Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din enigmele Dobrogei Incredibila şi misterioasa poveste a cadranului solar de la Cumpăna

ro

02 Oct, 2012 01:00 5143 Marime text
DESCHIDERECadranSolar-Cumpanacadransolar1.jpgÎn anul 1960, cu totul întâmplător, s-a descoperit pe teritoriul comunei Cumpăna un cadran solar cu diviziunile timpului trasate între coarnele unui taur. Piesa de marmură demonstrează că înaintaşii noştri ştiau să calculeze ora, dar şi solstiţiul şi echinocţiul.

Realizat din marmură vineţie, el datează din secolul II era noastră. Este una dintre piesele cele mai bine conservate. Acum, „ceasul" strămoşilor noştri este expus la loc de cinste în localitate, într-un spaţiu special amenajat, în faţa primăriei.

Nu este singurul cadran solar care s-a descoperit pe teritoriul Dobrogei. Cercetătorul ştiinţific Zaharia Covacef de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa a spus că în zona Histria s-a mai descoperit o astfel de piesă, însă este fragmentară.

Piesă de o înaltă precizie

Înălţimea cadranului de la Cumpăna este de 48,5 cm, iar lăţimea de 37, 5 cm. Cadranul concav, cu linii incizate, este susţinut între coarnele unui taur. Suprafaţa cadranului este parte din cilindrul circular drept, raza cercului având 176 mm. Înălţimea cilindrului este de 195 mm, iar lungimea pe perimetru 200 mm., ceea ce corespunde unui arc de cerc de 70 de grade.

Pe suprafaţa cadranului sunt 11 linii convergente, care o împart în 12 sectoare. Sunt linii orare care converg spre punctul unde era înfipt stilul (băţul care lăsa umbră pe linii).

Liniile orare care sunt dispuse aproape simetric prin grupe de 5 de fiecare parte a liniei mediane sunt curbe.

cadransolar4.jpgCercetătorul ştiinţific spune că acest cadran solar putea să stabilească ora doar în această regiune. Dus în oricare altă parte, cadranul nu ar fi indicat corect ora pe timpul zilei, pentru că altfel pică soarele mai la nord sau mai la dus.

Nu este singurul monument descoperit în zonă. La Cumpăna s-au identificat foarte multe piese importante, care demonstrează că în zonă era o importantă aşezare rurală în primele secole ale erei noastre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii