Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fericire maximă printre şoferi! Se restituie timbrul de mediu! Unora li s-au umplut buzunarele de bani. Cazuri concrete

ro

17 Jun, 2017 00:00 7800 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă noi decizii luate de judecători în favoarea celor care au chemat în instanţă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea recuperării timbrului de mediu. Toate dosarele la care vom face referire au fost soluţionate în primă instanţă de Tribunalul Tulcea, iar în prezent se află la Curtea de Apel Constanţa, ca urmare a contestaţiilor formulate de reprezentanţii ANAF.
 
„Admite acţiunea. Obligă pârâta (n.r. ANAF) să restituie reclamantului suma de 1.530 de lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, cu chitanţa seria (…) nr.(…) din data de 2.12.2014, emisă de Trezoreria municipiului Tulcea, judeţul Tulcea, plus dobânda legală calculată de la data achitării şi până la restituirea efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 653 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2017“.
 
„Admite acţiunea principală. Admite în principiu şi în fond cererea de intervenţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Obligă pârâta (n.r. ANAF) să restituie reclamantului suma de 4.429 de lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, cu chitanţa seria (…) nr. (…) din data de 29.10.2015, emisă de Trezoreria Măcin, judeţul Tulcea, plus dobânda legală calculată de la data achitării şi până la restituirea efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 mai 2017“.
 
„Obligă pârâta (n.r. ANAF) să restituie reclamantului suma de 3.766 de lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, cu chitanţa seria (…) nr. (…) din data de 3 noiembrie 2016, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Trezoreria Baia, plus dobânda legală calculată de la data achitării şi până la restituirea efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 270 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 aprilie 2017“.
 
„Admite acţiunea principală. Admite în principiu şi în fond cererea de intervenţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Obligă pârâta (n.r. ANAF) să restituie reclamantului suma de 4.208 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, cu chitanţa seria (…) nr.(…) din data de 2.12.2015, emisă de Trezoreria municipiului Tulcea, plus dobânda legală calculată de la data achitării şi până la restituirea efectivă. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 aprilie 2017“.
 
„Admite acţiunea principală. Admite în principiu şi în fond cererea de intervenţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Obligă pârâta (n.r. ANAF) să restituie reclamantului suma de 2.461 de lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, cu chitanţa seria (…) nr. (…) din data de 1.09.2016, emisă de Trezoreria Măcin, plus dobânda legală calculată de la data achitării şi până la restituirea efectivă. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 246,10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 aprilie 2017“.
 
„Admite acţiunea principală. Admite în principiu şi în fond cererea de intervenţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Obligă pârâta (n.r. ANAF) să restituie reclamantului suma de 7.521 de lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, cu chitanţa seria TS646 nr. 10000009335 din data de 22.06.2016, emisă de Trezoreria Baia, judeţul Tulcea, plus dobânda legală calculată de la data achitării şi până la restituirea efectivă. Admite în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 mai 2017“.
 
Aşa cum precizam şi mai sus, în prezent, toate deciziile anterior menţionate au fost atacate la Curtea de Apel Constanţa, de către reprezentanţii ANAF.
 
Citeşte şi: 
 
Veşti bune pentru toţi şoferii!
Se înapoiază timbrul de mediu! Statul îţi plăteşte şi avocatul. Ce trebuie să faci
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • George 17 Jun, 2017 19:28 De ce nu scrieti si despre faptul ca ANAF nu restituie timbru de mediu chiar si dupa decizia instantei, invocand ca nu au procedura de restituire??? Eu am depus de 2 luni doc la ei, incl incheierea instantei, raspunsul - nu au procedura deocamdata!!!