Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa fără apă caldă de azi? RADET, datoare vândută! Făgădău dă vina pe „impotenţa managerială a conducerii CET Constanţa“ (document)

ro

26 Jul, 2016 00:00 6316 Marime text
 

Mii de constănţeni ar putea rămâne de azi fără apă caldă! Anunţul a fost făcut, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, organizată la sediul RADET Constanţa de către directorul general al regiei, Liviu Popa, dar şi directorul economic al RADET Constanţa, Ioana Tănase.
 
Directorul RADET Constanţa Liviu Popa a anunţat că pe data de 15 iulie Electrocentrale Constanţa SA (fostul CET) a notificat regia că, în termen de 10 zile, va sista furnizarea apei calde dacă nu va fi achitată suma de 191.060.451 lei.
 

„Suma de 191.060.451 lei este în litigiu şi reprezintă datoria generată de neplata la timp a subvenţiilor. Electrocentrale Constanţa a informat azi (ieri - n.r.) Primăria Constanţa şi Prefectura Constanţa că din 26 iulie, va opri furnizarea agentului termic în Constanţa. RADET Constanţa nu are surse financiare pentru achitarea acestei datorii. „Este o datorie istorică“, a declarat Liviu Popa. Începând cu data de 1 octombrie 2014, de când Electrocentrale Constanţa s-a divizat din ELCEN Bucureşti, RADET Constanţa  a plătit către Electrocentrale suma de 286.456.604 lei, sumă ce reprezintă datoriile la zi. „Noi suntem cu plata facturilor la zi. Nu avem însă surse financiare să achităm datoria aflată în litigiu!", a declarat directorul general al regiei, Liviu Popa. Dacă Electrocentrale Constanţa SA va sista furnizarea energiei termice pentru apa caldă, 90% din abonaţii municipiului Constanţa vor avea de suferit. „RADET Constanţa are 42 de centrale montate în 32 de puncte termice. Aceşti abonaţi primesc apa caldă de la RADET Constanţa, restul de la Electrocentrale Constanţa SA“, a mai spus Liviu Popa.

Ce spune notificarea de preaviz a Electrocentrale Constanţa SA

„Vă punem în vedere faptul că, în măsura în care, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei, nu veţi achita către Electrocentrale Constanţa, totalul datoriilor scadente pe care le înregistraţi în valoare de 191.060.451,60 lei, sume îndestulătoare pentru asigurarea continuităţii activităţii de producere a energiei termice necesare populaţiei, instituţiilor publice şi agenţilor economici de pe raza municipiului Constanţa, ne vedem nevoiţi să întrerupem livrarea energiei termice. În fapt, la data formulării prezentei, RADET Constanţa înregistra către Electrocentrale Constanţa SA datorii, devenite scadente, în valoare de 191.060.451,60 lei. Existenţa unor datorii ale RADET Constanţa într-un cuantum considerabil determină o situaţie financiară foarte dificilă a SC Electrocentrale Constanţa SA, situaţie ce este susceptibilă a conduce chiar şi la oprirea activităţii societăţii. Faţă de această chestiune devin aplicabile dispoziţiile aplicabile articolului 15, litera „a“ din contractul de vânzare-cumpărare nr. 9/05.03.2014, conform cu care subscrisa, în calitate de vânzător are dreptul să «întrerupă livrarea energiei termice». Cum în prezent, RADET Constanţa înregistrează faţă de subscrisa datorii considerabile, cu privire la care a fost cu mult depăşit termenul de 50 de zile de la data scadentei reglementate de anexa 7 la contractul citat mai sus, este evident faptul că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se proceda la întreruperea livrării energiei termice către acesta. Faţă de cele de mai sus, prin prezenta vă notificăm începerea perioadei de preaviz de 10 zile reglementată de dispoziţia punctului 3, litera „c“ din anexa 7 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 9/05.03.2014, urmând ca, după expirarea acestei perioade, în măsura în care nu veţi face plăţi îndestulătoare pentru ca Electrocentrale Constanţa SA să îşi poată continua activitatea, să procedăm la întreruperea livrării energiei termice“, se  spune în notificarea semnată de către directorul general al Electrocentare Constanţa SA Dan Marius Deaconescu, din data de 15 iulie 2016.

„Dovadă a impotenţei manageriale a conducerii“
 

„Reacţia Electrocentrale Constanţa este o dovadă a impotenţei manageriale a conducerii. Municipalitatea nu are nicio datorie în acest moment faţă de RADET şi Electrocentrale Constanţa. Municipalitatea se regăseşte în această relaţie doar pentru a putea subvenţiona preţul gigacaloriei şi asigura fluxurile necesare pentru achiziţia de gaze. Este un mijloc de a pune presiune pe RADET această decizie a Electrocentrale Constanţa, iar RADET-ul are de recuperat datorii către asociaţii de proprietari. RADET poate merge în şedinţă şi să aducă în garanţie asociaţiile de proprietari pentru recuperarea datoriilor. La primărie există un decont de 117.000 de lei pe care îl analizăm. Oricum această sumă nu ar acoperi datoria istorică. Problema de fond este că CET-ul rămâne ineficient. Nu ştiu dacă cineva îşi va permite să oprească apa caldă în Constanţa. Voi cere să merg în Consiliul de Administraţie al CET, voi cere audienţă la Ministerul Energiei, pentru că noi am achitat în avans de fiecare dată. Dacă mâine Constanţa rămâne fără apă caldă voi cere demisia directorului CET“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul Decebal Făgădău.

 
La rândul său, prefectului judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, a declarat că în cursul zilei de azi, 26 iulie, îi va convoca într-o şedinţă de Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, Dan Marius Diaconescu, directorul Electrocentrale Constanţa SA, şi Liviu Popa, directroul RADET Constanţa. „Vreau să me edific asupra acestei situaţii, în urma notificării primite. Trebuie să găsim soluţii ca populaţia să nu rămână fără apă caldă“, a menţionat prefectul Adrian Nicolaescu.

Ce spun reprezentanţii Electocentrale Constanţa 

L-am contactat pe directorul tehnic al Electrocentrale Constanţa SA, Dumitru Tamaş, care a ţinut să facă unele precizări importante.

„Când se va opri apa caldă în Constanţa vom da un comunicat de presă în care anunţa motivul şi data de când se va opri furnizarea apei calde. În Constanţa nu prea s-a oprit apa caldă, decât din motive tehnice. Am trimis către RADET Constanţa un preaviz, deoarece avem nişte relaţii comerciale. În baza acestor relaţii comerciale şi a contractului existent, dacă cineva nu se achită de sarcini, putem opri furnizarea agentului termic. Începând din data de 26 iulie ora 00.00, practic, se poate întrerupe oricând furnizarea apei calde. Am spus din start că nu vom întrerupe funizarea apei calde! Mai încercăm nişte soluţii. Toată echipa managerială a fost la Bucureşti, la Minister, pentru a vedea ce hotărâri să luăm ca să rezolvăm această situaţie. Vom încerca să găsim nişte punţi cu factorii responsabili de pe planul local ca să putem soluţiona această problemă. Dacă sunt alte interese, ca oamenii să-şi pune centrale de apartament sau centrale de cartier, atunci nu mai avem ce discuta. Nu putem găsi o rezolvare. Apa caldă nu se opreşte începând cu data de 26 iulie. Însă dacă nu vom găsi soluţii, vom da un comunicat de presă în care vom anunţa motivul şi data înteruperii furnizării apei calde“, a subliniat Dumitru Tamaş. 

Cine este directorul general al Electrocentrale Constanţa, Marius Deaconescu

Marius Dan Deaconescu a avut de-a lungul timpului relaţii de afaceri cu oameni din anturajul fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre: Sorin Strutinsky, Valentin Gheorghe Ionescu, Mihaela Elvira Gherasim Tănase sau Cristian Ion Serghie. În iulie 2015, cu puţin timp înainte de a fi numit directorul ELCEN Constanţa, Marius Dan Deaconescu era împuternicit de Mihaela Elvira Gherasim Tănase să o reprezinte în Adunarea Generală a firmei KLD Services. Sorin Strutinsky şi asociata sa au decis atunci revocarea din funcţia de administrator a femeii, în locul său fiind numită Nicoleta Strutinsky, nepoata lui Sorin Strutinsky. În august 2015, Deaconescu, în baza unei procuri speciale, a reprezentat-o din nou pe Mihaela Gherasim în Adunarea Generală a Asociaţilor KLD Services, dată la care s-a decis schimbarea sediului social al firmei la o adresă de pe strada Ion Roată. Nu mai puţin important, Marius Dan Deaconescu a reprezentat şi firma Lipovo Consulting Ltd, o societate din Cipru, în Adunarea Generală a firmei Alba Imobiliare. Atunci, Lipovo Consulting şi SC Habitat şi Ambient SA (prin administrator Valentin Gheorghe Ionescu) au decis, pe 10 martie 2015, revocarea din funcţia de administrator al firmei Alba Imobiliare a Mihaelei Elvira Gherasim Tănase şi numirea în această funcţie a lui Marius Dan Deaconescu. Pe 28 septembrie 2015 (chiar cu o zi înainte să îşi completeze declaraţia de avere din funcţia de director al ELCEN Constanţa), Deaconescu a fost revocat din funcţia de administrator al Alba Imobiliare, locul său fiind luat de aceeaşi Tincuţa Hîrtopanu. Tot de aici aflăm că societăţile Lipovo Consulting Ltd şi Guillin Investment Ltd au fuzionat prin absorbţie, astfel că toate părţile sociale deţinute de Lipovo Consulting în Alba Imobiliare au fost preluate de Guillin Investment Ltd, deţinând 50% dintre participările în firmă (cealaltă jumătate revenindu-i firmei Habitat şi Ambient SA, administrată de Valentin Gheorghe Ionescu).

Apel disperat către constănţeni!

RADET Constanţa a ţinut să amintescă constănţenilor să-şi achite facturile restante: „Având în vedere notificarea Electrocentrale Constanța prin care ne infomează că există riscul opririi furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum în municipiul Constnața, RADET face un apel către toți consumatorii săi ce înregistrează datorii la plata facturilor, să efectueze urgent plăți la casieriile regiei din str. Badea Cîrțan nr. 14 A și aleea Cutezătorilor nr. 13 (zona Inel II), sau la oricare dintre sucursalele BRD fără perceperea niciunui comision.  În zilele următoare RADET va întreprinde acțiuni energice pentru izolarea celor rău platnici. Vă rugam să înțelegeți situația dificilă în care se află producătorul de energie termică și să realizați că plătindu-vă facturile la zi aveți siguranța menținerii continuității serviciului public. Mulțumim tuturor celor care vor da curs apelului nostru și vor face eforturi să își achite obligațiile de plată“.
 
În secţiunea Documente puteţi vizualiza notificarea primită de RADET Constanţa de la Electrocentrale Constanţa SA. 

Citeşte şi:

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Geppetto 26 Jul, 2016 16:10 Poate ne "ilumineaza" domnul director Popa despre ce anume fac ei la RADET de au adaugat 100 RON la pretul gigacaloriei. Din cate stiu ei sunt distribuitori de gigacalorie si nu producatori. Poate nu au indeajuns pentru a multumi "fondul de salarii". Si atunci ce au zis specialistii in distributie de gigacalorie? Hai sa-i jupuim pe astia care si asa abia de sunt in stare sa-si plateasca cheltuielile cu intretinerea! Ne doare la basca de ei ! Noi (RADET) nu avem un sediu al nostru, deci avem de platit chirie cuiva! Chirie care, in loc sa fie platita din profit, intra in baza de calcul a gigacaloriei de tip Constanta!!! Halal specialist in jecmaneala! Daca e sa va controleze mai in amanunt, cred ca or sa va treca fiori reci pe sira spinarii. La o asemenea datorie cred ca una din solutii este ca CET-ul sa preia RADET-ul in contul datoriei, sau oricum sa se uneasca intr-o singura firma producatoare si furnizoare de energie termica. Da, dar atunci firmele de "centrale de artament" nu vor mai fi viabile. Si se cam duce si "mangla" primariei ( nu numai primarul ci si alti tovarasi consilieri care asta primavara spuneau ca pot aduce o suta de mii de centrale pentru Constanta!!!) Aici nu-i vorba de "datorii istorice". Aici este vorba de crearea starii de fapt care sa genereze realizarea "manglei" de care vorbeam. Domnul director Popa este parte din "ecuatie". Prea contesta datoria pana in panzele albe!!! (Se stie foarte bine de catre factorii decizionali ai orasului ca, atunci cand a fost creat, CET-ul a primit la pachet si datoriile istorice ale RADET-ului fata de ELCEN)
  • Caratas 26 Jul, 2016 09:27 Faptul ca au o alta culoare politica conducerea CET,nu inseamna incompetenta.Cu ce este mai competent domnul Popa,si când si-a aratat competenta?Numai faptul ca este membru PSD inseamna automat ca este competent?Treceti pe centrale de apartament si uitati si de CET si de RADET ,oameni buni,ca la iarna ,nu numai ca nu va spalati dar faceti si frigul.
  • ilie 26 Jul, 2016 09:09 O sa platesc factura cand o sa si curga apa calda la robinet. In 2016 inca trebuie sa astept o ora cu apa pornita la maxim ca sa inceapa sa se incalzeasca . Consum imens , apa rece in loc de apa calda. Adio RADET. Muriti si voi si stapanii vostri !
  • fani 26 Jul, 2016 08:15 Pentru a se cunoaste exact unde-i managementul defectuos ( la CET -ul sau la RADET) nu trebuie decat sa se analizeze raportul intre cota ce-i revine CET si cea care-i revine RADET din pretul total al gigacaloriei ! Apoi comparati cu celelalte CET-uri si RADET-uri din tara ,niciunde cota RADET nu-i asa de mare ca la Constanta ....De ce ,dragi tovarasi ? Cat despre ineficienta incalzirii cu CET-urile ea este adevarata in toata tara ,dar se acopera cu subventiile .