Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:35 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul director al Administratiei Porturilor Maritime Constanta, acuzat de organizarea unor licitati

ro

12 Sep, 2005 00:00 1777 Marime text

Contractele incheiate in urma externalizarii serviciilor din CN APMC, pe vremea cand director era Gheorghe Moldoveanu, au fost luate la bani marunti * Fostul director, in speta, Gheorghe Moldoveanu este cercetat de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals * Din verificarile efectuate pana in prezent a reiesit ca la licitatia privind externalizarea serviciilor de PSI la navele si instalatiile plutitoare aflate in porturile Constanta, Midia, Mangalia si Tomis a fost desemnata castigatoare o societate administrata de catre Gheorghe Pandichi * In fapt, este vorba despre una dintre firmele fratilor Chicheanu, societatea Consal Trade SRL * Prin manevre dubioase, acesteia i-au fost subinchiriate doua autospeciale achizitionate in regim de leasing financiar pentru care se plateau rate lunare de 21.436 euro, in timp ce din chirie se incasa doar suma de 9.210 euro * Anchetatorii care se ocupa de solutionarea cazului au descoperit ca restul sumei de pana la 21.436 euro se inregistra ca prejudiciu pentru compania condusa de Gheorghe Moldoveanu * Contractele dezavantajoase initiate de Moldoveanu au fost reclamate inca de la inceput de Mircea Banias, cel care a preluat conducerea companiei

Fostul director al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, Gheorghe Moldoveanu, in varsta de 63 de ani, este cercetat de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru modul in care a atribuit si derulat sase contracte de prestari servicii catre anumite societati comerciale. Potrivit ofiterilor de la acest serviciu, din verificarile efectuate pana in prezent a reiesit ca la licitatia privind externalizarea serviciilor de PSI la navele si instalatiile plutitoare aflate in porturile Constanta, Midia, Mangalia si Tomis a fost desemnata castigatoare o societate administrata de catre Gheorghe Pandichi. In fapt, este vorba despre una dintre firmele fratilor Chicheanu, societatea Consal Trade SRL. Astfel, acesteia i-au fost subinchiriate doua autospeciale achizitionate in regim de leasing financiar pentru care se plateau rate lunare de 21.436 euro, in timp ce din chirie se incasa doar suma de 9.210 euro. Anchetatorii care se ocupa de solutionarea cazului au descoperit ca restul sumei de pana la 21.436 euro se inregistra ca prejudiciu pentru compania condusa de Gheorghe Moldoveanu. Vizavi de aceste acuzatii, l-am contactat telefonic pe unul dintre fratii Chicheanu, insa acesta a invocat faptul ca este duminica. Probabil, acesta nu poate vorbi despre "afacerile" sale in zi sfanta pentru ca ar fi mare pacat.Contracte paralele cu aceeasi firmaDe asemenea, verificarile oamenilor legii au scos la iveala faptul ca prin includerea mai multor obiecte distincte intr-un singur pachet scos la licitatie, in luna octombrie 2004, privind prestarea serviciilor de executie a sistemului de securitate perimetral pentru Portul Constanta, a serviciilor de paza, a celor informatice si de telecomunicatii, a fost realizata o restrictionare intentionata a concurentei, castigatoare fiind desemnata o firma din Italia. Documentele puse la dispozitia anchetatorilor au reliefat faptul ca pretul contractului incheiat cu aceasta este de 245.863 euro/luna, pe o perioada de 20 ani. In paralel, institutia condusa, la acea vreme, de Gheorghe Moldoveanu mai incheiase in paralel, cu aceeasi firma, un alt contract, pe o perioada de doi ani, care nu a fost anuntat in Monitorul Oficial si pentru care nu a mai fost organizata licitatie. In momentul de fata, ancheta este continuata de catre politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta. Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Moldoveanu este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals, urmand ca la finalul acestora, dosarul sa fie inaintat procurorilor cu propunerile corespunzatoare. Afaceri incheiate in detrimentul companiei si al banului publicGheorghe Moldoveanu a fost inlocuit de la conducerea institutiei imediat dupa schimbarea macazului de catre fostul partid de guvernamant. Succesorul sau, Mircea Banias a reclamat inca de la inceput asa zisul management superperformant al lui Gheorghe Moldoveanu. La prima conferinta de presa, el a facut o trecere in revista a contractelor dubioase, total dezavantajoase, incheiate de vechea conducere a companiei cu terte firme care au preluat majoritatea serviciilor externalizate de CN APMC. Noua conducere a scos in evidenta actul managerial din ultimii patru ani al CN APMC care ar fi fost viciat de imixtiuni politice care au afectat activitatile economice portuare. De altfel, acestia au venit si cu argumente concrete. Este cunoscut faptul ca actionarul majoritar al Consal Trade, Constantin Chicheanu a fost protejatul fostului ministru Miron Mitrea in al carui mandat afacerile firmei sale au luat amploare. Totul a pornit de la acele externalizari dubioase, primul exemplu vizand Serviciul de Paza si Securitate impotriva Incendiilor. Inainte de externalizarea acestui serviciu, CN APMC cheltuia in jur de 450 milioane de lei pentru ca dupa transferarea serviciului PSI la Consal Trade compania sa aiba cheltuieli care depasesc doua miliarde de lei lunar pentru aceleasi servicii. In acest sens, compania a achizitionat un numar de doua masini de pompieri cu o valoare de aproximativ un milion de euro. Si aceste doua masini de pompieri au fost de asemenea ulterior inchiriate, pentru o taxa modica, aceleasi societati comerciale Consal Trade care a obtinut si serviciul PSI si trebuia sa-si asigure logistica necesara.In concluzie, opinia generala vizavi de actul de management prestat de vechea conducere a CN APMC, este ca majoritatea contractelor incheiate au fost facute in detrimentul companiei si al banului public, acest aspect fiind semnalat inclusiv si de Comisia de Audit care a cercetat activitatile prestate de grupul de management "Moldoveanu". Soarta acestor contracte nefavorabile si dezavantajoase pentru CN APMC urmeaza sa fie hotarata de ministerul de resort, cei vinovati urmand a fi trasi la raspundere pentru sabotarea propriei companii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii