Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu „La Guvern nu există o discuţie privind trecerea Portului Constanţa la administraţia locală”

ro

10 Sep, 2013 00:00 3034 Marime text
Încă din toamna anului trecut, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a început să vorbească despre trecerea Portului Constanţa în administrarea Consiliului Local Municipal.
 
În acest sens, patru parlamentari PSD de Constanţa - deputaţii Manuela Mitrea şi Eduard Martin şi senatorii Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga, altfel spus, cei patru M - au iniţiat, în octombrie, un proiect de lege care prevede trecerea a 31% din acţiunile Portului Constanţa la CLM Constanţa, a 3% la Consiliul Local Năvodari, 4% la Consiliul Local Agigea, 2% la Consiliul Local Mangalia şi 15% la Consiliul Judeţean.
Ulterior, mai exact în luna februarie a acestui an, acelaşi Mazăre declara că premierul Victor Ponta i-ar fi spus că va exista o iniţiativă legislativă pentru toate porturile, inclusiv pentru porturile dunărene. „Este un proiect care a fost iniţiat de deputaţii noştri numai pe Portul Constanţa, dar premierul mi-a spus şi îmi spusese şi în perioada de alegeri că vrea să facă pentru toate porturile”, preciza şeful municipalităţii constănţene.
În primăvară, Portul Constanţa devenise un subiect constant în ieşirile publice ale primarului, aspect deloc surprinzător dacă luăm în calcul că vorbim despre unul dintre proiectele sale de suflet. În această ordine de idei, Mazăre declara că relaţia sa cu premierul Ponta este „deocamdată bună”, dar că pune această relaţie sub semnul întrebării până la momentul trecerii Portului Constanţa în administrarea municipalităţii. „Să vedem cum se finalizează problema Portului”, avertiza social democratul.
 
A scăpat de „moldoveanul” de la Transporturi
 
Mazăre a insistat pe această problemă, astfel că, în martie, a avut un schimb de replici dure cu fostul ministru al Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu. Acesta din urmă nu agrea ideea trecerii Portului Constanţa sub „umbrela” municipalităţii constănţene. „Eu n-am vorbit cu niciun Fenechiu, pe mine nu mă interesează Fenechiu. Eu am discutat cu Ponta despre Port. Fenechiu, Menechiu... ce zice el. Oricum nu ştie nimic despre port, că-i moldovean şi la Moldova nu sunt porturi”, spunea Radu Mazăre la momentul respectiv.
La scurt timp după comentariul primarului constănţean, fostul ministru a explicat: „Sincer, mă uit în ochii lui Radu Mazăre şi aş aştepta să îşi ceară scuze, dacă el mă respectă aşa cum îl respect şi eu, ca om politic. Pentru că da, Radu Mazăre a venit să avem o discuţie bărbătească şi oficială despre Portul Constanţa. I-am spus că părerea mea este că Portul Constanţa, fiind de importanţă strategică, trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Transporturilor, şi asta e părerea mea”.
 
„Portul Constanţa e un obiectiv strategic”
 
Liberalul Relu Fenechiu a fost însă condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, fapt pentru care a demisionat de la conducerea ministerului. Locul său a fost luat, după interimarul premierului Victor Ponta, de constănţeanca Ramona Mănescu. Noul ministru al Transporturilor ne-a declarat, ieri, că „în prezent se lucrează la o strategie de descentralizare a porturilor, dar doar a porturilor dunărene” şi că la momentul actual nu există, la nivel de Guvern, o discuţie privind trecerea Portului Constanţa la autorităţile locale. „La nivelul Guvernului nu există, deocamdată, o discuţie privind trecerea Portului Constanţa la administraţia locală. Portul Constanţa este un obiectiv strategic. Va fi o discuţie amplă, cu argumente evidente. Să vedem în ce formă va ajunge în final. Deocamdată, aşa cum am spus, nu există există o discuţie pe această temă”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii