Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:38 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cine este competent să dea amenzi Avem motivarea judecătorilor. „Nu se poate pune semnul egalităţii între poliţistul rutier şi cel local“

ro

21 Sep, 2017 00:00 2914 Marime text
Legiuitorul nu a stabilit, în mod expres, în competenţa poliţiei locale atribuţia de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, şi nici de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României prin intermediul căreia s-a hotărât că doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate, nu şi poliţiştii locali.
 
În documentele oficiale se arată că, „pentru a avea calitatea de poliţist rutier, poliţistul trebuie să îndeplinească, cumulativ, două condiţii: să fie agent de poliţie specializat şi să fie desemnat prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţei Române, această din urmă condiţie neputând fi îndeplinită“.
 
Mai mult, se mai arată că „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu cuprind dispoziţii referitoare la competenţa poliţiei locale în materia circulaţiei pe drumurile publice şi procedura aplicabilă pentru constatarea contravenţiilor de către poliţia locală“. Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că doar poliţiştii rutieri au calitatea de agent constatator pentru faptele contravenţionale reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
 
În opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „contravenţia în discuţie, prevăzută de dispoziţiile art. 102 alin. (1) pct. 14 şi de art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, raportat la art. 39 din acelaşi act normativ, presupune un raport între poliţia rutieră şi un alt subiect de drept, consumându-se tot în cadrul aceluiaşi raport, astfel încât, logic şi juridic, autoritatea solicitantă potrivit normei legale, poliţia rutieră, are competenţa de a constata săvârşirea contravenţiei ce constă în neîndeplinirea obligaţiei legale de comunicare a informaţiilor solicitate, la expirarea termenului administrativ stabilit în acest scop“.
 
„Transpunând aceste observaţii în planul raporturilor juridice de răspundere contravenţională, se observă că subiect activ al acestui raport juridic poate fi doar poliţia rutieră, structură funcţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române care acţionează în domeniul reglementat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin poliţiştii rutieri.
 
Or, aşa cum rezultă din cuprinsul actelor normative ce reglementează cele două structuri, poliţia rutieră şi poliţia locală, legiuitorul a operat o demarcare clară, instituţională şi de competenţă funcţională între acestea în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea contravenţiilor rutiere, în general, şi a contravenţiei în discuţie, în particular.
 
Astfel, în urma interpretării sistematice a dispoziţiilor cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 218/2002), şi în Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, rezultă că, în acord cu prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în privinţa tuturor contravenţiilor reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este stabilită o competenţă generală, cvasi-exclusivă de constatare şi aplicare a sancţiunilor în favoarea poliţiştilor rutieri din cadrul Poliţiei Române“, se mai arată în actele oficiale.
 
În cadrul reglementării speciale în materia circulaţiei rutiere, sunt stabilite şi competenţe speciale, în favoarea poliţiştilor de frontieră, însă doar în privinţa contravenţiilor rutiere a căror săvârşire este constatată în punctele de trecere a frontierei, precum şi competenţe partajate, atunci când poliţiştii rutieri sau poliţiştii de frontieră acţionează în echipaje mixte, cu reprezentanţi ai altor autorităţi având competenţe în domeniu. Faţă de conţinutul constitutiv al contravenţiei aflate în discuţie, în sistemul normativ al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, competenţa de constatare a acesteia şi de aplicare a sancţiunii este însă una exclusivă, expres stabilită în favoarea poliţistului rutier.
 
Atribuţiile poliţiei locale în domeniul circulaţiei pe drumurile publice sunt expres şi limitativ enumerate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 155/2010, prevederi legale din conţinutul cărora rezultă cu suficientă claritate domeniile specifice circulaţiei pe drumurile publice în care poliţia locală are competenţa de a constata şi sancţiona contravenţii. Raportat la competenţele în materie contravenţională, instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se poate observa că, în privinţa contravenţiilor identificate/identificabile pe baza referirilor din enumerarea conţinută de art. 7 din Legea nr. 155/2010, există o competenţă partajată între poliţia rutieră şi poliţia locală.
 
De asemenea, competenţa poliţiei locale în domeniul contravenţiilor rutiere, fiind stabilită printr-un act normativ special, derogator sub acest aspect de la regula competenţei generale, cvasi-exclusive a poliţiei rutiere, astfel cum aceasta a fost stabilită prin reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice, este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă în privinţa altor contravenţii decât cele identificate/identificabile pe baza referinţelor din legea specială (exceptio est strictissimae interpretationis).
 
Totodată, se observă lipsa din cuprinsul acestei enumerări limitative a vreunei atribuţii proprii poliţiei locale în ceea ce priveşte identificarea de către aceasta a deţinătorului/utilizatorului autovehiculului implicat în săvârşirea contravenţiilor rutiere date în competenţa sa, precum şi absenţa unei derogări exprese de la reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice prin care să fie conferită poliţistului local atribuţia legală de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10, raportat la art. 39 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Această lacună de reglementare nu poate fi pusă pe seama unei simple omisiuni din partea legiuitorului, ci dă expresia voinţei sale concrete ca, în privinţa identificării deţinătorului/utilizatorului autovehiculului implicat în săvârşirea unei contravenţii rutiere de competenţa poliţiei locale, atribuţiile acesteia din urmă să fie plasate în sfera cooperării cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române.
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României mai arată că „fapta săvârşită de persoane fizice constând în necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 195/2002“.
 
În mod similar, fapta săvârşită de persoane juridice constând în necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
 
Prin Legea nr. 155/2010 a fost înfiinţată poliţia locală, în urma desfiinţării poliţiei comunitare, în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii: a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; b) circulaţia pe drumurile publice; c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal; d) protecţia mediului; e) activitatea comercială; f) evidenţa persoanelor; g) alte domenii stabilite prin lege.
 
În acest sens, în expunerea de motive a Legii nr. 155/2010 se menţionează că „atribuţiile poliţiei locale sunt semnificativ mai ample decât cele ale poliţiei comunitare, fiind prevăzute noi domenii de competenţă, pe lângă cele deja în vigoare, în special în domeniul siguranţei rutiere“. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, pe lângă multe alte atribuţii, poliţia locală constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
 
Această normă este derogatorie de la norma generală, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind de strictă interpretare, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Este însă evidentă intenţia legiuitorului de a da şi în competenţa poliţiei locale atribuţia de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, precum şi dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
 
În exercitarea acestei competenţe, potrivit art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 155/2010, poliţistul local are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori dacă sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală.
 
Pe de altă parte, conform art. 7 lit. m) din acelaşi act normativ, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală cooperează cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staţionării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public.
 
Mai mult decât atât, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, poliţia locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, de care a luat cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor şi activităţilor specifice.
 
Se poate observa, aşadar, că legiuitorul nu a stabilit, în mod expres, în competenţa poliţiei locale atribuţia de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, şi nici de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate. Or, vidul legislativ nu se poate complini prin adoptarea, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unor acte normative secundare, în materia constatării contravenţiilor la circulaţia rutieră, reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aspect reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 9 din 25 mai 2015 privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015).
 
În acest context, este importantă clarificarea noţiunii de „poliţist rutier“, sens în care se evidenţiază dispoziţiile art. 177, alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţei Române“. În concret, norma legală indicată instituie îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru calitatea de poliţist rutier, şi anume, pe de o parte, să fie ofiţer sau agent de poliţie specializat, iar pe de altă parte, să fie desemnat prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţei Române.
 
Dacă prima condiţie ar putea fi considerată ca fiind îndeplinită de un poliţist local, prin prisma prevederilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 155/2010, potrivit cărora poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere sunt obligaţi să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cea de-a doua condiţie rămâne neîndeplinită.
 
În concluzie, nu se poate pune semnul egalităţii între poliţistul rutier şi poliţistul local, competenţele acestuia din urmă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice fiind limitate şi expres prevăzute de lege. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să reglementeze vreo derogare, în sensul stabilirii unor competenţe suplimentare în favoarea poliţiei locale în materia circulaţiei rutiere, o asemenea excepţie ar fi trebuit expres prevăzută, aşa cum s-a întâmplat recent, prin Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.
 
Prin art. II din acest act normativ au fost aduse modificări legislaţiei rutiere, stabilindu-se că procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se aplică în mod corespunzător şi de poliţistul local în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. h) şi k) din Legea nr. 155/2010.
 
Rezultă că, în condiţiile legislative actuale, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii