Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărârea anului la Constanţa! Este vizată taxa de primă înmatriculare. Liber la înmatriculări, prin instanţă!

ro

03 Oct, 2016 00:00 28699 Marime text


Statul a fost obligat să-i achite constănţeanului cheltuielile de judecată

ZIUA de Constanţa este în măsură să vă prezinte ceea ce s-ar putea numi cu uşurinţă decizia anului la Constanţa, raportat la numărul de persoane care vor putea beneficia de efectele acestei hotărâri! Decizia a fost luată de judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa, în primă instanţă, şi vizează mult-blamata taxă de primă înmatriculare.
 
Mai exact, conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au admis cererea unui cetăţean din Constanţa, în contradictoriu cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, şi au dispus obligarea instituţiei la înmatricularea autoturismul aparţinând reclamantului, marca Volkswagen Golf, fabricat în anul 2001, fără plata timbrului de mediu. Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, însă, potrivit surselor noastre, este prima hotărâre de acest gen luată în 2016, în primă instanţă.

Iată decizia Tribunalului Constanţa!

„Soluţia pe scurt: Admite acţiunea formulată de către reclamantul (…), în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Constanța - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Dispune obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismul aparţinând reclamantului, marca Volkswagen Golf, nr. de identificare (…), fabricat în anul 2001, fără plata timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată in cuantum de 50 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare“.

„Această taxă este discriminatorie“

Adrian Ionescu, avocat în Baroul Constanţa, a declarat: „Este îmbucurător să vedem că şi instanţele din Constanţa se aliniază la practica celorlalte instanţe din ţară şi admit aceste cereri de înmatriculare fără plata timbrului de mediu. Apreciez că practica Curţii Europene de Justiţie de la Strasbourg, care a stabilit încă o dată că această taxă este discriminatorie şi a constatat că încalcă tratatul de aderare la UE, aşa cum a făcut-o şi anterior, va forţa, odată pentru totdeauna, ca România să elimine această taxă / timbru de mediu sau cum va fi aceasta rebotezată“.

„O formă de descurajare a importurilor de maşini rulate din alte ţări“

„În realitate, această taxă s-a dorit a fi o formă de descurajare a importurilor de maşini rulate din alte ţări, ceea ce ar fi afectat vânzările de maşini noi. Pe de altă parte, odată cu intrarea în UE, în 2007, a fost imposibil să se menţină restricţiile anterioare cu privire la importul de maşini rulate (poate puţini mai ţin minte că maşinile rulate mai vechi de zece ani nu se înmatriculau în România) şi, de asemenea, nu se mai putea solicita taxa vamală sau acciza aferentă importului de maşini second hand.
 
Astfel, a fost reinventată taxa vamală/acciza ca fiind o taxă de primă înmatriculare şi acum ca timbru de mediu. Această taxă sau timbru sau cum va fi modificată peste ceva timp nu face decât să creeze birocraţie şi o taxă în plus, uneori aberant de mare faţă de valoarea de piaţă a autovehiculului, deşi alte state au găsit metode mai puţin restrictive de a taxa maşinile mai poluante“, a mai spus avocatul.

„Va fi greu de anticipat ce ne aşteaptă“

„Sincer, cred că e timpul ca statul fie renunţă la această taxă, fie o integrează în impozitul anual sau în altă formă de taxare, dar în această formă nu face decât să sporească numărul de autoturisme înmatriculate în alte state UE - majoritatea în Bulgaria, statul român fiind astfel lipsit de posibilitatea de a verifica tehnic şi taxa autoturisme ce rulează zi de zi pe şoselele din România şi care, în realitate, sunt deţinute de cetăţeni români. Aparent, această taxă va fi din nou reformată şi există proiecte, inclusiv transformarea acesteia într-o formă de tip rovinietă sau impozit anual, astfel încât va fi greu de anticipat ce ne aşteaptă. Momentan, singura posibilitate este obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să oblige statul să înmatriculeze autoturismul fără să fi obligat la această taxă“, a conchis Adrian Ionescu.
 
Citeşte şi 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii