Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme cu acţiuni la purtător din judeţul Constanţa. Azi, societăţi din jurul familiei Babinciuc (episodul II)

ro

18 Jul, 2017 00:00 5306 Marime text

Mai multe societăţi comerciale din judeţul Constanţa au, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, acţiuni la purtător, adică patronii acestora sunt anonimi. Acţiunile la purtător sunt mult mai sigure pentru cei care vor să se ascundă de ochii publicului decât, de exemplu, firmele off shore.
 
Din punct de vedere legal, elementele de identificare ale titularului acţiunilor la purtător nu sunt menţionate în titlu, titularul acţiunii fiind posesorul acesteia, ceea ce înseamnă că drepturile aferente acţiunii sunt exercitate de persoana fizică sau juridică care posedă titlul. Aşadar, dreptul de proprietate asupra acţiunii la purtător se transmite prin simpla tradiţiune (simpla predare materială) a acestora (art. 99 din Legea nr. 31/1990).
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa va prezenta, pe parcursul mai multor episoade, firmele cu acţiuni la purtător. În ediţia de azi, prezentăm următoarele societăţi: Aness Black SA, Avantaj Market Neptun SA, Delta Sentieri SA, Krmy World SRL, Royal Paradise Delta Club SA. 

Aness Black SA, în datele Registrului Comerţului 

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe 14 iulie, Aness Black SA a luat fiinţă în anul 2015. Societatea are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 95.000 de lei, integral vărsat, este compus din 9.500 de acţiuni la purtător. Valoarea unei acţiuni este de 10 lei. Aness Black SA este deţinută de Krmy World SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, având 5.000 de acţiuni, 50% din capitalul social, Ana-Maria Creţu, născută pe 26.12.1990, în Constanţa, cu 4.390 de acţiuni, 40% din capitalul social, şi Emilia Vărguţă, născută pe 3.06.1949, în comuna Deleni, Iaşi, cu 110 acţiuni, 10% din capitalul social. Alexandrin Moiseev este administratorul societăţii, care desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice, Aness Black SA nu a declarat cifra de afaceri nici pentru anul 2015, nici pentru anul 2016.

Din istoria societăţii Aness Black SRL 

În baza cererii nr. 62030 din data 10.09.2015 şi a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus autorizarea constituirii, înmatricularea şi înregistrarea societăţii Aness Black SRL. Fondatorul firmei este Ana-Maria Creţu. Ulterior, în firmă a fost cooptată, în calitate de asociat, Emilia Vărguţă. După modificările efectuate mai sus, capitalul social, de 210 lei, divizat în 21 de părţi sociale, a câte 10 lei fiecare, integral vărsat, este deţinut astfel: Ana-Maria Creţu - 20 de părţi sociale având o valoare de 200 de lei, Emilia Vărguţă - o parte socială având o valoare de 10 lei.
 
Tot în anul 2015, în Adunarea Generală a Asociaţilor firmei Aness Black SRL, Emilia Vărguţă şi Ana-Maria Creţu au decis transformarea părţilor sociale în acţiuni la purtător, iar asociaţii au devenit acţionari. De asemenea, a fost majorat capitalul social al societăţii cu suma de 30.000 de lei, urmând ca, în termen de un an, să se depună restul sumei până la 95.000 de lei, iar aportul fiecărui asociat a fost următorul: Emilia Vărguţă - 1.000 de lei, iar Ana-Maria Creţu - 29.000 de lei. În luna octombrie 2015, acţionarii firmei Aness Black SA, Emilia Vărguţă şi Ana-Maria Creţu, au decis următoarele: retragerea din calitatea de administrator al Aness Black SA a Anei-Maria Creţu şi numirea în calitatea de administrator a lui Alexandrin Moiseev. 

Avantaj Market Neptun SA, în datele Registrului Comerţului  

Potrivit Registrului Comerţului consultat pe 14 iulie, Avantaj Market Neptun SA a fost înfiinţată în anul 2013 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 95.000 de lei, integral vărsat, este compus din 9.500 de acţiuni la purtător. Valoarea unei acţiuni este de 10 lei. Firma este controlată de Delta Sentieri SA, cu sediul în municipiul Constanţa, cu 9.400 de acţiuni, 99% din capitalul social, reprezentată de Alexandrin Moiseev, şi Andi-Sergiu Babinciuc, născut pe 3.06.1990, în Târgu Frumos, Iaşi, cu 100 de acţiuni, 1% din capitalul social.
 
