Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Făgădău se desparte de Mazăre? Carnavalul din Mamaia dispare. „Piticii porno“ nu vor mai fi plătiţi din banii constănţenilor (document)

ro

27 Apr, 2015 00:00 6749 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte, joi, de la ora 12.00, în şedinţa ordinară a lunii aprilie, pe ordinea de zi a evenimentului figurând, până la acest moment, 38 de proiecte de hotărâre. Unul dintre cele mai interesante este proiectul cu numărul 35, care se referă la abrogarea HCL nr. 65/2013 privind aprobarea unor măsuri de stimulare a turismului în staţiunea Mamaia, „astfel cum a fost completată de HCL nr. 56/2014“. Cel puţin la prima vedere, proiectul nu atrage atenţia. El face însă referire la carnavalul din staţiunea Mamaia, acţiune de suflet a primarului suspendat al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, controversată, pe de o parte, din cauza hedonismului şi a kitsch-ului pe care le promovează şi, pe de altă parte, din cauza faptului că banii publici, ai constănţenilor plătitori de taxe şi impozite, sunt pompaţi în acest carnaval, fără voia acestora din urmă.
 
Consilierii locali constănţeni dezbat, în şedinţa ordinară a acestei luni, un proiect de hotărâre referitor la abrogarea HCL nr. 65/2013 privind aprobarea unor măsuri de stimulare a turismului în staţiunea Mamaia, „astfel cum a fost completată de HCL nr. 56/2014“. În expunerea de motive ataşată proiectului sunt explicate aspectele care stau la baza acestuia: „Ţinând cont de prevederile HCL nr. 264/2014 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2015, care, la Anexa nr. 5 pct. 7, instituie taxa de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă, din a cărei contravaloare sunt finanţate activităţi de promovare şi punere în valoare a patrimoniului turistic“, „luând în considerare, pe de o parte, atingerea scopului pentru care a fost adoptată HCL nr. 65/2013, respectiv creşterea gradului de expunere a staţiunii Mamaia şi afirmarea acesteia ca destinaţie turistică, iar pe de altă parte, contribuţia adusă de autoritatea locală la dezvoltarea şi conservarea resurselor materiale şi naturale ale litoralului Mării Negre prin implementarea proiectelor cu finanţare externă «Promenadă turistică Mamaia» şi «Îmbunătăţirea accesului în staţiunea Mamaia prin construirea unor pasarele pietonale»“, „imediata apropiere a sezonului turistic care începe la data de 1 mai, în conformitate cu prevederile art. 34 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, cu modificările şi completările ulterioare“, dar şi „raţiunile de asigurare a predictibilităţii cadrului normativ, pentru încurajarea şi stimularea liberei iniţiative în dezvoltarea unui management durabil al resursei şi patrimoniului turistic şi pentru transparenţa actului decizional“.

„O măsură anticompetitivă“

Este oportun, în acest context, să amintim atât prevederile hotărârii numărul 65 privind aprobarea unor măsuri de stimulare a turismului în staţiunea Mamaia, cât şi completările aduse acesteia prin hotărârea cu numărul 56 din 2014, din moment ce, aşa cum reiese din proiectul de hotărâre iniţiat de viceprimarul cu atribuţii de primar Decebal Făgădău, ambele vor fi abrogate.

În 2013, CLM Constanţa aproba hotărârea prin care, „în vederea promovării staţiunii Mamaia ca destinaţie turistică şi pentru creşterea calităţii produselor turistice“, toţi proprietarii de cluburi care îşi desfăşoară activitatea în Mamaia erau obligaţi să îşi amenajeze un car alegoric („vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică, specifică unei teme alese, dotat cu iluminare şi sonorizare adecvată şi diversă şi cu care se defilează în anumite zile“ - aşa cum era descris acest car alegoric în hotărârea cu pricina). La momentul respectiv, proiectul a dat naştere unor divergenţe de opinie în cadrul şedinţei de consiliu, consilierul liberal Radu Matei declarând că, în opinia lui, această iniţiativă este „o măsură anticompetitivă, pentru că ridică foarte mult standardul de intrare pe piaţa de cluburi şi forţează un operator economic să facă o investiţie pe care el o consideră a nu fi benefică afacerii lui“.

Primarul - acum suspendat - Radu Mazăre nu a întârziat cu replica. Evident, de „miştocăreală“: „Adică eu mă îmbrac în toate hainele, mă scălâmbăi pe la toate televizoarele de plăcere?!?“, întreba, retoric, social-democratul, în martie 2013. „Anul trecut, am ţipat eu la ei. Acum am zis că nu mai are sens să răcnesc, le-am spus că le dau hotărâre de consiliu şi asta-i viaţa“, a explicat edilul-şef. Totodată, Mazăre susţinea că, „dacă fiecare priveşte prăvălia lui individual, nu se ajunge la ceea ce am reuşit să ajungem cu Mamaia“. În 2013, cotidianul ZIUA de Constanţa prezenta, prin intermediul unor fotoreportaje, ce înseamnă, de fapt, Mamaia: gunoaie şi şantiere.

Mai multe detalii despre divergenţele dintre liberalul Radu Matei şi şeful administraţiei publice locale puteţi afla citind materialul:
„«O măsură anti competitivă». Mazăre obligă cluburile din Mamaia să-şi urce animatoare pe carul alegoric. Pe banii lor”

50.000 de euro, bani publici pentru amenajarea carelor alegorice

În 2014, CLM Constanţa completa hotărârea 65/2013 cu următoarele articole: „Se aprobă participarea municipiului Constanţa la caravanele organizate în timpul sezonului estival cu un car alegoric amenajat conform unor teme alese“, „cheltuielile determinate de activităţile prevăzute la art. 3.1 (n.r. mai sus menţionate) se suportă din bugetul local“, „frecvenţa defilărilor şi dotările corespunzătoare temelor alese se stabilesc în funcţie de sumele aprobate cu această destinaţie. Un alt articol menţiona că „se împuternicesc structurile funcţionale competente din cadrul aparatului de specialitate al primarului să întreprindă demersurile necesare pentru asigurarea participării municipiului Constanţa la caravanele organizate pe perioada sezonului estival“.

Amintim că, anul trecut, municipalitatea a decis, în contextul carnavalului din Mamaia, alocarea a 50.000 de euro din banii constănţenilor pentru butaforia carelor alegorice şi pentru câteva zeci de figuranţi. Este vorba despre carul alegoric pe care a defilat Radu Mazăre costumat în Cezar, Ştefan cel Mare şi Ramses, faraonul.

Mai multe detalii despre direcţionarea banilor publici în carnavalul din Mamaia puteţi afla citind materialul „«Veţi defila pe car?“ Mazăre - „Normal, ce întrebare-i asta?»
Primăria Constanţa dă 50.000 de euro din bani publici pentru amenajarea carelor alegorice de la carnavalul din Mamaia (galerie foto)“

Remember 

Anul trecut, după ce Radu Mazăre a defilat la carnavalul din Mamaia îmbrăcat ca Ştefan cel Mare şi Sfânt (ceea ce, aşa cum era de aşteptat, a iscat noi controverse), în mass-media centrală a apărut informaţia potrivit căreia unul dintre figuranţii care au urcat alături de el pe scenă este un actor din filmele dedicate exclusiv adulţilor. Şeful municipalităţii constănţene a mărturisit că nu ştia că acel Iulian Barbu - numele figurantului de pe lângă Ştefan cel Mare şi Sfânt - joacă în filme XXX. „Nu ştiu, e un om şi el, care câştigă un ban. Şi să ştii că a şi câştigat un bănuţ“, a declarat primarul suspendat. Social-democratul a precizat că îl remarcase pe acest Iulian Barbu în cluburi, acolo unde l-a văzut dansând, dar şi că nu ştie ce face acesta în „viaţa privată“. Problema este însă că tocmai această „viaţă privată“ a figurantului a scandalizat opinia publică, care nu consideră firesc ca un actor de filme porno să apară lângă un fost domnitor canonizat de Biserica Ortodoxă Română, fie el şi interpretat pe o scenă de carnaval, de către Radu Mazăre.

„Trădarea“ lui Făgădău

Revenind la prezent, este cumva de înţeles de ce viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, vrea să abroge hotărârile privind organizarea controversatului carnaval din Mamaia. Dacă social-democratul va fi desemnat candidatul PSD Constanţa la proximele alegeri locale, e evident că acesta va face tot posibilul să se debaraseze de imaginea de apropiat al lui Mazăre, din echipa căruia a făcut şi încă face parte. Pentru că niciun posibil succesor al primarului suspendat aflat acum în stare de arest preventiv nu-şi doreşte să defileze cu eticheta de „omul lui Mazăre“.

Chiar şi aşa, trebuie menţionat că, în calitate de viceprimar, Decebal Făgădău nu a avut nicio obiecţie cu privire la circul organizat în Mamaia, pentru manifestarea unui veritabil cult al personalităţii. Printre aspectele invocate în expunerea de motive a proiectului care va fi supus dezbaterii joi figurează şi cel conform căruia HCL nr. 65/2013 şi-a atins scopul pentru care a fost adoptată, anume „creşterea gradului de expunere a staţiunii Mamaia şi afirmarea acesteia ca destinaţie turistică“. E greu de crezut că scopul a fost atins, de vreme ce acest carnaval măzărist a constituit, în ultimii doi, ţinta a numeroase materiale ironice în presa centrală, staţiunea Mamaia fiind caracterizată drept una a cojilor de seminţe sparte aruncate pe jos într-o totală nesimţire „estivală“, o staţiune kitsch-oasă şi sufocată de betoane.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Razvan 27 Apr, 2015 10:30 Ar fi in sfarsit o decizie/hotarare gandita a alesilor locali: disparitia kitsch-ului aluia monstruos, numit "carnaval"! Sper ca acei bani sa se cuca spre sport, performanta, munca si miscare, caracter si darzenie, adica spre HCM !! Daca terminati si cu pomenile electorale si gratuitatile, mocangelilile la transport, pachetele catre toti asistatii sociali care n-au munci in viata lor sau mai mult de 2-3 ani, ar fi PERFECT!