Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Macarale râd în soare… ruginii Pe şantiere abandonate din Constanţa, coloşii cu picioare de lut ameninţă trecătorii (galerie foto)

ro

12 Jul, 2016 00:00 7609 Marime text

 
De pe plajă, din zona peninsulară, dar mai ales din Portul Turistic Tomis, de mulţi ani se vede silueta ameninţătoare a unei macarale, lăsate în voia sorţii şi în grija vântului şi a aerului sărat ce vine dinspre mare. Nu este singura, dar este cea mai vizibilă macara lăsată efectiv în voia Domnului. Iar astfel de coloşi sunt la tot pasul: la şantierul abandonat de pe strada Duiliu Zamfirescu, dar chiar şi la podul de la Agigea, o lucrare lăsată în plata Domnului de prea mult timp de către CNADNR.
 
Mai mulţi cititori ne-au semnalat, în ultima perioadă, că se tem de faptul că oricând o astfel de macara se va prăbuşi peste ei sau peste copiii lor. Ce e de făcut? În principiu, să ne rugăm să nu se întâmple ceva cu ele cât suntem în raza lor de acţiune. În rest… fiecare se spală pe mâini cum poate. Cine răspunde, cine trebuie să verifice aceste mormane de fier, cine poate spune când pot fi ele demontate, sunt întrebări la care nu am găsit răspunsuri complete de la autorităţile competente.

Cade macaraua pe tine şi pe copiii tăi? Ghinion! Nu se ştie cine răspunde

Am căutat răspunsuri la întrebările noastre discutând cu primarul Constanţei, Decebal Făgădău.
 
„Referitor la macaralele lăsate de izbelişte în diverse zone ale oraşului, reprezentând un potenţial pericol pentru trecători. Exemplu - cea din Portul Tomis. Poate Primăria Constanţa să ia vreo măsură - sancţiuni sau obligativitatea de a fi demontate?“, a fost întrebarea pe care i-am adresat-o primarului Constanţei şi la care acesta ne-a răspuns după închiderea ediţiei.
 

„Nu avem nevoie de sesizări, există legislaţie în domeniu. La nivelul administraţiei locale este implementat, prin dispoziţie de primar, pe care am semnat-o în 2011, care dă Poliţiei Locale serviciului - de pe atunci - disciplină în construcţii, să inventarieze toate utilajele din construcţie tip macara de pe raza municipiului Constanţa în locuri unde nu mai sunt lucrări active şi îi somează pe proprietari - sau, dacă aceştia ne indică, direct pe constructori, despre: 1) a strânge utilajul şi 2.) dacă utilajul e angajat într-o lucrare încă nefinalizată şi este o relaţie contractuală între beneficiar şi constructor, să prezinte documentele la zi de iscirizare. Asemenea acţiuni tematice se fac anual.
 
Administraţia poate interveni în sensul de a le demonta dacă sunt pe domeniul public. Dar la Constanţa, Dispoziţia de primar pentru identificarea macaralelor turn neutilizate şi abandonate pe şantierele de construcţie pe raza municipiului Constanţa nr. 1833/2011 stabileşte că, de la data intrării în vigoare a dispoziţiei, comunicarea se face de către Poliţia locală, prin departamentul Disciplină în construcţii. Municipalitatea, prin acea ordonanţă, îşi reglementează şi deleagă competenţele, pentru că, în momentul respectiv, nu erau multe primării care să aibă corp control, iar de poliţie locală nu se vorbea.
 
Poliţia locală identifică toate macaralele turn neutilizate timp de maximum un an după expirarea autorizaţiei de construire sau abandonate pe raza municipiului Constanţa, somează proprietarii să ia masuri în vederea dezafectării în termen de 30 de zile de la primirea somaţiei“, a explicat primarul Decebal Făgădău.

 
Acesta a adăugat că are cunoştinţă despre situaţia celei mai cunoscute macarale abandonate - cea din Portul Tomis. „Situaţia macaralei din Portul Tomis nu e doar cunoscută, ci şi verificată. Avem notificări, ştim a cui e macaraua, ni s-au prezentat documentele de iscirizare, de faptul că cineva o verifică, că este în evidenţă, că îşi asumă cineva răspunderea. În general, atenţia noastră e îndreptată către siturile unde s-au desfăşurat lucrări, iar utilajele sunt abandonate. Unde lucrările sunt în curs, competenţele revin Inspectoratului de Stat în Construcţii.
 
Adrian Năstase a dat o ordonanţă de urgenţă pentru siturile abandonate, tocmai pentru că dinspre local au venit solicitări. E vorba de Ordonanţa de Guvern 111/2002. Ultimul raport de inspecţie pe care mi l-au prezentat cei din Portul Tomis ISCIR l-a făcut în 2015 şi au inspecţia tehnică validă până pe 12 ianuarie 2017.
 
Pentru cea din Portul Tomis era un articol special în Dispoziţia 1833/2011 - «Poliţia locală va soma de îndată proprietarul să ia măsura dezafectării». Dar ei au venit apoi şi ne-au spus că «staţi aşa, că noi avem grijă de ea, o iscirizăm, eu v-am dat acum data până la care este iscirizată, 12.01.2017»“, a conchis Făgădău.
 
De asemenea, am sunat şi la Inspectoratul Regional de Stat în Construcţii. Aici ni s-a spus că ei nu au competenţe în acest domeniu. „ISCIR-ul şi Primăria au competenţe în acest domeniu. De autorizarea macaralelor se ocupă ISCIR-ul“, a declarat inspectorul-şef Dayan Fetislam.
 
Astfel că am contactat şi Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), unde inspectorul-şef Dragoş Diaconescu, şeful Inspectoratului Teritorial Bucureşti (care cuprinde şi judeţul Constanţa), a declarat, pentru ZIUA de Constanţa: „Nu există un termen de dat jos macaralele. Obligaţia deţinătorului este de a le asigura contra vântului şi vandalismului. Nu exista o reglementare potrivit căreia trebuie date jos dacă nu mai sunt folosite. Ca şi la autoturisme, unde se face ITP-ul, în cazul macaralelor, această inspecţie se face de ISCIR ori de câte ori solicită deţinătorul şi se verifică dacă echipamentul corespunde tehnic; în cazul în care corespunde din punct de vedere al siguranţei, (n.r. autorizaţia) se dă nelimitat. Există o durată de timp limitată doar de producător şi se face o expertiză. Practic, nu există o limită, nu se poate spune «stop» şi se casează“, a declarat acesta.
 
Diaconescu a precizat însă că ISCIR se ocupă doar de legalitatea existenţei documentelor de autorizare a macaralelor, dar Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR) face verificările tehnice periodice şi stabileşte starea tehnică a instalaţiilor. „CNCIR face verificări începând cu punerea în funcţiune. Pe noi (n.r. ISCIR) ne înştiinţează doar când s-a pus în funcţiune şi cine e deţinătorul. Evaluarea stării tehnice o face CNCIR“ a conchis Dragoş Diaconescu.

De la Ana la Caiafa, de la ISCIR la CNCIR

Am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A. CNCIR Constanţa, care are în subordine şi judeţele Tulcea şi Călăraşi, este condus de inginerul Gheorghe Nedelcu. Acesta a spus însă că ISCIR-ul este cel responsabil, dar, dacă vrem mai multe lămuriri, să trimitem o adresă oficială către sucursala Bucureşti.
 
Pentru că răspunsurile primite au fost în continuare contradictorii, am încercat să obţinem nişte clarificări şi de la managerul unei firme ce închiriază macarale şi care s-a confruntat în practică cu aceste lucruri.
 
„O macara poate sta în picioare atât cât consideră ISCIR-ul sau CNCIR-ul. CNCIR dă avize de funcţionare şi de control periodic. ISCIR se ocupă cu probleme de avarii şi accidente. Eventual, ITM (n.r. Inspectoratul Teritorial de Muncă), dar care intervine doar dacă sunt accidente. Durata de viaţă a unei macarale, cât stă în picioare, depinde de mulţi factori, de condiţii meteo, de amplasament. Cea din Portul Tomis, de pildă, e într-adevăr într-un mediu salin… dar asta nu înseamnă că are o uzură sau că materialul e foarte îmbătrânit. Ea poate sta şi 20 de ani“, a explicat managerul unei firme de profil din Constanţa. Cu alte cuvinte, pericolul din văzduh poate persista ani la rândul.

Probleme la proiectare

Acesta ne-a ajutat chiar să identificăm şi alte probleme create de macaralele care sunt lăsate de izbelişte în şantierele abandonate. „La cea de pe Duiliu Zamfirescu e o problemă grea. Noi, când am montat-o, era la nivel de radieră. A fost prost amplasată de proiectant. Dar noi trebuie să respectăm proiectul şi acolo am pus-o, dar ei nu s-au gândit şi cum o scoatem după lucrare. Şi atunci, s-au făcut un garaj subteran şi o placă, pe care nu mai are nimeni curajul să urce acum. Astfel, atunci când va trebui demontată, va trebui să se facă de undeva din stradă, de pe o macara foarte mare, căreia să îi poată ajunge braţul până acolo şi care să poată ridica şi cea mai grea piesă. Spaţiul de calare, de poziţionare a macaralei, trebuie să fie şi el suficient de mare, astfel ca e posibil, la un moment dat, să se poziţioneze această macara în curtea cuiva“, ne-a mărturisit directorul unei firme de închiriere a macaralelor din Constanţa.

Citeşte şi Central Apartments, proiectul început de Westhouse Group: În locul unui ansamblu rezidenţial de lux, nişte ruine de coşmar (galerie foto+video+document)

Macara prăbuşită la Constanţa acum câteva luni

Dacă o macara s-ar prăbuşi, nu ar fi un lucru nemaiîntâlnit. În urmă cu aproximativ o jumătate de an, un braţ al unei macarale s-a prăbuşit pe strada Traian din Constanţa. Utilajul se afla pe un şantier de construcţii, unde se ridică un bloc de locuinţe. Braţul s-a prăbuşit din senin şi a doborât un stâlp de electricitate. În urma evenimentului, trei autoturisme au fost avariate după ce au sărit componente metalice din utilaj şi au căzut pe maşinile parcate în zonă. Macaraua avea o capacitate de 50 de tone. Acest caz nu este singular în Constanţa. De-a lungul timpului, mai multe macarale s-au prăbuşit şi, din nefericire, au existat pierderi de vieţi omeneşti.
 
La începutul acestui an, la o rafinărie din Ploieşti, un bărbat de 54 de ani a fost strivit de o macara, în timp ce lucra pe o platformă situată la 15 metri înălţime. În septembrie anul trecut, cel puţin 107 persoane au murit, iar alte 238 au fost rănite după prăbuşirea macaralei prin acoperişul Marii Moschei de la Mecca. În februarie 2016, o macara folosită în construcţii s-a prăbuşit în Manhattan, New York. O persoană a murit şi alte două au fost rănite. În luna aprilie, 18 persoane au fost ucise de o macara ce a fost doborâtă de rafale puternice de vânt, într-o provincie din sudul Chinei. Asta în timp ce la Constanţa macaralele sunt lăsate, precum în cântecul comunist, să râdă în soare.

Docher strivit de macara în Portul Constanţa

Un grav accident de muncă a avut loc în iulie 2005, lângă Gara Maritimă din Portul Constanţa. Greutatea de trei tone a unei macarale a căzut peste Petrică Vieru, care era lucrător la SC Astar. Petru Ursan şi Petrică Vieru, docheri portuari, se deplasau către firma lor pentru a-şi ridica salariile. Vieru a hotărât să meargă pe scurtătură, astfel încât au trecut pe sub macaraua numărul 14 din dana 11.
 
Cătălin Gabriel Rotariu, la acel moment, angajat al SC Romnet, firma port operator, făcea manevre de rutină cu macaraua pentru reglarea frânelor ce ţineau greutăţile. În momentul în care a ieşit de sub macaraua fatală, Petrică Vieru a fost strivit în zona picioarelor de o greutate ce a căzut accidental în timpul manevrelor de rutină.
 
Prietenul victimei, Petru Ursan, i-a venit în ajutor, i-a adus apă şi l-a spălat de sânge până la venirea ambulanţei. Victima a fost tot timpul conştientă până la venirea salvării, deşi a pierdut foarte mult sânge. Bărbatul a fost dus imediat la secţia de Reanimare din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa.

Doua macarale uriaşe prăbuşite au ucis şase persoane

Un tragic accident naval produs în iunie 2006 în Portul Constanţa s-a soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor trei, când două macarale uriaşe s-au prăbuşit în danele 64-65. O macara plutitoare situată pe un împingător care voia să iasă din port ar fi agăţat o altă macara situată pe chei. În felul acesta, s-a produs un colaps, macaraua de chei a căzut peste cea plutitoare şi aceasta peste împingător.
 
„S-a reţinut în sarcina inculpatului Gâlcă Traian că, în calitate de comandant al împingătorului «Izvorul Mare I», în ziua de 8.06.2006, cu prilejul efectuării manevrei de deplasare a macaralei plutitoare MP 682 din dana 63 în dana 67 a Portului Constanţa, nerespectând normele de protecţie a muncii, care impuneau deplasarea convoiului împingător - macara plutitoare MP682 cu o viteza de siguranţă şi o veghe vizuală şi auditivă corespunzătoare, în aşa fel încât să permită o apreciere completă a situaţiei şi a pericolului de coliziune, a izbit podul încărcător - descărcător nr. 2, aparţinând părţii civile SC Minmetal SA Constanţa. Acesta s-a prăbuşit peste convoi, scufundând împingătorul, şi a provocat decesul a şase persoane (două aflate pe împingător şi patru pe podul nr. 2) şi vătămarea corporală a altor două persoane“, au spus magistraţii.
Pe data de 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat definitiv pe Gâlcă la patru ani de închisoare. Hotărârea a fost definitivă.

Striviţi de o rolă de tablă metalică desprinsă din macara

Un muncitor a murit, iar un altul a ajuns în stare gravă la spital, în februarie 2010, după ce au fost striviţi de o rolă de tablă metalică desprinsă din macara, în Portul Constanţa. În momentul incidentului, cei doi muncitori îl ajutau pe macaragiu să poziţioneze rolele de tablă, care erau descărcate de pe un vas.

O macara a căzut peste un muncitor la Cernavodă

Un accident de muncă a avut loc, în noiembrie 2010, pe un şantier din zona portului din Cernavodă. Un muncitor a fost grav rănit, după ce o macara a căzut peste el. Muncitorul a fost grav rănit după ce macaraua a căzut peste el şi i-a strivit un picior.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fani 12 Jul, 2016 09:47 Ei,aici se atinge un grav "obicei" si anume acela de a distruge toate reglementarile bune cu altele propuse de catre cei carora nu le-ar fi convenit !Cum printre cei ce aproba asemenea modificari sunt numai plagiatori sau neica nimeni ,banuiti ca fiind specialisti ,se ajunge la brambureala legislativa ....cu rezultate catastrofale .De ce s-a separat ISCIR-ul in doua entitati care se contrazic una pe alta ,decat pentru a se ascunde raspunderile .ISCIR au ramas doar ca " arhivari " si un fel de "gropari " (ei se ocupa doar de legalitatea existentei documentelor si intervin doar la accidente ! ).Inadmisibil ca seful ISCIR sa spuna ca verificarile sunt facute de cei dela CNCIR iar ei (ISCIR) sunt doar informati !!Si uitati cum au loc in intreaga tara sute de accidente grave la instalatiile de ridicat ,in special macarale si ascensoare , cu zeci de victime si nimeni nu-i vinovat !Si pentru o si mai mare brambureala s-a introdus in lantul raspunderilor si Primaria .Sa fim clari ,n-are ce cauta Primaria in acest domeniu .
  • gjc 12 Jul, 2016 08:04 Again an issue well known - no point closing your eyes - this is a real safety concern. Be pro-active and have the owners use them / maintain them or lose them before an accident occurs.