Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:34 16 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa şi recordurile stabilite la recensământul din 2011 (document)

ro

05 Jul, 2013 00:00 1940 Marime text
Institutul Naţional de Statistică a publicat rezultatele definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor realizat în anul 2011.
 
Potrivit raportului INS, Constanţa se află pe locul patru din punct de vedere al numărului populaţiei stabile cu 684.000 de locuitori. De asemenea, se numără printre judeţele cu cel mai mare procent al populaţiei stabile care locuieşte în mediul urban. De această dată, Constanţa ocupă locul trei cu o pondere de 68,8%.
Raportul menţionează că grupa de vârstă 25 - 64 ani reprezintă resursele de muncă ale unei ţări şi o premisă a dezvoltării economice a judeţelor. Şi din acest punct de vedere Constanţa se face remarcată, revenindu-i locul trei cu un procent de 58,2% al populaţiei cu vârsta cuprinsă între 24 şi 64 de ani.
În Regiunea de Sud-Est, din care face parte şi judeţul Constanţa, ponderea populaţiei stabile care trăieşte în mediul urban este de 53,5%, diferenţa de 46,5% locuind în mediul rural, se mai menţionează în raportul INS.
 
Vezi câţi minoritari au ales limba română ca limbă maternă
 
Structura populaţiei stabile după limba maternă se prezintă astfel: pentru 90,9% din populaţia stabilă limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obişnuit în familie în perioada copilăriei. Limbile turcă, tătară sau rusă, ale minorităţilor prezente pe teritoriul judeţului nostru, reprezintă fiecare limba maternă pentru o persoană din o mie.
Persoanele de etnie turcă au vorbit în familie în copilărie limba turcă în proporţie de 85,6%, restul declarând limba română ca limbă maternă.
 
Trei sferturi dintre ruşii - lipoveni care şi-au declarat etnia şi limba maternă au vorbit în familie în timpul copilăriei limba rusă, restul declarând limba română ca limbă maternă.
 
Care este etnia cea mai bogat numerică
 
În profil teritorial, distribuţia populaţiei după etnie arată că
aproximativ 90% dintre persoanele de etnie turcă, adică 20.800 de persoane, au fost înregistrate în judeţul Constanţa. De asemenea, 3.600 de ruşi-lipoveni îşi au reşedinţa în Constanţa. Nu încăpea nicio îndoială, iar raportul INS întăreşte această chestiune, că în judeţul Constanţa este concentrată cea mai mare parte a etniei tătare, respectiv 96,6% dintre persoanele care au declarat că aparţin acestei etnii, adică 19.600 de persoane.
 
Raportul INS mai reţine o informaţie interesantă. Faţă de recensământul din anul 2002, la nivel naţional, s-a înregistrat o creştere a ponderii populaţiei de etnie romă cu 0,8%, de
 la 2,5% la 3,3%.

Ti-a placut articolul?

Comentarii