Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu şeful SIF, comisarul-şef Ioan Tomescu „Da, am rude în IPJ, un nepot. La Economic"

ro

27 Jul, 2011 00:00 13110 Marime text
cap_1.jpg„Bineînţeles că nu m-a susţinut nimeni. Eu am o familie de muncitori. Nu au avut bani să mă susţină. Totul am făcut pe munca mea"

Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul-şef Ioan Tomescu, ne-a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre averea şi interesele sale, precum şi despre colegii săi de şcoală. Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor ne-a mărturisit că are un nepot, care desfăşoară activităţi în cadrul IPJ Constanţa, însă a ţinut să precizeze că nu a avut nicio implicare în ascensiunea acestuia. Comisarul-şef Ioan Tomescu ne-a mai vorbit despre activitatea şi schema de personal a Serviciului de Investigare a Fraudelor. Potrivit lui Tomescu, SIF Constanţa se clasează printre primele judeţe, la nivel naţional, în ceea ce priveşte numărul dosarelor penale.

Cine este Tomescu Ioan? Averea şi interesele?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Am întrat în rândurile Poliţiei în anul 1987, când am absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi. De atunci până în prezent, mi-am desfăşurat activitatea în rândul Poliţiei Economice, cu excepţia a doi ani când am făcut parte din rândul lucrătorilor de la Resurse Umane. Am absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, în anul 1992. Cursuri universitare tot la Academia de Studii Economice, Specializarea Managementului Firmei, în 1998. În anul 2000, am absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, iar, din iunie 2010, sunt doctor în drept la Universitatea Bucureşti. Ca avere, în cei 25 de ani de activitate, de la absolvire, am un apartament luat imediat după Revoluţie, o casă donată de părinţi, două autoturisme, unul luat în leasing".

Ce prieteni aveţi printre politicieni, afacerişti, oameni mondeni?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Nu am prieteni printre politicieni, afacerişti sau oameni mondeni, poate doar cunoştinţe".

Cu cine aţi fost coleg de şcoală?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Am colegi de şcoală în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Unii îşi desfăşoară activitatea în Portul Constanţa, unii au fost la Economic. Unii sunt acum la Poliţia Transporturi, Investigarea Fraudelor. Am şi colegi de şcoală la Dispecerat, Judiciar... în toate domeniile de activitate".

Aveţi rude în IPJ Constanţa? Dar în alte structuri ale MAI?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Da! Am rude în IPJ Constanţa! Este vorba de un nepot, absolvent al Academiei de Poliţie. A fost detaşat la Constanţa. Nu este meritul meu, este meritul lui. Nu eram şef atunci, eram un simplu lucrător, şef de birou. A dat examen ca orice lucrător. Este pe Economic. Întâmplarea a făcut ca eu să fiu acum în această funcţie, şi mi se pare corect ca, după atâţia ani de activitate, să pun şi eu în practică, cunoştinţele profesionale".

Dumneavoastră ori familia dumneavoastră este implicată în vreo societate comercială?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Nu"

De când conduceţi Serviciul de Investigarea a Fraudelor?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Din octombrie 2007, ca urmare a concursului susţinut, după ce fostul şef a plecat la DGA Constanţa".

V-a susţinut cineva pentru conducerea acestui serviciu?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Bineînţeles că nu m-a susţinut nimeni. Eu am o familie de muncitori. Nu au avut bani să mă susţină. Totul am făcut pe munca mea".

Ce înseamnă pentru dumneavoastră o zi de muncă?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Pot spune, fără falsă modestie că începe la ora 8 dimineaţă şi se poate termina după orele 20.00. pe timpul sezonului estival se pot termina şi la 5 dimineaţa. (...)".

Câţi lucrători aveţi în subordine? Sunt suficienţi?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Serviciul de Investigare a Fraudelor are în organigramă un număr de 40 de lucrători. Dacă sunt suficienţi? Vă pot spune din capul locului că nu. Şi argumentez acest lucru prin faptul că, dacă în 2005, erau peste 70 de lucrători, acum suntem pe tot judeţul. Schema de personal este subdimensionată. (...) Ca şi număr de lucrători, volumul de muncă este foarte mare. Avem un număr mare de dosare penale. Ne descurcăm cum putem pentru a duce la bun sfârşit misiunea noastră şi de a mulţumi, pe cât putem, cetăţenii care se adresează acestui serviciu".

Din ce an datează cel mai vechi dosar al Serviciului de Investigare a Fraudelor?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Aici, putem vorbi de acele dosare cu autori necunoscuţi din 2007, firme fantomă. (...) În cele mai multe din cazuri sunt cetăţeni arabi. Aceştia vin în ţară, stau 30 - 40 de zile şi au plecat. Noi desfăşurăm şi în aceste dosare activităţi. Mai avem şi dosare care ne vin de la Secţiile de Poliţie, dat fiind gradul ridicat al complexităţii.

Care a fost cel mai laborios dosar pe care l-aţi lucrat până în prezent?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Anual, noi desfăşurăm activităţi într-un număr foarte mare de dosare complexe. Fiecare are specificitatea lui şi este mai laborios decât altul. Aş putea exemplifica unul dintre dosarele mai laborioase, ca şi întindere teritorială. Este vorba despre cel în care apare Guliu George şi Excella Real Group, unde am identificat o garnitură de tren, vagoane cu motorină. În acte, figura că se comercializează combustibil lichid uşor. Motorina era mai apoi vândută în ţară. La acest dosar a fost cooptat tot Serviciul de Investigare a Fraudelor".

Care este cel mai mare „succes" înregistrat de SIF de când sunteţi la conducere?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Avem foarte multe dosare pe care le-am putea trece la această categorie. Aş mai enumera şi dosarul Garant, în care am ridicat o cantitate mare de bijuterii, cea mai mare captură din istoria Poliţiei, şi importante sume de bani. Dosarul merge în continuare".

Vă gândiţi sau v-aţi gândit vreodată să renunţaţi la funcţia de şef al SIF pentru alte funcţii, mai înalte?

Comisarul-şef Ioan Tomescu: „Sigur că, orice persoană, atunci când apare o posibilitate, doreşte aspire la o funcţie mai mare. Ca şi şef de Serviciu, cred că aş putea face mai mult. (....)"

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii