Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristea, baiatul destept

ro

28 Aug, 2007 00:00 2155 Marime text
1188248128.jpg

Directia Generala a Finantelor Publice a pierdut vremea degeaba intr-un proces in care avea de recuperat de la Traian Cristea, primar al Costinestiului, aproape patru miliarde de lei vechi

Procedura de insolventa a societatii comerciale Inturcom Costinesti a avut loc la 9 ianuarie 2003 si a fost pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul 3303/com/2001. Ca urmare a acestei actiuni, in data de 21 aprilie 2003, DGFP Constanta a formulat cerere de admitere a creantei, pentru suma de 394.332 lei. Vasilica Mihai, directorul executiv al DGFP spune ca "potrivit raportului preliminar si raportului final intocmite de lichidatorul judiciar, in averea debitoarei nu au existat bunuri care sa poata fi valorificate sau creante de recuperat". Totodata, prin raportul final intocmit de catre lichidatorul judiciar, aceasta a precizat ca societatea a intrat in incetare de plati datorita adoptarii unui management necorespunzator de catre conducerea societatii, care nu a reusit sa asigure fondurile necesare pentru buna desfasurare a activitatii, inregistrand pierderi foarte mari. De asemenea, nu s-a urmarit indeaproape incasarea debitelor de la clienti si plata datoriilor catre banca, buget si furnizori, neputand fi indicate cauze si imprejurari care sa conduca la atragerea raspunderii administratorului, solicitand inchiderea procedurii. Directorul executiv al DGFP mai spune ca, totusi, "la data de 6 mai 2005, Finantele Publice au formulat cerere de antrenare a raspunderii membrilor organelor de conducere a societatii, solicitand obligarea acestora la plata creantei cu care ne-am inscris la masa credala a debitoarei".

Se fura si din dosare

Principala proba in cadrul unei cereri de antrenare a raspunderii personale a administratorilor o constituie raportul final, care atesta respectarea sau nu a obligatiilor ce revin administratorilor sociali, lichidatorul fiind cel indreptatit sa verifice modul de tinere a evidentei contabile. Vasilica Mihai mai spune ca "administratorii au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, societatea in incetare de plati, au tinut o contabilitate fictiva si au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea". Totodata, judecatorul sindic a retinut ca, desi paratii au decis continuarea activitatii societatii in conditiile in care nu au putut sa restituie creditul luat de la Banca Raiffeisen si nu au reusit sa plateasca sumele datorate bugetului de stat, acest lucru nu este suficient pentru atragerea raspunderii patrimoniale. Fata de toate aceste considerente, prin sentinta civila 2594/08.05.2007 a Tribunalului Constanta, judecatorul sindic a dispus respingerea ca nefondata a cererii formulata de creditoarea DGFP Constanta.

Fara prihana

Aceasta nu este prima tentativa esuata a Finantelor publice de a recupera datoria pe care Inturcom SA o are de platit statului. Si anul trecut, instanta a dispus suspendarea judecarii cererii DGFP, facuta la 6 mai 2005, impotriva primarului Traian Cristea, a lui Ion Ciungu, Gheorghe Becheanu, Florea Plesoianu, administratori, si pentru Aurelia Simon si Maria Stoica, in calitate de cenzori ai SC Inturcom. Motivul chemarii in judecata l-a reprezentat calitatea pe care cei mentionati au avut-o pe timpul functionarii societatii si pentru care trebuie sa raspunda, asa cum suna plangerea formulata de DGFP: "material si cu averea personala pentru faptele ce atrag aceasta raspundere, in vederea platii creantei noastre in valoare de 3.943.323.915 lei". Numai ca instanta a dispus ca DGFP "nu s-a conformat masurii dispuse la termenul de judecata din 9 ianuarie anul acesta, cand am pus in vedere reclamantei creditoare sa formuleze precizari cu privire la obiectul cererii in raport de calitatea pe care paratii au avut-o in societatea Inturcom, precum si in raport de perioada in care au actionat in aceasta calitate".

Nimeni nu-si bate capul cu banii statului

Si in anul 2005 a existat o situatie asemanatoare, cand, cu sprijinul DGFP, Traian Cristea, membru marcant al PSD atunci, in prezent trecut la Partidul Democrat, unde mai fusese si inainte de ajunge in PD, si primar al localitatii Costinesti, fost patron al societatii comerciale Inturcom SA era cat pe ce sa scape de datoriile pe care le avea catre stat. Atunci, la Tribunal s-a constatat ca actiunea formulata de Finantele Publice privind atragerea raspunderii patrimoniale, formulata in contradictoriu cu administratorii societatii Inturcom SA, este perimata. In hotararea Tribunalului se arata ca "din referatul arhivei, rezulta ca, la data de 17.05.2004, de cand s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai indeplinit pana in prezent, din vina partii, niciun act de procedura timp de mai mult de sase luni si urmeaza a se constata perimata actiunea civila (apelul) de fata". Si atunci, instanta a hotarat ca "in baza art. 284, 252, 254 cod de procedura civila, constata perimata actiunea civila intentata de reclamant DGFP impotriva paratilor Cristea Traian, Cucu Mircea, Ciungu Ion, Berecheanu Gheorghe, Munteanu Petre, Rapa Ion si Plesoianu Florea, administratori ai societatii debitoare SC Inturcom SA Costinesti, prin care s-a cerut antrenarea raspunderii patrimoniale".

La unison, pentru salvarea lui Cristea

Asa dupa cum aratam, actiunea de recuperare a datoriilor catre stat ale societatii comerciale Inturcom Costinesti a inceput in anul 2001. Si prin diverse manevre, cu pactizarea tuturor institutiilor statului implicate Traian Cristea si acolitii sai au primit un cadou de aproape patru miliarde de lei. Pentru cei care nu au inteles exact, trebuie sa amintim ca, in dosarul 3303/2001 este vorba de incercarea de recuperare a sumei, destul de mare totusi, pe care societatea o datoreaza statului. SC Inturcom Costinesti, care nu mai functioneaza din anul 2002, avea atunci datorii neachitate in valoare totala de 677,661 milioane de lei, reprezentand impozit pe salarii 187.500 de lei, probabil pentru un singur angajat si taxa pe valoarea adaugata de 677,433 milioane de lei. Suma in cauza nefiind achitata in termenul legal, au fost percepute dobanzi, penalizari, plus o amenda, toate ajungand 3,943 miliarde de lei. In timp, Fiscul a batut pe la portile Inturcom-ului, fara succes insa. Pe lista victimelor lui Traian Cristea se mai afla Administratia Finantelor Publice - Eforie Nord, Raiffeisen Bank - Constanta si SC Olimpus SA, prin SC Maestro SRL, care, avand in vedere cele prezentate, au atentionat in mai multe randuri asupra "riscului mare generat de efectele specifice hotararilor de inchidere a procedurii si de imposibilitatea bugetului de stat, in lipsa atragerii raspunderii persoanelor sus-mentionate". Numai ca, asa cum se intampla si in alte cazuri din Romania, nimic nu este dus la bun sfarsit, decat daca in speta este vorba de un mic gainar care nu are cum sa treaca de la un partid la altul, si sa se aplece dupa cum bate vantul.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii