Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Datorii de milioane! Cum a intrat în insolvenţă Xenoti SRL, firmă controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog

ro

23 Feb, 2017 00:00 12595 Marime text
Pe data de 9 ianuarie, judecătoarea Cristina Constantinescu a suspendat de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare, precum şi măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului Xenoti sau a bunurilor sale
 
Tribunalul Constanţa a acordat un nou termen, al treilea, în dosarul privind insolvenţa societăţii comerciale Xenoti SRL, unitate condusă de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, de Sorin Gabriel Strutinsky şi de Mihail Gheorghe Cârgiog, care a încetat din viaţă la data de 12 iunie 2011, la Viena.
 
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa din data de 28 decembrie 2016. Primele două termene au avut loc la 6 şi la 9 ianuarie 2017, iar noul termen a fost stabilit pentru data de 3 aprilie.

Capitalul social, împărţit egal

Xenoti SRL a fost înfiinţată în decembrie 1994 şi are sediul social în Mamaia, complex Flora. Capitalul social, de 10.000 de lei, este deţinut în proporţii egale - câte 25%, adică 2.500 de lei din capital - de Sorin Gabriel Strutinsky, născut pe 28.10.1967, Nicuşor Daniel Constantinescu, născut pe 29.10.1966, Mihail Gheorghe Cârciog, născut pe 1.10.1940, şi Radu Ştefan Mazăre, născut pe 5.07.1968. Obiectul principal de activitate este „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“. Administrator special este Sorin Gabriel Strutinsky, iar administrator judiciar este societatea de insolvenţă Artemis Legal Insolvency SPRL.

Xenoti SRL, cu cerere de intrare în insolvenţă

Pe data de 9 ianuarie, Cristina Constantinescu, judecător al Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa, a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitoarea SC Xenoti SRL, cu sediul social în Mamaia, complex Flora, judeţul Constanţa. Xenoti SRL operează şi deţine în proprietate hotelul Flora, care are peste 100 de angajaţi, conform datelor oficiale.

Administrator judiciar, Artemis Legal Insolvency 

În faţa instanţei, reprezentanţii Xenoti SRL au arătat că „firma este în stare de insolvenţă“, că „datoriile sale, la data de 30 noiembrie (n.r. 2016), sunt în cuantum de 7.863.557,63 de lei, iar disponibilul societăţii este insuficient pentru stingerea datoriilor existente“. În acest context, Xenoti SRL şi-a declarat intenţia de reorganizare (…), solicitând desemnarea Artemis Legal Insolvency SPRL în calitate de administrator judiciar.

Toate măsurile de executare silită au fost suspendate 

Tot pe data de 9 ianuarie, judecătoarea Cristina Constantinescu a suspendat de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare, precum şi măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului Xenoti sau a bunurilor sale.

Veşti de la DNA

Pe fişa de la Registrul Comerţului a firmei găsim şi următoarele menţionări: „Hotărâre judecătorească definitivă/act administrativ: ordonanţa din 7.04.2015, organ emitent - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, dosar penal nr. 964/P/2014, conţinut act: conform Ordonanţei din data de 7.04.2015 emise de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, formulată în dosarul 964/P/2014, şi proceselor-verbale de aplicare a măsurii din data de 16.04.2015 şi din data de 20.04.2015, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de Strutinsky Gabriel-Sorin“, din data de 29.04.2015.

Sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Mazăre 

De asemenea, în altă hotărâre din aceeaşi dată, se precizează: „Hotărâre judecătorească definitivă/act administrativ: ordonanţa din 7.04.2015, organ emitent - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, dosar penal nr. 964/P/2014, conţinut act: conform Ordonanţei din data de 7.04.2015 emise de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, formulată în dosarul 964/P/2014, şi proceselor-verbale de aplicare a măsurii din data de 16.04.2015 şi din data de 20.04.2015, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de Mazăre Radu-Ştefan“.

Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky 

De asemenea, instanţa a hotărât să impună decizia sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de Nicuşor Daniel Constantinescu în cadrul SC Xenoti SRL. În plus, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA - Structura Centrală, a dispus aplicarea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de Sorin Gabriel Strutinsky.
 
În certificatul constatator menţionat, sunt notate trei sechestre asupra părţilor sociale deţinute de către Sorin Gabriel Strutinsky, Radu Ştefan Mazăre şi Nicuşor Daniel Constantinescu, astfel: prin menţiunea nr. 29974 din 29.04.2015, a fost notată Ordonanţa din 7.04.2015 - organ emitent DNA, dosar penal nr. 964/P/2014, şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din 16.04.2015 şi 20.04.2015 asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Gabriel Sorin Strutinsky.
 
Prin menţiunea nr. 12491 din 20.02.2015, a fost notată Ordonanţa din 19.02.2015, emisă de DNA, formulată în dosarul 9/P/2015, şi s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra părţilor sociale deţinute de Sorin Gabriel Strutinsky.
 
Prin menţiunea nr. 29931 din 29.04.2015, a fost notată Ordonanţa din 07.04.2015 - organ emitent DNA, dosar penal nr. 964/P/2014, şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din 16.04.2015 şi 20.04.2015 asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Radu Ştefan Mazăre. Prin menţiunea nr. 25219 din 9.04.2015, a fost notată înscrierea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de Nicuşor Daniel Constantinescu, act asociat - proces verbal de sechestru nr. 163531/02.04.2015.

Efectele dosarului fundaţiilor Fantasio şi Thalia

Prin menţiunea 5332 din 22.01.2016, a fost notată Încheierea de şedinţă din 20.01.2016, emisă de Tribunalul Constanţa, Secţia Penală, în dosarul 2596/118/2015/a10 (dosarul fundaţiilor Fantasio şi Thalia), conform căreia au fost înscrise următoarele: „1. Prin încheierea de şedinţă din data de 20.01.2016, fiind executorie, pronunţată în dosarul 2596/118/2015/a10 al acestei instanţe, s-au dispus următoarele: (…) a fost instituită măsura sechestrului asigurător, până la concurenţa sumelor solicitate de părţile civile, în vederea reparării presupuselor pagube (152.180 de lei - Statul Român prin ANAF prin DRFP Galaţi - AJFP Constanţa - pentru inculpaţii Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, (…) 31.856.740 de lei - CJ Constanţa şi Judeţul Constanţa pentru inculpaţii Nicuşor Daniel Constantinescu, Bogdan Cristian Zgabercea, Carmen Florentina (Vasile) Oproiu, 5.000 de lei daune materiale - partea civilă Felicia Tăicuţu pentru inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu), prin indisponibilizarea următoarelor bunurilor mobile şi imobile:
- un număr de 28.898 de acţiuni la SC Comtext SA, reprezentând 8,03% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 19.450 de acţiuni la SC Alliance Qwest Company SA, reprezentând 0,576% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 138 de acţiuni la SC Sigma Trading SA, reprezentând 15,33% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 250 de acţiuni la SC Xenoti SRL, reprezentând 25% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 19.450 de acţiuni la SC Eurosantis Com Imvest SA, reprezentând 7,84% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 19.450 de acţiuni la SC Silk Estate SA, reprezentând 7,84% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 1.062 de acţiuni la SC Ideea Contrast SA, reprezentând 33% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 60 de acţiuni la SC Conpress Group SRL, reprezentând 24% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu;
- un număr de 4.500 de acţiuni la SC Royal Distribution Services SRL, reprezentând 7,5% cotă de participare, aparţinând inculpatului Nicuşor Daniel Constantinescu.

Hotelul Flora, inaugurat pe data de 5 mai 1965

SC Xenoti SRL are în patrimoniu complexul Flora, compus din: hotel Flora, clasificat la trei stele, cu două săli de conferinţe, restaurant Casa Flora, clasificat la trei stele, şi restaurant Flora, clasificat la două stele.
 
Hotelul Flora a fost inaugurat pe data de 5 mai 1965. La sediul debitorului, respectiv hotelul Flora, la parter şi demisol, Xenoti SRL are birourile unde desfăşoară activitatea: parter - recepţie hotel şi restaurant, demisol - birou administrativ, birou contabilitate, secretariat, casierie.

Contractele de la Flora 

Potrivit Monitorului Oficial al României, în incinta activului există spaţii închiriate către alţi parteneri, cu care Xenoti SRL are contracte încheiate anterior deschiderii procedurii insolvenţei şi de la care încasează sume, respectiv: este închiriat spaţiul comercial denumit „Aquarium“, în suprafaţă de 335 mp parter şi 315 mp mansardă, către hotel Aquarium SRL, conform contractului de închiriere 340/29.10.2016, valabil 15 ani, până la 31.10.2032, cu o chirie de 4.000 de euro + TVA/an.

Salon de coafură 

Monitorul Oficial al României mai arată că este închiriat spaţiul comercial în suprafaţă de 19 mp, situat la demisolul hotelului Flora - intrarea 2, având destinaţia de salon coafură, deţinut de chiriaş în baza contractului de închiriere (…) 2014, valabil până la 31.12.2014, fiind prelungit prin act adiţional nr. (…) 2015 până la 31.12.2015, prin act adiţional nr. (…) 2015, valabil până la 31.12.2017.

Centru medical 

De asemenea, tot conform Monitorului Oficial al României, este închiriat spaţiul comercial în suprafaţă de cca 250 mp, respectiv 16 camere şi două apartamente, aflate la parterul hotelului Flora, în baza contractului de închiriere nr. (…) 2016 încheiat pe o perioadă de şase luni, valabil pana la data de 30.06.2017, încheiat cu Diagnost SRL, chiriaş care desfăşoară activitate medicală, fiind un centru medical de care beneficiază şi clienţii hotelului Flora. Chiria negociată este de 5.000 de lei + TVA lunar.

Top decontări
Câţi bani au „consumat” Medstar 2000 SRL, Medstar 2000 Clinic SRL şi Diagnost SRL de la CJAS Constanţa în ultimii trei ani

Soti Cable Neptun  

Monitorul Oficial al României mai precizează că este alocat un spaţiu de 244,69 mp, în baza unui contract de prestări servicii aplicabil în regim barter, încheiat cu Soti Cable Neptun SRL, în baza contractului nr. 1744/01.01.2016, valabil până la 31.12.2016 şi prelungit în baza contractului (…)25.01.2017 pana la data de 31.12.2017. În baza contractului, hotelul Flora pune la dispoziţie spaţiul de 244,69 mp, cu destinaţie de platou producţie post Neptun TV, iar în contrapartidă, chiriaşul promovează pe postul naţional Neptun TV (NTV) reclamă cu spotul hotel Flora.

Internet gratuit 

De asemenea, conform Monitorului Oficial al României, la plafonul etajului zece sunt amplasate două antene de emisie-recepţie instalate de companiile RCS-RDS şi de Orange România, în baza contractelor reciproce de servicii, prin care debitorul beneficiază de internet gratuit de la RCS-RDS pentru antena amplasată pe hotel, contract ce este valabil până la 11.05.2022, iar Orange România plăteşte pentru antena amplasată suma de 6.800 de euro + TVA anual, în perioada de vară, contract valabil până la 12.05.2018.

Citeşte şi: 

Xenoti face modificări la hotelul Flora din Mamaia! Ce lucrări a autorizat Primăria Constanţa

Adunare Generală la Xenoti SRL, firma administrată de Sorin Strutinsky
Se încearcă, din nou, obţinerea unui credit pentru Complexul Flora

Dosarele fostului şef al CJC 

Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat la cinci ani de închisoare în procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. În alte două dosare, fostul şef al CJC a fost condamnat la şase şi la 15 ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive. Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, dar şi în dosarul Geotop.
 
În prezent, fostul şef al CJC este cercetat de procurorii DNA Constanţa în alte trei dosare distincte, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, dintre care două în formă continuată.
 
Radu Mazăre, trimis în judecată în patru dosare 
 
Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“.
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
 
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată alături de Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.
 
Sorin Strutinsky mai este judecat şi de Leonard Iustin Bourceanu, magistrat din Tribunalul Constanţa, în dosarul în care omul de afaceri Dorin Lazia, proprietarul grupului de firme Argos, are calitatea de martor denunţător.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Element important 23 Feb, 2017 09:12 Exista un detaliu care nu ar trebui ignorat: societatea solicitata sa preia administrarea in perioada insolventei, Artemis, este FIX aceeasi care se ocupa si de insolventa Soti Cable - TVNeptun. E un amanunt, zic eu, teribil de important.