Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:58 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CL Mangalia nu va face jocurile lui Tusac Foleanu - „Niciun consilier nu va vota pentru creanţa făcută cadou lui Strutinski"

ro

29 Sep, 2011 01:00 3355 Marime text
cap_1.jpgPrimarul Tusac se pregăteşte să dea câteva tunuri în şedinţa de consiliu de astăzi. Un singur lucru nu va putea să facă, dacă are de gând: să treacă prin CL cesionarea creanţei de aproximativ patru sute de mii de lei a SC Anca Irina SA către persoana fizică Sorin Strutinski.

Caracterul extraordinar al şedinţei a născut deja semne de întrebare pe bună dreptate în rândul mai multor consilieri care nu văd cu ochi buni trecerea pe ordinea de zi a unor proiecte care în mod firesc nu ar fi trebuit să facă obiectul unei „extraordinare". Un exemplu în acest sens este proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli. „Având în vedere că vorbim despre o şedinţă extraordinară, documentele care urmează să fie supuse aprobării nu mai trec prin comisiile de specialitate şi se va vota fără o analiză. Astfel, cu ajutorul providenţei, Tusac va reuşi să suplimenteze bugetul ADPP (organismul care se ocupă de administrarea domeniul public şi privat) cu peste 120 de milioane de lei, bani care chipurile au fost băgaţi în refacerea bordurilor şi trotuarelor de pe bulevardul 1 Decembrie", susţine Paul Foleanu, consilier local din Mangalia.

Un alt proiect pe ordinea de zi care a căpuşat şi continuă să spolieze bugetul Mangaliei este cel pentru lucrările de amenajare a portului turistic şi pentru instalarea de semafoare, lucrări care au început de câţiva ani şi continuă în ciuda faptului că au înghiţit sume mari de bani.

Tot Consiliul local Mangalia este chemat să aprobe concesionări de terenuri prin extindere fără licitaţie.

mangalia_-_Sorin_Strutinsky1.jpg

PNL rămâne ciuntit

„Validarea consilierului PNL nu face obiectul unei şedinţe extraordinare", susţine Victor Manea, liderul liberal responsabil de zonă. „Având în vedere că domnul Tusac nu se mai oboseşte să convoace şedinţe ordinare, nici nu mai are rost să-mi întreb colegii de la Mangalia de ce nici până acum nu s-a realizat completarea Consiliului Local cu un consilier PNL", a mai spus Manea.

„Hotărârea penală nu va fi votată"

Ordinea de zi suplimentară a fost dintotdeauna un mister pentru aleşii locali, nu doar de la Mangalia. Fie că vorbim de consilii locale, fie de consiliu judeţean, „suplimentara" a reprezentant mai mereu un instrument prin care primarul, respectiv preşedintele de CJ şi-a exercitat puterea în faţa consilierilor. În cazul în care Tusac, strâns cu legea de reprezentantul Guvernului în teritoriu şi de ancheta Departamentului Naţional Anticorupţie, va încerca să introducă pe ordinea suplimentară un proiect de hotărâre prin care să încerce să obţină votul consilierilor pentru cesionarea creanţei pe care Primăria Mangalia o deţinea asupra creditoarei SC Anca Irina SA, în valoare de aproximativ patru sute de mii de lei, către persoana fizică Sorin Strutinski, consilierii vor refuza categoric să voteze. „Este deja caz penal. Toţi colegii mei, indiferent de culoarea politică, sunt conştienţi de gravitatea gestului făcut de Tusac şi sub nicio formă nu vor fi părtaşi la ilegalitate", susţine Paul Foleanu.

Reamintim că la data de 16 mai a.c. a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă între municipiul Mangalia, reprezentat legal prin primarul Mihai Claudiu Tusac, în calitate de cedent, şi Sorin Strutinski, în calitate de cesionar. Potrivit contractului de cesiune de creanţă, cesionarul Sorin Gabriel Strutinski a primit transferul creanţei, implicând şi drepturile ce decurg din calitatea dobândită, inclusiv subrogarea în drepturile cedentului.

Tusac: „Nu mă mai căutaţi!"

Contactat telefonic, primarul Claudiu Tusac a refuzat să răspundă la întrebările legate de ordinea de zi a şedinţei de astăzi şi ne-a transmis să nu-l mai căutăm.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii