Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istorie postdecembristă Cine sunt primarii pe care Constanţa i-a avut în perioada 1990 - 2015

ro

09 Jun, 2015 00:00 15260 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa a decis ieri, prin vot secret, cu 16 voturi „pentru“, că viceprimarul Decebal Făgădău preia atribuţiile de primar al municipiului Constanţa. Ceea ce înseamnă că, până la proximele alegeri locale, social-democratul Decebal Făgădău este primarul interimar al municipiului Constanţa. Făgădău devine astfel cel de-al optulea primar pe care Constanţa îl are după 1990.
 

Şapte primari a avut municipiul Constanţa din 1990 şi până ieri, când CLM Constanţa l-a desemnat pe unul dintre viceprimarii în funcţie să preia atribuţiile de primar. Asta după ce Constantin Ion, prefectul judeţului Constanţa, a semnat, la finalul săptămânii trecute, ordinul de încetare a mandatului de primar, înainte de termen, al lui Radu Mazăre. Astfel, Decebal Făgădău, considerat continuatorul lui Mazăre, a devenit cel de-al optulea primar al Constanţei. Interimar, ce-i drept. Cine au fost însă predecesorii săi? Vom face, în cele ce urmează, o trecere în revistă a celor care, din 1990 şi până la momentul actual, au asigurat conducerea administraţiei publice locale constănţene.
 
Cel dintâi primar postdecembrist al Constanţei a fost Radu Marian. De profesie arhitect, Radu Marian a ocupat fotoliul de primar doar nouă zile, de pe 1 până pe 10 ianuarie. A renunţat din proprie iniţiativă la conducerea administraţiei publice locale constănţene.
 
Radu Marian a fost urmat, la conducerea Primăriei Constanţa, de Călin Marinescu, cel cunoscut mai ales cu numele „Shogunul“, personaj al cărui nume este indisolubil legat de cel al fostului preşedinte al României, Traian Băsescu. Sunt puţini cei care-şi mai amintesc faptul că Marinescu a fost primar al Constanţei din partea FSN. Mandatul său a început în ianuarie 1990 şi s-a terminat în luna august a aceluiaşi an.
 
Cel de-al treilea primar postdecembrist al Constanţei a fost Adrian Manole. Şi acesta, tot din partea FSN. Manole a ocupat fotoliul de primar al oraşului-port din august 1990 şi până în septembrie 1991. Ulterior, Adrian Manole s-a numărat printre cei mai activi membri ai fostului PD, respectiv fostului PDL. Timp de câţiva ani, a fost directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Constanţa. De asemenea, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, Manole a fost europarlamentar din partea PDL.
 
Lui Adrian Manole i-a urmat, în funcţia de edil-şef al Constanţei, Tudor Baltă. Acesta din urmă a fost primar în perioada septembrie 1991 - februarie 1992. În prezent, Tudor Baltă este membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. De menţionat este că Baltă a fost şi vicepreşedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în perioada 28 iunie 2006 - 29 aprilie 2013.
 
Ţărănistul Corneliu Neagoe a fost primar în perioada martie 1992 - iunie 1996. PNȚCD-istul a avut un mandat greu din punct de vedere financiar, fondurile municipalităţii fiind, la vremea respectivă, extrem de reduse. Doctorul Corneliu Neagoe a rămas, şi după finalizarea mandatului de primar, un nume de referinţă pentru ţărăniştii constănţeni.
 
După PNȚCD, Primăria Constanţa a fost câştigată de PD. Şef al administraţiei publice locale în perioada iunie 1996 - iunie 2000 a fost Gheorghe Mihăeşi. În prezent, Mihăeşi este consilier judeţean PSD.
 
Cel mai longeviv primar postdecembrist al Constanţei este fostul social-democrat Radu Mazăre. A fost, e drept, şi cel care a eşuat lamentabil, el aflându-se, în prezent, în arest preventiv, stare din care şi-a şi depus demisia din funcţia de primar, documentul olograf fiind scris din arestul central al Poliţiei Capitalei. El a câştigat alegerile locale în calitate de independent, dar a îmbrăţişat destul de repede doctrina PSD, partid pe care, de altfel, îl criticase extrem de vehement.
 
Ieri, Consiliul Local Municipal Constanţa l-a desemnat prin vot pe viceprimarul Decebal Făgădău să preia atribuţiile de primar. Decebal Făgădău va asigura conducerea municipalităţii constănţene până la viitoarele alegeri locale. Lider al Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa, Făgădău, supranumit „noul Mazăre de Constanţa“, era viceprimar din ianuarie 2009, atunci când a preluat mandatul lăsat vacant după plecarea, în funcţia de ministru al Mediului, a lui Nicolae Nemirschi.
 
În şedinţa CLM Constanţa din 7 aprilie, Decebal Făgădău prelua atribuţiile de primar în urma unui ordin de suspendare din funcţia de primar al Constanţei a lui Radu Mazăre, ordin emis de prefectul Constantin Ion.
 
Citeşte şi
 

„Nu mi-aş fi dorit să fiu în această situaţie“. Decebal Făgădău a preluat conducerea Primăriei Constanţa (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii