Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:42 22 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Procurorii s-au răzgândit Alba-neagra cu audierea lui Nicuşor Constantinescu

ro

22 Mar, 2012 01:11 2012 Marime text
cap_1.jpgTribunalul Constanţa a admis propunerea formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Serviciul Teritorial Constanţa, dispunând prelungirea duratei măsurii arestării preventive pentru Eugeniu Mija până la data de 5 aprilie, inclusiv

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au finalizat cercetările în dosarul „Bani pentru şefi din CJC", cauză penală în care bucureşteanul Eugeniu Mija, de 45 de ani, a fost arestat, încă de la începutul lunii februarie. Potrivit unor surse bine informate, anchetatorii au terminat de prezentat materialul de urmărire penală celor luaţi în colimator. Aceleaşi voci mai spun că anchetatorii analizează, în acest moment, toate probele aflate la dispoziţie, urmând ca în scurt timp să purceadă la întocmirea rechizitoriului, iar mai apoi la sesizarea instanţei de judecată. Foarte interesant, procurorii DNA nu-l vor mai audia pe Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Şi asta deşi, la prelungirea măsurii arestării preventive a bucureşteanului Mija, anchetatorii au spus, în faţa instanţei de judecată, că printre următoarele „mutări" ar fi şi o posibilă audiere a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa.

La scurt timp după mediatizarea cazului, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au informat că în sarcina bucureşteanului s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. Mai exact, în cursul anului 2011, Eugeniu Mija ar fi pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa. „Banii au fost pretinşi pentru ca inculpatul, atât personal cât şi prin intermediari, să intervină pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa pe care să le determine să dispună achitarea către firmele denunţătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 RON. În perioada ianuarie - februarie 2012, inculpatul Mija Eugeniu i-a pretins denunţătorului, în acelaşi scop, suma de 20.000 de euro, redusă ulterior la 15.000 de euro. La data de 6 februarie 2012, Mija Eugeniu a primit de la denunţător suma de 15.000 de euro, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante", conform oamenilor legii.

Nicuşor nu a răspuns

În ciuda faptului că la momentul prelungirii măsurii arestării preventive faţă de bucureşteanul Eugeniu Mija, anchetatorii au precizat că ar intenţiona sa-l audieze în dosar pe însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, acest lucru nu se va mai întâmpla. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, cu privire la cele mai sus precizate, lăsându-i în acest sens şi un mesaj pe telefonul mobil, însă acest lucru nu a fost posibil. Mai facem precizarea că la obţinerea opiniei sale o vom face publică imediat.

Urmăriţi penal pentru trafic de influenţă

Nicusor_-__Eugeniu_Mija.jpg

Fiind aproape un afacerist de top, numele său figurând în opt societăţi comerciale, majoritatea având probleme financiare, Eugeniu Mija a reuşit, de-a lungul timpului, să se asocieze cu nume grele din PSD şi PC. Spre exemplu, Eugeniu Mija a fost partener de afaceri cu Realini Lupsa, cântăreţ al formaţiei „Gaz pe foc", acesta fiind, la rândul lui, asociat cu fostul ministru al Transporturilor, social democratul Miron Mitrea. De altfel, faţă de Realini Lupsa s-a început urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă iar aceeaşi presupusă infracţiune i se impută şi lui Nicolae Vasilescu, fost deputat în Camera Deputaţilor, în prezent preşedinte al Casei Româno - Chineze din Bucureşti.

Ti-a placut articolul?

Comentarii