Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:31 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Cutremur anticorupţie“ la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”! Cătuşele sunt pregătite! Eventualele reţineri, anunţate azi (Galerie foto+Video)

ro

11 Nov, 2016 00:00 10821 Marime text
Nu este pentru prima dată când o instituţie de învăţământ superior din Constanţa este „călcată“ de procurori
 
Secţia Militară din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a ajuns în colimatorul procurorilor militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Magistraţii au anunţat ieri că efectuează cercetări specifice într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în cursul anului 2016. În acest context, tot ieri, DNA a efectuat trei percheziţii domiciliare la Academia Navale „Mircea cel Bătrân” şi patru la domiciliile unor persoane, cel mai probabil cadre didactice. Percheziţiile de ieri vizează, spun surse apropiate anchetatorilor, presupuse fapte de corupţie legate de promovarea unor examene. Mai multe decât atât, aseară, la sediul DNA Constanţa ar fi dus, pentru audieri, un grup din care fac parte atât cadre universitare de la Academia Navală, dar şi studenţi. De menţionat că eventualele reţineri vor fi anunţate azi.
 
Comandorul Octavian Tărăbuţă, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că este vizat „personalul din Secţia Militară. La rândul său, Mihaela Zabolodni, ofiţerul de relaţii publice al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, ne-a declarat că, „după ancheta DNA, se va face şi o anchetă internă“.
 
Nu este pentru prima dată când o instituţie de învăţământ superior din Constanţa este „călcată“ de procurori.
 
În luna mai, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au efectuat 40 de percheziţii la locuinţele unor persoane fizice şi la sediile unor firme din municipiul Bucureşti şi din judeţele Constanţa, Brăila, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, precum şi la sediul unei instituţii din Constanţa. Vizat de ancheta DIICOT a fost chiar biroul rectorului Universităţii Maritime Constanţa, Cornel Panait, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
Mai mult decât atât, în luna septembrie 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au descins la UMC într-un dosar de mită şi trafic de influenţă. Ulterior, lectorul Costache Emilian Anatoli, şeful Catedrei de Matematică din UMC, a fost trimis în judecată.
 
Nici Universitatea „Ovidius” din Constanţa nu a fost ferită de anchetatori! DNA a trecut pragul instituţiei în dosarul în care Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al universităţii, a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere, pe o durată de cinci ani, ce reprezintă termen de încercare, pentru luare de mită şi pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. În decembrie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au efectuat mai multe percheziţii la căminul Pescărie din cadrul Universităţii „Ovidius“. Ancheta l-a vizat pe Gheorghe Ţarălungă, fostul decan al Facultăţii de Farmacie a Universităţii „Ovidius”.










Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii