Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:29 21 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fostul şef al CJC, întrebat de un reporter ZIUA de Constanţa cum se simte Vezi răspunsul năucitor al lui Nicuşor Constantinescu! (rechizitorii+video)

ro

16 Feb, 2017 00:00 5584 Marime text
„Acelaşi domn procuror Bodean (n.r. Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa) mi-a făcut încă două dosare cu abuz în serviciu. Le-am spus că este dezincriminat abuzul în serviciu. (…)“.
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa i-au adus la cunoştinţă, ieri, lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, calitatea procesuală şi acuzaţiile în trei dosare distincte.
 
Fostul preşedinte al CJC, în prezent aflat în stare de detenţie, este suspectat de patru infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, din care două în formă continuată.
 
În ordonanţele procurorilor se arată că, „în perioada 2011 - 2013, suspectul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calităţile de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a achitat în mod nelegal, către Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, suma totală de 40.780.316 lei“.
 
„Această sumă de bani, ce reprezenta contravaloarea unor lucrări de modernizare şi reabilitare a unor drumuri judeţene şi de consolidare a sistemului rutier, a fost achitată de suspect, în următoarele împrejurări: fără a exista vreo procedură de atribuire dintre cele prevăzute de lege - în absenţa documentelor justificative legal întocmite, din care să rezulte efectuarea în realitate lucrărilor, fără ca lucrările să fie recepţionate de către Consiliul Judeţean Constanţa (întrucât acestea nu îndeplineau cerinţele de calitate - într-unul dintre cazuri, drumul era deteriorat în proporţie de 100%“, conform DNA.
 
Tot potrivit celor de la Anticorupţie, „în cursul anului 2013, suspectul Constantinescu Nicuşor-Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a încălcat prevederile legale în legătură cu adoptarea şi punerea în aplicare a HCJ nr. 313/2013 (privind alocarea unei sume de bani RAJDP Constanţa în vederea ducerii la îndeplinire a Programului cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pentru anul 2013 finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa).
 
În concret, prin hotărârea respectivă, suspectul a acordat RAJDP Constanţa, cu titlu de subvenţii, importante sume de bani, deşi potrivit prevederilor legale, regiile autonome puteau primi subvenţii doar în cazul în care înregistrau pierderi şi doar pentru acoperirea deficitelor respective. Acest lucru nu era valabil şi pentru RAJDP Constanţa, care, în exerciţiul financiar anterior, înregistrase profit“.
 
În final, în cel de-al treilea dosar, fostul şef al CJC este suspectat că, „în perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi-a îndeplinit cu încălcarea legii atribuţiile de serviciu privind gestionarea bugetului şi exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite, în sensul că a plătit, în mod nelegal, către o firmă de publicitate «agreată», suma de 401.700 de lei. Aceşti bani au fost achitaţi societăţii respective în condiţiile în care serviciile de publicitate au fost achiziţionate cu încălcarea normelor în materia achiziţiilor publice şi finanţelor publice“.
 
Se pare că acest ultim dosar este bazat pe o decizie a judecătoarei Chiraţica Enache, din Tribunalul Constanţa, care a dispus, zilele trecute, obligarea lui Nicuşor Constantinescu la achitarea către Consiliul Judeţean Constanţa a sumei de 401.700 de lei (exact suma precizată în comunicatul DNA) „reprezentând plată nelegală pentru servicii de publicitate în presa scrisă către SC Combat Press SRL“, conform portalului instanţelor de judecată. Decizia luată de Chiraţica Enache nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
 
La ieşire din sediul DNA, fostul şef al CJC a declarat: „Acelaşi domn procuror Bodean (n.r. Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa) mi-a făcut încă două dosare cu abuz în serviciu. Le-am spus că este dezincriminat abuzul în serviciu. (…) Nu pot să fiu cercetat şi nici măcar să fiu ţinut în arest (n.r. raportat la abuzul în serviciu)… pentru că este dezincriminat“.

Întrebare reporter ZIUA de Constanţa: „Cum vă mai simţiţi?“

Nicuşor Constantinescu: „Ca dracu'!“
 
Lovitură dură pentru fostul şef al CJC!
Nicuşor Constantinescu, obligat să achite o sumă uriaşă Judeţului Constanţa

 
Firma Combat Press SRL a luat fiinţă în anul 2005 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Soveja nr. 104. Capitalul social subscris, de 2.500 de lei, integral vărsat, este compus din 250 de părţi sociale. Firma este controlată de Aurelia Andora, născută pe 13.12.1956, în comuna Mihai Viteazu, cu 40% din capitalul social, Anamaria Coşoleanu, născută pe 8.03.1978, în Constanţa, cu 12% din capitalul social, Maria Iftime, născută pe 1.09.1953, în Draxini, Botoşani, cu 8% din capitalul social, şi Mărioara Luminiţa Ţogui, născută pe 6.08.1958, în Constanţa, cu 40% din capitalul social. Lichidator judiciar este CII Atanase Mariana.
 
Combat Press SRL desfăşura activităţi ale agenţiilor de publicitate. Potrivit dosarului nr. 2768/118 din anul 2015, aflat pe rolul Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, a fost depus raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei.
 
Într-un alt dosar, Ionela Diana Faur, magistrat al Secţiei I Civile din Tribunalul Constanţa, judecă procesul intentat de Judeţul Constanţa şi de Consiliul Judeţean Constanţa împotriva lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit oficialilor CJC, procesul are ca bază recuperarea sumei de 1.522.723 de lei, reprezentând amenzi aplicate de diverse instanţe în mai multe dosare civile, unde Consiliul Judeţean Constanţa condus de Nicuşor Daniel Constantinescu s-a judecat cu omul de afaceri Marian Turbatu.
 
Recent, judecata în prezenta cauză a fost suspendată, „până la soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie“ (soluţia fiind pronunţată pe data de 19 decembrie 2016).
 
Reamintim că Marian Turbatu este denunţător în dosarul în care Luisa Emanuela Dragomir, judecător al Tribunalului Bucureşti, l-a condamnat pe Nicuşor Daniel Constantinescu la şase ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat la cinci ani de închisoare în procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. În alte două dosare, fostul şef al CJC a fost condamnat la şase şi la 15 ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.
 
Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, dar şi în dosarul Geotop.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii