Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:24 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După şase luni de la votul din CLM Am căutat la pas străzile „Virgil Coman“ şi „Gheorghe Dumitraşcu“. Fizic, ele încă nu există. Explicaţiile municipalităţii!

ro

16 Sep, 2017 00:00 4457 Marime text

Pe 16 septembrie 2016, la o lună de la trecerea la cele veşnice, istoricul Virgil Coman, fostul şef al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, devenea cetăţean de onoare post-mortem al municipiului, respectiv al judeţului Constanţa.
 
Coautor şi coordonator a numeroase volume închinate Dobrogei, Virgil Coman şi-a dedicat ultimele luni ale scurtei sale vieţi lucrării „Aromânii şi meglenoromânii din Banat (1945-1951). Demografie, societate, izvoare“, prima sa carte de autor. Volumul a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură Etnologică din Bucureşti, chiar în ziua morţii sale, însă a fost lansat postum, conform dorinţei autorului, la Dudeştii Noi (localitate situată la câţiva kilometri de Timişoara, unde trăieşte o importantă comunitate de români balcanici şi unde a fost strămutată şi mama sa) şi la Cluj-Napoca, în august, iar pe 16 septembrie a fost lansat şi la Constanţa, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“. Nu este însă ultimul volum pe care va apărea numele lui Virgil Coman, a asigurat prof. univ. dr. Tahsin Gemil, în cadrul evenimentului editorial de la Constanţa.
 
Reamintim că Virgil Coman a decedat la data de 5 august, la evenimentul de lansare a romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, al lui Cristian Cealera, desfăşurat la Prăvălia cu Cărţi. La faţa locului a fost chemată o ambulanţă, care a ajuns în aproximativ zece minute. După aplicarea măsurilor de prim ajutor, la care Virgil Coman nu a răspuns, a fost declarat decesul acestuia.

În ianuarie, profesorul pleca să-şi întâlnească elevul într-o stea 

Câteva luni mai târziu, pe 17 ianuarie, inima profesorului Gheorghe Dumitraşcu a încetat să mai bată, întristată, probabil şi de faptul că, în luna martie a aceluiaşi fatidic an, 2016, şase voturi ale unor politicieni locali vremelnici i-au smuls nedrept oportunitatea să devină şi în scripte cetăţean de onoare al oraşului Constanţa. Propunerea pentru decernarea acestui titlu profesorului Gheorghe Dumitraşcu venea ca urmare a contribuţiei decisive la înfiinţarea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.
 
Născut la 25 septembrie 1939, în satul Nisipari, comuna Castelu, Gheorghe Dumitraşcu a urmat şcoala primară în localitate, între anii 1953 şi 1956, cursurile Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia, apoi, în perioada 1956-1961, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie al Academiei, filiala Cluj, asistent şi lector universitar la Institutul Pedagogic din Constanţa, profesor la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, muzeograf principal la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Doctoratul în istorie l-a dat în 1976, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, cu tema „Locul Partidului Ţărănist Radical în istoria României, 1932-1938“. De asemenea, a fost participant la Revoluţia română din decembrie 1989, preşedinte al Comisiei de învăţământ, ştiinţă, cultură, presă, culte a Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, iniţiatorul acestei organizaţii în Constanţa, precum şi membru fondator al FDSN, senator FSN în primul Parlament al României, 1990-1992, preşedintele Grupului parlamentar român de prietenie cu Turcia, Ungaria şi Bulgaria, senator FDSN-PSDR de Constanţa în legislatura 1992-1996.
 
A fost şi preşedinte al Comisiei de învăţământ şi cercetare ştiinţifică a Senatului din iunie 1994-2000. Totodată, Gheorghe Dumitraşcu a militat fervent, cu toată convingerea şi autoritatea morală, pentru înfiinţarea unei universităţi la Constanţa. Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius“, a semnat peste 800 de articole de specialitate şi studii, manuale, plachete de versuri, memorialistică. Împreună cu fiica sa, Lavinia-Dacia, a scris 12 cărţi. Alte trei erau în lucru. Din păcate, nu a mai apucat să le termine…

Omagiul comunităţii, aprobat prin HCL 

În luna februarie a acestui an, primarul Constanţei, Decebal Făgădău a propus Consiliului Local Municipal, în semn de omagiu, ca numele celor doi istorici să fie atribuite unor străzi din oraş. Proiectul de hotărâre, iniţiat de primarul Decebal Făgădău, viza atribuirea denumirii „strada Virgil Coman“ circulaţiei publice carosabile paralele cu strada Unirii, situată între intersecţia cu strada Zorelelor şi strada Caşin.

Cel de-a doilea proiect hotărâre, privind schimbarea denumirii străzii Dianei, situată pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanţa, în „strada Gheorghe Dumitraşcu“ s-a tradus, la acel moment, printr-o reparaţie morală pe care primarul Decebal Făgădău o aduce memoriei fostului său diriginte şi profesorului, iubit de atâtea generaţii de elevi şi studenţi.

Am căutat la pas străzile „Virgil Coman“ şi „Gheorghe Dumitraşcu“… 

La mai bine de jumătate de an după ce consilierii locali, de această dată în unanimitate, şi-au dat acordul pentru ca numele cetăţeanului de onoare post-mortem Virgil Coman şi cel al prof univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu să fie atribuite unor străduţe din municipiu, am luat la pas oraşul, în căutarea acestora. Cu tristeţe şi stupoare, nu le-am întâlnit spiritul. Străzile poartă în continuare vechile denumiri, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am căutat un răspuns pentru situaţia din teren la municipalitate.
 
Viceprimarul Constanţei Dumitru Babu spune că achiziţia de plăcuţe şi indicatoare rutiere este în plină desfăşurare, că au fost solicitate clarificări şi, din acest motiv, licitaţia s-ar fi prelungit. L-am întrebat cum vor arăta aceste plăcuţe, dacă a fost nevoie de o achiziţie specială pentru acestea. Edilul a răspuns, sec: „Arhitectul a decis cum vor arăta. La acel moment, nu aveam de unde să găsim câteva plăcuţe. Am aşteptat să organizăm o licitaţie mai amplă şi pentru cele care aveau nevoie să fie înlocuite pentru că erau degradate. Până la sfârşitul anului, nu văd de ce să nu fie montate“.
 
Vă reamintim că ZIUA de Constanţa a solicitat, la sfârşitul lunii august, primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, şi Consiliului Local Municipal să ia în considerare oportunitatea amendării regulamentului în baza căruia, din anul 1995, se acordă titlul de cetăţean de onoare/cetăţean de onoare post-mortem la nivelul municipiului Constanţa. Este vorba de capitolul V din Statutul Municipiului Constanţa, reglementat în prezent de HCL 629 din 29.09.1995 şi HCL 323 din 29.04.1999, care a completat HCL 629 din 29.09.1995, respectiv HCL nr. 121 din 7.04.2005.
 


Citeşte şi: 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa solicită primarului Decebal Făgădău şi Consiliului Local Municipal modificarea hotărârilor privind acordarea titlului de cetăţean de onoare/cetăţean de onoare post-mortem (galerie foto + documente)

Reacţii la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa de modificare a regulamentului de decernare a titlului de cetăţean de onoare/cetăţean de onoare post-mortem

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii