Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:04 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Evenimentul anului în urmă cu două decenii Ziua în care Umberto Eco a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius“

ro

22 Feb, 2016 00:00 5222 Marime text
„Umberto Eco, 1996 - Fotografia a fost publicată în cartea de memorii
„Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanta“, apărută în 2011,
sub semnătura prof. univ. dr. Victor Ciupină şi a conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan (pagina 173)



Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, aşa cum funcţiona ea la începuturile vieţii universitare tomitane, a avut privilegiul de a propune şi de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa unor personalităţi remarcabile din viaţa literară şi ştiinţifică a lumii: Eugen Coşeriu, Valeria Guțu Romalo, Umberto Eco, Sorin Alexandrescu, Eugen Negrici, Ioan Pânzaru, Richard Wilson.
 

Cel mai important nume care a ajuns în universitatea constănţeană a fost Umberto Eco, profesor universitar doctor la Universitatea din Bologna. Se întâmpla pe 10 iunie 1996, rememorează Aurelia Lăpuşan, publicist şi conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Ovidius“. „A fost adus la Constanţa de unul dintre admiratorii săi, decanul de atunci al Facultăţii de Litere al universităţii, Marin Mincu. Îmi amintesc că le-a vorbit studenţilor, s-a întâlnit cu cadrele universitare, a susţinut o dezbatere ştiinţifică ce a fascinat audienţa“, povesteşte Aurelia Lăpuşan.

„O întâlnire care i-a marcat viaţa“

Ozgean Omer este astăzi profesor de limba şi literatura turcă la Colegiul de Arte „Regina Maria“ din Constanţa şi predă şi religie islamică la mai multe şcoli generale din oraş. În 1996, era studentul lui Marin Mincu, unul dintre cei mai apropiaţi şi un italinizant, asemenea dascălului său. Profesorul Omer îşi aminteşte cu emoţie ziua de 10 iunie, când în biroul profesorului Mincu a avut onoarea să-l cunoască pe Umberto Eco.
 
„Domnul Mincu, un profesor remarcabil, a ţinut să mă prezinte lui Eco. Am dat mâna cu dânsul şi m-am retras din birou, de teamă să nu deranjez aceste personalităţi remarcabile. L-am aşteptat cu emoţie în Aula Magna, plină până la refuz de cei care veniseră să-l asculte.
 
Mi-l amintesc ca pe un tip extraordinar. Ne-a spus atunci să ne respectăm dascălii, ne-a recomandat să citim, spunându-ne că literatura se studiază în depozit, în bibliotecă. Era extrem de natural. Ne-a vorbit natural, spontan, deschis. Era în perioada cea mai prolifică a existenţei sale, un bărbat în putere. A dat cu siguranţă şi autografe studenţilor, însă eram destul de emoţionat ca să mă mai gândesc la acest aspect. Mi-a fost suficient că mi-a strâns mâna. A fost o întâlnire care m-a marcat“, îşi aminteşte dascălul constănţean.
 
În acea perioadă, decanul Facultăţii de Litere, Marin Mincu, ţinea foarte mult ca în facultate să vină şi să predea profesori de mare ţinută. Aşa se face că la specializarea Română-italiană susţineau cursuri doi profesori nativi din Italia. Carmela Callea, unul dintre dascălii italieni, este astăzi ambasadorul Italiei la Tel Aviv. Giovanni Rotiroti este un alt profesor pe care Marin Mincu l-a adus să predea studenţilor de la „Ovidius“. Giovanni Rotiroti este astăzi profesor universitar de limba şi literatura română în cadrul Universităţii Orientale din Napoli.
 
Marin Mincu a fost cunoscut ca un italinizant, bun vorbitor de limbă italiană, dar şi de latină. A promovat în Italia mulţi scriitori importanţi, cum ar fi Eminescu, Blaga, Stănescu etc., cu ajutorul unor colaboratori foarte capabili.
 
Lingvist, profesor, filosof şi scriitor, Umberto Eco este unul dintre cei mai mari scriitori care au acceptat titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Ovidius“. Trecerea marelui filosof şi scriitor prin amfiteatrul universităţii tomitane (sediul de pe bulevardul Mamaia) a rămas consemnată în monografia „Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanţa“, elaborată de fostul rector al unităţii de învăţământ superior, prof. univ. dr. Victor Ciupină, şi de şeful Biroului de Presă din acea perioadă, conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan. Lucrarea a fost lansată în 2011, iar întâlnirea lui Eco cu lumea universitară constănţeană este consemnată la pagina 173 a monografiei.

Doliu în lumea literară

Scriitorul italian Umberto Eco, specialist în semiotică, autorul celebrelor romane „Numele trandafirului“ şi „Pendulul lui Foucault“, a decedat la vârsta de 84 de ani. Filosoful, supranumit „părintele semioticii interpretative“, profesor emerit al Universităţii din Bologna şi fondator al Departamentului de comunicare al Universităţii din San Marino, suferea de câţiva ani de cancer.
 
Umberto Eco a fost autorul a numeroase lucrări în domeniile semioticii, esteticii medievale, lingvisticii şi filosofiei. Eco a început să devină interesat de influenţa presei asupra culturii de masă la sfârşitul anilor 1950. În anul 2010, a devenit profesor asociat al Academiei naţionale italiene pentru Ştiinţe Morale, Istorice şi Filosofice.
 
Umberto Eco s-a remarcat cu lucrări precum „Il problema estetico in San Tommaso / Problema estetică la Sfântul Toma d'Aquino“ (1956), „Sviluppo dell'estetica medievale / Dezvoltarea esteticii medievale“ (1959), „Arte e bellezza nell'estetica medievale / Artă şi frumuseţe în estetica medievală“ (1987), „Opera aperta / Operă deschisă“ (1962), „La struttura assente / Structura absentă“ (1968) şi „Trattato di semiotica generale / Tratat de semiotică generală“ (1975).

Eco a luat apărarea poporului român

Reputatul filosof a publicat în 2009 un editorial în care îşi ironizează subtil compatrioţii, „orbiţi“ de manipularea presei. Subiectul „romeni“ (românii) depăşea în Italia spaţiul alocat ştirilor obişnuite şi a devenit temă pentru emisiuni de divertisment, talk-show-uri şi editoriale, după cazul Mailat. Cunoscutul scriitor a intervenit în favoarea comunităţii româneşti printr-un editorial în săptămânalul „L’Espresso“. Intitulat, ironic, „Nenorociţii de români“, articolul cuprinde lista celor mai cunoscuţi infractori din Peninsulă, dar ale căror nume au fost „românizate“ cu terminaţiile specifice.
 
Astfel, Franzoni (condamnată pentru că şi-a omorât fiul de trei ani) devine Franzonescu, iar mafiotul Provenzano devine Provenzanul. De ironia autorului nu a scăpat nici premierul de la acea vreme, Silvio Berlusconi, care devine Berluschescu. Eco i-a reproşat magnatului italian că a dat publicităţii date legate de violuri cu care să justifice legalizarea patrulelor civile: 7,8% dintre violuri sunt comise de români, iar 6,3%, de marocani. Scriitorul observă însă că majoritatea violurilor sunt comise de italieni, în mare parte în familie, ponderea acestora ajungând la 60,9%. „Şi atunci, patrulele pentru cine le facem, pentru locuitorii oraşului Bergamo?“, se întreabă Eco.
 
Încheierea este rezervată „concluziei“ că toţi românii enumeraţi, de fapt, infractori italieni cu nume românizate, sunt de vină pentru imaginea italienilor în lume, „altfel, un popor onest, cu frică de Dumnezeu“. 

„Nenorociţii de români“

Iată câteva pasaje din editorialul publicat de Umberto Eco în paginile săptămânalului „L’Espresso“:
 
„Ei erau Franzonescu de la Cogne, cei doi soţi de la Erba, Olindu şi Roza (n.r. acuzaţi că şi‑au omorât şi incendiat vecinii, printre care un copil de doi ani), Sindoara şi Calvuli. Apoi Badalamentu, Provenzanul, Liggiu (capi mafioţi). Ei au distrus imaginea unui popor de oameni cinstiţi.
 
Palatul Viminale (n.r. guvernul) a încercat să emită anumite comunicate jenante privind violurile, potrivit cărora, în 60,9% dintre cazuri, cei responsabili sunt cetăţenii italieni (printre altele, sociologii ştiau deja că cea mai mare parte a violurilor au loc în familie, aşa că bine au făcut Berlusconi, Casini, Fini şi alţii că au divorţat, pentru a evita astfel de situaţii dramatice). În ceea ce priveşte restul violatorilor, ţinând cont de faptul că românii sunt la modă, se pare că ei sunt responsabili doar de 7,8% dintre violuri, în timp ce marocanii şi-au adjudecat un bun procent de 6,3%. Asta ei (n.r. guvernul) nu ne-o mai spun.
 
(…) Era român şi Petru Cavalleru, care, împreună cu banda sa, a făcut un jaf curajos şi violent la Milano; tot români erau şi membrii bandei din Via Osoppo (n.r. jaf la o bancă). Români erau şi atentatorii de la Banca Agriculturii, deşi nu au fost niciodată descoperiţi (…), precum şi autorii atentatului de la gara din Bologna (n.r. atentat terorist din 1980, soldat cu 85 de morţi). Tot români erau şi Previtului, şi Berluschescu, suspectaţi că au cumpărat judecătorii, precum şi tânărul Masu, care, în 1991, şi-a omorât părinţii, la fel ca şi cei doi tineri pe nume Erika, tipic extracomunitar, şi Omar (român şi musulman, pe deasupra), care i-au ucis pe mama şi pe fratele ei la Novi Ligure.
 
(…) Tot români erau şi bancherii care, în ultima vreme, au adus în pragul falimentului atâtea persoane, precum şi copiii lui Satana. (…) Erau români şi cei care i-au răpit şi ucis pe Aldo Moro, Casalegno, Bachelet, Tobagi, Biagi (n.r. politicieni şi înalţi oficiali) şi pe ceilalţi, precum şi asasinii lui Peccorelli (n.r. director de agenţie de ştiri) şi banda de la Uno bianca (n.r. banda «fiatului Uno alb», căreia i se atribuie 103 crime). Pentru a încheia, tot români erau şi asasinii lui Mattei, ai banditului Giuliano, ai lui Pisciotta, ai lui Mauro De Mauro, ai fraţilor Rosselli şi ai lui Matteotti.
 
(…) era român, bineînţeles, şi atentatorul Papei (agent al asociaţiei Lupu Grigiu), precum erau români şi asasinii lui Dalla Chiesa şi ai soţiei sale. Tot român era şi cel care a răpit-o pe Emanuela Orlandi. (…)
Aceşti români au distrus imaginea unei ţări de oameni cinstiţi, cu teama lui Dumnezeu, străini de violenţă, care respectă diferenţele etnice, religioase şi politice. Bine că ne-am dat seama, în sfârşit, că ei erau vinovaţii, că altfel am fi continuat să săpăm între dosarele filo-sovietice, fără să găsim ceva, în timp ce acum, cu o bună organizare a patrulelor Ligii Nordului, vom putea, în sfârşit, să readucem legea şi ordinea în ţara noastră cea lipsită de noroc.“  

Citate memorabile ale lui Umberto Eco

„Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul.“
 
„Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu…“
 
„Odată ce a terminat de scris, autorul ar trebui să moară. Ca să nu tulbure calea textului.“
 
„Nu există nimic care să acapareze şi să lege sufletul ca dragostea.“
 
„Frumuseţea cosmosului este dată nu numai de unitatea în varietate, ci şi de varietatea în unitate.“
 
„Obiectivul terorismului nu este acela de a ucide orbeşte, ci mai curând de a transmite un mesaj care să-l destabilizeze pe adversar.“
 
„Iubirea arată o armonie între două făpturi care era deja ursită de la începutul timpurilor.“

Ti-a placut articolul?

Comentarii