Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru organizarea Festivalului Mamaia Fără sprijinul CJC, Fundaţia Fantasio, obligată să achite aproape un milion de lei (documente)

ro

10 Oct, 2015 00:00 4805 Marime text
Fundaţia Fantasio se află într-un moment de impas. După ce Consiliul Judeţean i-a luat dreptul de administrare a Pavilionului Expoziţional Constanţa, fundaţia a rămas… cam fără obiect. Cum banii pe care îi încasa de pe urma închirierii acestui obiectiv au încetat să mai vină, iar hotărâri de Consiliu Judeţean prin care se alocă bani nu se mai dau, ba, mai mult, nici Sărbătoarea Recoltei nu a mai fost organizată anul acesta de Fantasio, fundaţia mai are acum foarte puţine surse de finanţare.
 
Decizia Tribunalului Constanţa într-unul dintre dosarele în care fundaţia are calitatea de debitor a venit într-un moment cum nu se poate mai sumbru. Judecătoarele Iulia Casian şi Luminiţa Dan, din Tribunalul Constanţa, au hotărât să admită cererea formulată de creditoarea SC Passion SRL în contradictoriu cu debitoarea Fundaţia Fantasio Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1701/19.06.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa. Astfel, Fundaţia Fantasio Constanţa trebuie să plătească către Passion SRL, în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii, suma de 953.108 lei cu titlu de preţ servicii turism, penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării integrale a creanţei principale, dar şi cheltuielile de judecată. Hotărârea, dictată joi la Tribunalul Constanţa, nu este însă definitivă.

Fundaţia, rămasă fără obiect de activitate

În ianuarie 2015, Consiliul Judeţean i-a retras Fundaţiei Fantasio dreptul de administrare a Pavilionului Expoziţional. Potrivit explicaţiilor vicepreşedintelui CJC Cristinel Dragomir, „retragerea dreptului de administrare vine în urma unei recomandări a Curţii de Conturi“. „Avem o recomandare de la Curtea de Conturi, iar noi nu suntem Gică Contra. Pentru a evita orice discuţie, vom retrage dreptul de administrare al Fundaţiei Fantasio asupra Pavilionului Expoziţional. Curtea de Conturi susţine că fundaţia nu poate administra pavilionul, pentru că ea nu este instituţie publică, asta deşi acţionari la fundaţie sunt Consiliul Local Municipal Constanţa, cu 50%, şi Consiliul Judeţean, cu 50%“.
 
Fundaţia Fantasio a fost înfiinţată pe 25 martie 2005, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Constanţa, şi a avut drept de administrare asupra imobilului „Pavilion Expoziţional Constanţa“, proprietate publică a Judeţului Constanţa, încă din 2009, ca urmare a unei hotărâri CJC.
 
Contactat, vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir spune că, acum, Consiliul Judeţean nu mai are treabă cu datoriile fundaţiei. „Orice fundaţie are anumiţi membri fondatori, aşa cum CJC-ul este pentru Fantasio, dar noi nu suntem singurii. Ce face fundaţia în situaţia asta e treaba ei. Ştim că fundaţia acum nu prea mai face nimic, dar nu avem cum să o ajutăm, trebuie să găsească soluţii“, a explicat Dragomir.
 
Explicaţia sa este cu atât mai interesantă cu cât, până anul trecut, datoriile fundaţiei se stingeau tot cu banii Consiliului Judeţean. Anul trecut, în urma controlului Curţii de Conturi, Consiliul Judeţean Constanţa s-a văzut în situaţia de a da în judecată Fundaţia Fantasio pentru a recupera o presupusă plată nelegală. „Dacă ne va obliga instanţa să ne dea banii înapoi, o să le dăm noi mâine, facem o hotărâre de Consiliu, «ia de-aici cincizeci de mii, dă-mi cincizeci de mii». Dacă trebuie, da, dăm mâine o şedinţă de Consiliu, le dăm 50 de mii, ne plăteşte a doua zi şi am recuperat banii. Asta e miştocăreală!“, declara, atunci, Cristinel Dragomir. Astăzi, fundaţia Consiliului Judeţean este lăsată să se descurce singură în faţa instanţei.

Datorii pe seama CJC-ului 

Potrivit directorului Executiv al Fundaţiei Fantasio, Cristina Moldoveanu, datoria pe care firma Passion SRL trebuie să o recupereze reprezintă contravaloarea unor servicii de turism prestate în 2011 şi în 2012 ce ţineau de organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia.
 
„Pentru organizarea Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia din 2011 - 2012, am încheiat contracte cu agenţia de turism din Ploieşti. Am făcut aceste achiziţii în baza unor hotărâri de Consiliu Judeţean. Doar că atunci nu am primit toţi banii, plăţile s-au oprit la un moment dat şi noi nu am avut cum să achităm debitul către Passion SRL. Dar avem acţiuni în instanţă împotriva Consiliului Judeţean, pentru că trebuie să primim aceşti bani. Fundaţia Fantasio nu a încheiat acele contracte de capul ei, ci pentru că aşa prevedeau hotărârile de Consiliu Judeţean la vremea respectivă. Oricum şi această hotărâre o vom contesta în instanţă“, a declarat Cristina Moldovanu, pentru ZIUA de Constanţa.
 
Cine este însă societatea care are de primit aproape un milion de lei de la Fundaţia Fantasio? Este necesar să amintim că, în luna februarie, procurorii Anticorupţie au efectuat 19 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţele Constanţa, Prahova şi Sibiu. Din totalul descinderilor, una a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Constanţa, iar restul, la sediile unor societăţi comerciale, printre care şi SC Passion SRL din Ploieşti. „Vizitate“ atunci au fost şi fundaţiile Fantasio şi Thalia.

Legături cu dosarul lui Constantinescu şi Zgabercea? 


Nicuşor Constantinescu, şeful CJC, a fost atunci reţinut şi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă. La acea dată, surse judiciare precizau că DNA l-ar ancheta pe Nicuşor Constantinescu pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, deoarece ar fi efectuat plăţi ilegale, în 2012, cu ajutorul unui angajat al CJ Constanta, Cristian Zgabercea. 
 
Mai târziu, în luna aprilie, procurorii DNA anunţau că Zgabercea şi Constantinescu au fost trimişi în judecată. În dosar au mai fost deferiți Justiției şi Carmen Florentina Oproiu, director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din CJC, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundației Culturale Thalia, precum și Fundația Fantasio şi Fundația Culturală Thalia.

Citeşte şi

Rechizitoriu: Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document) 
 
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Passion SRL a fost înfiinţată în 1991, în municipiul Ploieşti. Asociaţi şi administratori, cu părţi sociale egale, sunt Ioana Carapcea şi Sandel Nica. Firma are ca obiect de activitate „activităţi ale tur-operatorilor“. Ioana Carapcea mai apare ca asociat şi în SC Soleil Group SRL, pe care o şi administrează. Întrebată cum comentează decizia instanţei şi cum a ajuns Fundaţia Fantasio să acumuleze aceste datorii către firma pe care o administrează, Ioana Carapcea nu a dorit să facă nicio declaraţie.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 10 Oct, 2015 08:55 Cei care au distrus teatrul FANTASIO ar trebui sa raspunda penal si material. A fost unul dintre cele mai bune teatre de revista din tara. Subiect pentru DNA sau DIICOT.