6500 hp. Viteza (Noduri): 16 Echipaj: 62. Armament:
 Rachete - Nava-aer: 2 bucăţi tip SA-N-5. Tunuri: 2 x 57mm; 2 x AK-230 (cal.30mm), binate.
 
Dragor Maritim - Deplasament (To):790 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 4800 hp. Viteza (Noduri): 17. Echipaj: 60. Armament: rachete - Nava-aer: 2 bucăţi tip SA-N-5. Tunuri: 2 X 2 AK-230 (cal.30mm), binate.
 
Puitor de mine - Deplasament (To):1450 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 6400 hp. Viteza (Noduri):19. Echipaj: 75. Armament - tunuri: 1-57 mm 4 USSR 30mm/65, binate. Mine: 200.
 
Grigore Antipa - Navă pentru cercetări maritime - Deplasament (To): 1450 (încărcare maximă). Echipaj: 75. Propulsie: două motoare diesel - 6400 hp. Viteză - 19 noduri.
 
Venus - navă rapidă de scafandri - Deplasament (To): 128,5. Viteza (Noduri): 18. Autonomie, mile marine: 500.
 
Jupiter - navă rapidă de scafandri - Deplasament (To): 41,8 (încărcare maximă). Propulsie: 3 motoare Diesel tip M400; 3300 hp. Viteza (Noduri): 40. Echipaj: 8. Tunuri:1 x 2 x 14,5mm.
 
Nava hidrografică maritimă Cpt. Cdor Alexandru Cătuneanu - Deplasament maxim: 2665 tone. Propulsie: 2 motoare principale. Viteză maximă: 11 noduri. Echipajul: 3 ofiţeri; 8 maiştri militari; 1 subofiţer; 17 marinari.
 
Grozavul - remorcher maritim de salvare - Deplasament (To): 3600 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 5000 hp. Viteza (Noduri): 12. Tunuri: 2-30 mm (binate); 8-14,5 mm. Mine: 200
 
Nave fluviale
 
Monitor Fluvial - Propulsie: 2 motoare diesel; 4900hp (m). Viteza: 30 km/h. Tunuri: 2 x 100mm, 4 x 14.5mm, 2 x 30mm. Rachete: STRELA 2M, 2 x 40 x 122 mm APRN.
 
Vedetă de patrulare fluvială - Deplasament (To): 320 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare diesel; 2700hp (2MW). Viteza (noduri): 16. Tunuri: 1 x 100 mm (tank turret), 2 x 30mm (binate), 10 x 14.5mm (2 quad, 2 single).
Lansatoare de rachete: 2 x 122mm (cu câte 40 de tuburi).
 
Vedetă Fluvială - Deplasament (To): 97 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare diesel; 870 hp (670 KW). Viteza (noduri): 13 km/h. Tunuri: 4 x 14.5 mm (binate). Mine: 6.
 
Nave logistice
 
Remorcher maritim de salvare 101 Viteazul - Intrarea în serviciu: 1954. Echipaj: 21. Puterea motorului principal: 1200 CP.
 
Tanc maritim de motorină 532 - Intrarea în serviciu: 1992. Echipaj: 18 membri. Puterea motorului principal: 1645 CP.
 
Tanc maritim de motorină 531 - intrarea în serviciu: 1971. Echipaj: 14 membri. Puterea motorului principal: 750 CP.
 
Nave de protocol
 
Nava Egreta - are ca destinaţie: activităţi de comandament şi protocol. Dispune de 2 apartamente cu pat dublu, două saloane, unul la puntea principală şi unul la puntea superioară. Poate naviga pe Dunărea Maritimă, canalul Sulina şi canalul Sfântu Gheorghe până la un pescaj de minim 3m.
 
Nava Fortuna - destinaţie: activităţi de protocol. Posibilităţi de cazare la bord:
2 cabine cu pat dublu şi baie, 3 cabine a 2 locuri (cuşete suprapuse) şi baie comună pe hol, o cabină a 3 locuri (cuşete suprapuse) şi baie comună pe hol, o cabină a 4 locuri (cuşete suprapuse) şi baie comună pe hol.
 
Nava Luceafărul - destinaţie: activităţi de comandament şi protocol. Posibilităţi de cazare la bord: dispune de o cabină pentru pasageri cu 2 cuşete. Poate naviga pe Dunăre şi canale până la un pescaj de minim 2 m.
 
Nava Siret - destinaţie: activităţi de protocol. Posibilităţi de ambarcare 30 de pasageri. Poate naviga pe Dunăre şi canale până la un pescaj de minim 2 m.
 
Remorcaj pe fluviu: Remorcher fluvial RF328 - poate remorca şi executa, la Dunăre, manevre cu nave având deplasamentul maxim 300 tone.
 
Transport pe fluviu: Ceam fluvial C417 - are posibilităţi de transport autovehicule (4 camioane nearticulate), materiale şi persoane, având o capacitate de transport de 200 tone.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii