Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe A2, de la un capăt la celălalt. Iată că se poate şi aşa Se circulă şi pe tronsonul II dintre Medgidia şi Cernavodă

ro

27 Aug, 2012 01:27 5616 Marime text
DESCHIDERE_lucrari_autos_Med-Cerna.jpg„Există un grafic care s-a actualizat de când s-a instalat Guvernul USL Ponta, sperăm ca în luna august să fie finalizată (n.r. - Autostrada Soarelui). Termenul este toamna acestui an, dar noi sperăm să facem mai repede. La sfârşitul lunii august, da"

Traficul rutier pe partea a doua a tronsonului de autostradă Constanţa - Bucureşti va fi deschis, în mod oficial, în scurt timp. În ciuda faptului că nu a fost inaugurat, de câteva zile, pe tronsonul nefinalizat dintre municipiul Medgidia şi oraşul Cernavodă se circulă aproape fără probleme. Cu puţină atenţie, şoferii care se încumetă să intre pe respectiva porţiune de drum nu trebuie să-şi facă griji legate de indicatoare rutiere, restricţii de viteză ori zone unde depăşirea ar fi interzisă. În ritmul în care se lucrează acum, este de aşteptat ca tronsonul Medgidia - Cernavodă să fie dat în folosinţă, cel mai probabil, săptămâna aceasta, ori cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.

autostrada_lucrari.jpgPe data de 20 iulie s-a inaugurat, pe lângă tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui, şi pe cel care face legătura dintre Medgidia şi Murfatlar, dar şi cei 11 kilometri din centura Constanţei. După cum arătam şi în ediţiile trecute, pe tronsonul Cernavodă - Medgidia se circulă în regim de drum naţional, cu 80 de kilometri pe oră, pe o singură bandă pe fiecare sens de mers. În prezent, pentru a scăpa de eventuale ambuteiaje, şoferii mai curajoşi aleg tronsonul nefinalizat dintre municipiul Medgidia şi oraşul Cernavodă. Cu toate acestea, temerarii trebuie să aibă o singură grijă: în zona mai sus precizată există utilaje dar şi echipe de muncitori, însă aceştia par că sunt obişnuiţi cu prezenţa maşinilor „civile" pe asfaltul proaspăt întins. De menţionat că la intrarea pe porţiunea de autostradă dintre Medgidia - Cernavodă există câte un indicator rutier ce anunţă prezenţa muncitorilor pe acel segment de drum scriind negru pe galben că acolo se execută lucrări. În prezent, specialiştii mai au de montat separatoarele de benzi, precum şi delimitarea sensurilor.

Cu toate acestea, în cazul unui accident rutier trebuie ştiut că şoferul ori şoferii care s-au aventurat pe noul tronson, deşi el nu a fost deschis circulaţiei, pot fi aspru pedepsiţi. În cadrul ultimei vizite pe şantierul Autostrăzii Soarelui, premierul Victor Ponta declara: „Aici s-au mişcat foarte, foarte bine cei care au preluat contractul. Sper să reuşească şi dânşii să termine în noiembrie ultima bucată, nu pe 4 ianuarie". La scurt timp, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu a dat un alt termen pentru finalizarea tronsonului Cernavodă - Medgidia, pe ambele benzi. „Există un grafic care s-a actualizat de când s-a instalat Guvernul USL Ponta, sperăm ca în luna august să fie finalizată (n.r. - Autostrada Soarelui). Termenul este toamna acestui an, dar noi sperăm să facem mai repede. La sfârşitul lunii august, da", a conchis Constantinescu. Amintim că lucrările la acest tronson au întârziat din cauza angajaţilor firmei Colas, ei fiind câştigătorii iniţiali ai contractului. Din câte se pare, aceştia nu ar fi respectat graficul lucrărilor. După ce contractul a fost reziliat, acesta a fost preluat de Astaldi SPA - Max Boegl.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eronatilor 30 Aug, 2012 07:45 Este total neadevarata stirea.NU se circula pe tronsonul doi, decit daca este politist sau smecheras ca sa sfidezi pe ceilalti participanti la trafic care stau ca oile ore intregi la coada.