Andi-Sergiu Babinciuc este administratorul firmei, care desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata nespecializat. În dosarul de executare silită nr. 159/2014, Biroul Executorului Judecătoresc Sarkis Ionica a declarat sechestrate 100 de acţiuni ce aparţin lui Andi-Sergiu Babinciuc. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, Avantaj Market Neptun SA nu a declarat cifra de afaceri pentru anul 2015. 

Din istoria societăţii Avantaj Market Neptun SRL 

În baza cererii nr. 67512 din data de 12.08.2013 şi a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus autorizarea constituirii, înmatriculării şi înregistrării societăţii Avantaj Market Neptun SRL. Fondatorul firmei este Ecaterina Peşu, asociat unic.

Delta Sentieri SA, în datele Registrului Comerţului 

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe 14 iulie, Delta Sentieri SA a fost înfiinţată în anul 2010 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Firma are un capital social subscris de 95.010 lei, integral vărsat, compus din 9.501 acţiuni la purtător. Valoarea unei acţiuni este de 10 lei. Delta Sentieri SA este deţinută de Grup Media Sud Construct SRL, cu 99% din capitalul social, şi Nicolae Chiş, născut pe 1.12.1949, în Braşov, cu 1% din capitalul social. Virgiliu Conoro este administratorul societăţii, care se ocupă de comerţul cu ridicata nespecializat. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, Delta Sentieri SA, cu un singur angajat, a declarat o cifră de afaceri de 506.530 de lei şi un profit net de 9.972 de lei.
 
Potrivit Registrului Comerţului consultat pe 14 iulie, firma Grup Media Sud Construct SRL a fost înmatriculată în anul 2004 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 500 de lei, integral vărsat, este compus din 50 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţii firmei sunt Elpida Oriental SA, cu 40 de parţi sociale, 80% din capitalul social, şi SC Grup Media Sud Holding SRL, cu zece părţi sociale, 20% din capitalul social. Virgiliu Conoro este administrator al firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
În ceea ce priveşte Grup Media Sud Holding SRL, firma a luat fiinţă în anul 2004 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.945.550 de lei, integral vărsat, este compus din 194.555 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt: Grup Media Sud Company SRL, cu 62.503 parţi sociale, 49% din capitalul social, şi Elena Babinciuc, născută pe 18.10.1947, în comuna Popricani, Iaşi, cu 132.052 de părţi sociale, 60% din capitalul social. Virgiliu Conoro este administratorul firmei, care desfăşoară activităţi ale holdingurilor.
 
Grup Media Sud Company SRL a luat fiinţă în anul 2004 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 756.540 de lei, integral vărsat, este compus din 54 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 14.010 lei. Societatea este controlată de Vasile Babinciuc, născut pe 11.07.1941, în comuna Strunga, Iaşi, cu 27 de părţi sociale, 40% din capitalul social, şi Elena Babinciuc, născută pe 18.10.1947, în comuna Popricani, Iaşi, cu 27 de parţi sociale, 60% din capitalul social. Elena Babinciuc este administrator special. Grup Media Sud Company SRL se ocupă de transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători.

Din istoria societăţii Delta Sentieri SA 

În baza cererii nr. 37486 din data de 24.06.2010 şi a actelor doveditoare depuse, s-a dispus autorizarea constituirii şi înregistrării societăţii comerciale Delta Sentieri SA. Fondatorii firmei sunt Lenuţa Tatar şi Florin Dănuţ Tatar. În anul 2013, Nicolae Chiş, în calitate de asociat unic la SC Delta Sentieri SRL, a hotărât următoarele: retragerea din calitatea de administrator al SC Delta Sentieri SRL a lui Nicolae Chiş şi numirea în calitate de administrator a lui Alexandrin Moiseev.
 


De asemenea, a fost majorat capitalul social al societăţii cu suma de 10 lei. Nu în ultimul rând, a fost cooptat în SC Delta Sentieri SRL, în calitate de asociat, Alexandrin Moiseev, care vine cu aport la capitalul social în cuantum de 10 lei. După modificările efectuate, capitalul social de 220 de lei, divizat în 22 de părţi sociale a câte 10 lei fiecare, integral vărsat, este deţinut astfel: Nicolae Chiş - 21 de părţi sociale, având o valoare de 210 lei, şi Alexandrin Moiseev - o parte socială, având o valoare de 10 lei.
 
În anul 2014, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor firmei Delta Sentieri SA, Nicolae Chiş şi Alexandrin Moiseev, în calitate de acţionari, au hotărât următoarele: majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 10 lei, cooptarea în calitate de acţionar a societăţii comerciale Elpida Oriental SA, cu sediul în Constanţa, administrată de SC Gold Consult SA, cu sediul social în Constanţa, reprezentată prin Virgiliu Conoro, care vine cu aport la capitalul social în cuantum de 10 lei.
 
După modificările efectuate, participarea la profit şi pierderi şi capitalul social subscris sunt în cuantum de 95.010 lei. Capitalul social este divizat în 9.501 acţiuni a câte 10 lei fiecare, din care cel vărsat este în cuantum de 30.230 de lei. Acesta este deţinut astfel: Nicolae Chiş - 300 de acţiuni, având o valoare subscrisă de 3.000 de lei, din care valoarea vărsată este de 1.010 lei, urmând ca, în termen de un an, să se depună restul sumei până la 3.000 de lei; Alexandrin Moiseev - 9.200 de acţiuni, având o valoare de 92.000 de lei, din care valoarea vărsată este de 29.210 lei, urmând ca în termen de un an să se depună restul sumei până la 92.000 de lei; SC Elpida Oriental SA - o acţiune, având o valoare de 10 lei.
 
Participarea la profit şi pierderi este următoarea: Nicolae Chiş - 1%; SC Elpida Oriental SA - 9%; Alexandrin Moiseev - 90%. Ulterior, în 2013, în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor firmei Delta Sentieri SRL, Nicolae Chiş şi Alexandrin Moiseev, în calitate de asociaţi, au hotărât următoarele: Nicolae Chiş, în calitate de asociat, a cesionat 20 de părţi sociale asociatului Alexandrin Moiseev. După modificările efectuate, capitalul social de 220 de lei este deţinut astfel: Nicolae Chiş - o parte socială, Alexandrin Moiseev - 21 de părţi sociale.
 
În anul 2016, în cadrul AGA societăţii Delta Sentieri SA, Grup Media Sud Construct SRL şi Nicolae Chiş, acţionari, au decis retragerea din calitatea de administrator a lui Alexandrin Moiseev şi numirea în calitate de administrator a lui Virgiliu Conoro. 

Grup Media Sud Călători SA, în datele Registrului Comerţului 

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe 14 iulie, firma Grup Media Sud Călători SA a fost înfiinţată în anul 2015, în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris este de 98.070 de lei, compus din şapte acţiuni la purtător. Valoarea unei acţiuni este de 14.010 lei. Grup Media Sud Călători SA este controlată de KRMY World SRL, cu 5% din capitalul social, Aness Black SRL, cu 5% din capitalul social, Emilia Vărguţă, născută pe 3.06.1949, în comuna Deleni, Iaşi, cu 45% din capitalul social, şi Ana-Maria Creţu, născută pe 26.12.1990, în Constanţa, cu 45% din capitalul social. Ştefan-Iulian Pleşca este administratorul firmei, care se ocupă de transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, Grup Media Sud Călători SA, cu şapte salariaţi, a declarat în anul 2016 o cifră de afaceri de 3.533.670 de lei şi un profit net de 31.543 de lei.

Din istoria societăţii Grup Media Sud Călători SA 

În anul 2015, în Adunarea Generală a Asociaţilor, Delta Sentieri SA, Bio-Gir SA, Ana-Maria Creţu şi Emilia Varguţă, asociaţi în Grup Media Sud Călători SRL, au hotărât următoarele: schimbarea formei juridice a societăţii din Grup Media Sud Călători SRL în Grup Media Sud SA de tip deschis, transformarea părţilor sociale în acţiuni la purtător, în timp ce asociaţii devin acţionari. De asemenea, a fost majorat capitalul social al societăţii cu suma de 30.000 de lei. Participarea la profit şi pierderi este următoarea: Delta Sentieri SA - 5%; Bio-Gir SA - 5%; Ana-Maria Creţu - 45%; Emilia Vărguţă - 45%.
 
În Adunarea Generală a Asociaţilor Grup Media Sud Calatori SRL din 3.09.2015, Delta Sentieri SA şi Bio-Gir SA, în calitate de asociaţi, au decis majorarea capitalului social al firmei cu suma de 28.020 de lei, cooptarea Anei-Maria Creţu în calitate de asociat, care a venit cu aport la capitalul social în cuantum de 14.010 lei, şi cooptarea Emiliei Vărguţă, care a venit cu aport la capitalul social în cuantum de 14.010 lei.
 
După modificările efectuate, capitalul social de 56.040 de lei, divizat în patru părţi sociale a câte 14.010 lei fiecare, integral vărsat, este deţinut astfel: Delta Sentieri SA - o parte socială la o valoare de 14.010 lei; Bio-Gir SA - o parte socială la o valoare de 14.010 lei; Ana-Maria Creţu - o parte socială la o valoare de 14.010 lei; Emilia Vărguţă - o parte socială la o valoare de 14.010 lei.

Krmy World SA, în datele Registrului Comerţului  

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe 14 iulie, Krmy World SA a fost înfiinţată în anul 2015 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 95.000 de lei, integral vărsat, este compus din 9.500 de acţiuni la purtător. Krmy World SA este controlată de Emilia Vărguţă, cu 9.390 de acţiuni, 99% din capitalul social, şi Ana-Maria Creţu, cu 110 acţiuni, 1% din capitalul social. De administrarea societăţii, care desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, se ocupă Emilia Vărguţă. În anul 2016, firma cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 440.000 de lei şi un profit net de 438.181 de lei.

Din istoria societăţii Krmy World SRL 

În baza cererii nr. 62038 din data de 10.09.2015 şi a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus autorizarea constituirii, înmatriculării şi înregistrării societăţii Krmy World SRL. Sediul social a fost stabilit în municipiul Constanta, iar domeniul principal de activitate - activităţi de consultanţă în management. Fondatorul societăţii este Emilia Vărguţă.
 
Ulterior, tot în anul 2015, asociatul unic al Krmy World SRL, Emilia Vărguţă, a hotărât majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 10 lei, cooptarea în calitate de asociat a Anei-Maria Creţu, care vine cu aport la capitalul social in cuantum de 10 lei. După modificările efectuate mai sus, capitalul social de 210 lei, divizat în 21 de părţi sociale a câte 10 lei fiecare, integral vărsat, este deţinut astfel: Ana-Maria Creţu - o parte socială, având o valoare de 10 lei; Emilia Vărguţă - un număr de 20 de părţi sociale, având o valoare de 200 de lei.

Royal Paradise Delta Club SA, în datele Registrului Comerţului  

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe 14 iulie, Royal Paradise Delta Club SA a fost înmatriculată în anul 2013 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris este de 95.000 de lei, compus din 9.500 de acţiuni la purtător. Valoarea unei acţiuni este de 10 lei. Royal Paradise Delta Club SA este deţinută de Andi-Sergiu Babinciuc, cu 7.600 de acţiuni, 80% din capitalul social, şi Floarea Bădiţa, cu 1.900 de acţiuni, 20% din capitalul social. Floarea Bădiţa este administrator al firmei, care se ocupă de „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.
 
În dosarul de executare silită nr. 159/2014, BEJ Sarkis Ionica a declarat sechestrate 7.600 de acţiuni ce aparţin debitorului Andi-Sergiu Babinciuc, deţinute la Royal Paradise Delta Club SA. În anul 2015, Royal Paradise Delta Club SA a înregistrat o cifră de afaceri de 4.415 lei şi un profit net de zero lei.

Din istoria societăţii Royal Paradise Delta Club SRL 

În baza cererii nr. 92471 din data de 15.11.2013 şi a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus autorizarea constituirii, înmatriculării şi înregistrării societăţii comerciale Royal Paradise Delta Club SRL. Fondatorii sunt Floarea Bădiţă, cu 20% din capitalul social, şi Andi-Sergiu Babinciuc, cu 80% din capitalul social.
 
Iată lista firmelor din judeţul Constanţa, pe care cotidianul ZIUA de Constanţa le va prezenta! 

Aqua Invest SA, Aqualand SA, Aness Black SA, Argenta SA, Argenta Instalaţii SA, APV Media Turism SA, Avantaj Market Neptun SA, Avantech Cont SA, Black Waters SA, Comat Constanta SA, Condemar SA, Delta Sentieri SA, DEP Consulting Management SA, Euroconstruct Consulting SA, Eurotranzit 2000 SA, Five-Holding SA, Gecom Trade Invest SA, Globus-Prod SA, Grup Media Sud Călători SA, Holiday Tour SA, KRMY World SA, Le Mogul Investment SA, Macnav SA, Marcostar Construct Stil SA, Marena Trading 2001 SA, Mega-Vet & Pet SA, Metal Line Automatic SA, Millenium Global Development SA, New Home Construct SA, New Open Sector SA, Nisipuri SA, Nunta Zamfirei SA, Ostrovit SA, Pomacost SA, Practic Center SA, Prodexport Logistics SA, Recycling Mat SA, Royal Paradise Delta Club SA, Seta South East Trading Agency SA, Şantierul Naval Buta & CO SA, Tan Steel Recycling SA, Unelma SA, Vancluse Invest SA, VLR Value Investment SA, Water Power Energy SA, Ynua Venture SA.

Citete şi:

Firme cu acţiuni la purtător din judeţul Constanţa. Cine se află în spatele afacerilor de milioane de lei?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii