Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea caracatiţelor din Constanţa, anulată! Maşinile parcate neregulamentar vor fi din nou ridicate (document)

ro

07 Nov, 2016 00:00 20817 Marime text
În timpul unei emisiuni radio, Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a declarat că va exista un cadru legislativ care va fi adoptat şi, în continuare, se vor putea bloca şi ridica maşinile parcate neregulamentar.
 
Zilele trecute, judecătorii Curţii de Apel au anulat printr-o decizie definitivă „Legea caracatiţelor“ din Constanţa. Magistraţii au concluzionat că „imobilizarea unui vehicul este, din punct de vedere legal, o sancţiune contravenţională şi, ca atare, ea nu poate fi aplicată în alte cazuri şi condiţii decât cele prevăzute de lege, eventual sub o altă denumire“. Tot judecătorii au menţionat, în motivarea deciziei de anulare a „Legii caracatiţelor“ din Constanţa, că „lipsirea unei persoane de dreptul său de proprietate, fie şi numai sub aspectul unora dintre atributele acestuia, cum se întâmplă în cazul imobilizări autoturismului, nu poate fi făcută decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. (…) Imobilizarea (blocarea) autovehiculului nu poate fi dispusă niciodată pentru staţionare neregulamentară, aceasta fiind o sancţiune contravenţională cu un regim legal strict”.
 
În prezent, cei care îşi parchează neregulamentar maşinile sunt amendaţi de poliţişti, însă li se pregăteşte o surpriză: maşinile parcate neregulamentar în Constanţa vor fi din nou ridicate şi duse într-un centru special amenajat.
 
Toate detaliile acestui „nou“ proiect sunt postate pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne. În acest context, amintim că, în Constanţa, de serviciul de transportare şi depozitare a maşinilor parcate neregulamentar s-a ocupat, până la data de 1 aprilie 2015, SC Litoral Connect SRL.
 
În timpul unei emisiuni radio, Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a declarat că va exista un cadru legislativ care va fi adoptat şi, în continuare, se vor putea bloca şi ridica maşinile parcate neregulamentar.
 
Conform MAI, ridicarea vehiculului „reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune într-una dintre situaţiile prevăzute de art. 143“. Transportul vehiculului ridicat la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul autoturismului se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se achită contravaloarea operaţiunii de ridicare.
 
„Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public. Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public. Administratorul drumului public răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege.
 
Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore. Prevederile mai sus precizate vor intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I“, potrivit MAI.
 
Hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“, poate fi citită integral accesând secţiunea „Documente” din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa. 
 
Revenind la decizia privind anularea „Legii caracatiţelor“ din Constanţa, hotărârea magistraţilor a fost apreciată de unii şi criticată de alţii.
 
„Maşinile parcate neregulamentar să fie ridicate direct! Mai ales cele parcate pe strada Bucovinei, în faţă la Înmatriculări“, spune un cititor pe Facebook.
 
Mirela, un alt cititor, spune: „Foarte rău că nu se pun caracatiţe“.
 
Radu: „Desfiinţăm Poliţia locală!“
 
Damian: „Faceţi parcări“
 
Gheorghe - „Poliţia locala a fost creată pentru că cineva a avut interes de o afacere, nu avem nevoie de aşa ceva pentru că oricum se intersectează foarte mult cu atribuţiunile jandarmeriei şi poliţiei”.
 
Ioan - „Îmi este ruşine mie de ruşinea voastră, a poliţiştilor «stelari» care cred că au văzut multe filme cu americani“.
 
Gheorghiţă - „Să lăsăm Poliţia Rutieră să îşi facă treaba. Domnul Dancu (n.r. Constantin Dancu, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa), poate reusiţi să faceţi ceva cu băieţaşii ăştia locali pe linie rutieră“.

Citeşte şi 

UPDATE. Dispare „Legea caracatiţelor“!
Constantin Dancu, şeful Poliţiei Rutiere din Constanţa, spune ce va întâmpla în continuare (document)

 
Exclusiv
Cum a fost anulată „caracatiţa“ din Constanţa! Judecătorii vorbesc de dispoziţii nelegale (document)


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mine 08 Nov, 2016 12:00 Mai simplu: construiti parcarile cu care va laudati inainte de alegeri fff simplu...ce este atat de complicat???dar la noi o sa fie un destept care o sa faca bani primaria o sa ia acolo de un suc si fraierul care oricum nu are loc de parcare plateste.de ex:pe aleea garofitei unde mai exact parchezi masina????in casa eventual.si exemplele pot continua
  • CT 08 Nov, 2016 11:27 Nu s-ar putea doar cu amenda deoarece nu produce profit. Probabil cineva va face foarte multi bani de pe urma acestei legi care la randul lui va cotiza. Mazare 2.0
  • Ionuț 08 Nov, 2016 08:42 Dacă am mașină blocata în parcare, dacă am garajul blocat și trebuie neapărat sa plec, am o urgenta, la București, aștept sa vina conducătorul auto care m-a blocat? Nu! Sun la Politia Locala, sa vina sa ridice auto, care ma împiedică. Multi au fost în situația asta.
  • Sima Sorin 07 Nov, 2016 15:58 Nu ar putea politia sa își facă treaba fara sa ridice mașini si fara sa puna caracatițe, ci doar punând o amenda pe parbriz? Mai simplu de atât ce ar putea fi?