Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:28 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCINA, propuneri de modificări ale proiectului de taxe şi impozite pentru 2017! Taxa de promovare, dublată fără argumente!

ro

15 Nov, 2016 00:00 5238 Marime text
Boardul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa a transmis, ieri, Consiliului Local Constanţa, primarului Decebal Făgădău şi Serviciului Public de Taxe şi Impozite un draft cu propuneri şi observaţii pe marginea proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2017. Directorul general al CCINA a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că aceste propuneri vin din partea agenţilor economici constănţeni, în calitate de membri ai Camerei, aceştia având posibilitatea să vină cu propuneri, timp de o săptămână.
 
„Noi am consultat mediul de afaceri, am centralizat propunerile şi observaţiile agenţilor economici şi am sintetizat un set de propuneri, pe care le-am înaintat Consiliul Local Municipal, SPIT şi primarului Decebal Făgădău, cu care sperăm să avem şi o discuţie pe acest subiect”, a precizat Dănuţ Jugănaru. 
 
Iată ce propuneri alcătuiesc punctul de vedere oficial din partea firmelor membre din judeţul Constanţa pe care CCINA le reprezintă în raporturile cu autorităţile publice locale.
Mediul de afaceri constănţean propune modificarea taxei pe clădiri pentru persoane juridice, în sensul eliminării acestui alineat, ce reglementează aplicarea cotei adiţionale de 15,4% la impozitul datorat de persoane juridice pentru clădiri nerezidenţiale.
 
„Considerăm că eliminarea cotei adiţionale ar avea drept consecinţă scăderea impozitului pe clădiri în anul 2017, faţă de anul precedent, iniţiativă care ar avea efecte benefice pentru întreprinzătorii locali şi care, aplicată consecvent, an de an, ar stimula, pe termen lung, investiţiile în judeţul nostru. Argumentarea pentru acest punct de vedere este eliminarea acestei cote adiţionale de 15,4%, ca şi în cazul impozitului pentru clădiri nerezidenţiale aparţinând persoanelor fizice, pentru a asigura principiul nediscriminării şi echităţii fiscale între cele două categorii de contribuabili”, spune directorul CCINA, Dănuţ Jugănaru, care a precizat că propunerea vine ca urmare a analizei dinamice a dezvoltării mediului de afaceri din judeţul Constanţa.
 
„Din datele oficiale de la Registrul Comerţului s-a înregistrat o scădere de 12,33% - în perioada 1.01.2016 - 30.09.2016, comparativ cu perioada similară a anului precedent - în ceea ce priveşte numărul societăţilor nou-înfiinţate în judeţul Constanţa, respectiv 3.021 de înmatriculări, faţă de 3.446”.

Taxe diminuate pentru transportul ecologic sau electric

De asemenea, reprezentanţii mediului de afaceri propun legislativului local şi municipalităţii şi alte reduceri de taxe care vizează mijloacele de transport ecologice: o reducere de 95% faţă pentru mijloacele de transport hibride şi acordarea unei reduceri de 100% pentru mijloacele de transport electrice.
 
„Până în prezent, în Constanţa sunt foarte puţine autovehicule electrice, în condiţiile în care mijloacele de transport în comun electrice au fost integral desfiinţate, în urmă cu câţiva ani, în municipiul Constanţa”, a mai spus Jugănaru.

„Asociaţia Corinei Martin a ajuns mai mult… Asociaţia Deltei Dunării”

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa consideră nejustificată dublarea taxei de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi Satul de Vacanţă şi propune reducerea cuantumului taxei speciale la nivelul taxelor aferente anului 2016. Practic, vorbim despre o dublare a taxei faţă de anul trecut, este o revenire a cuantumului din 2015 şi nu am găsit în propunerea de proiect niciun argument pentru creşterea acestei taxe.
 
„Trebuie făcută o discuţie pe acest subiect, cu atât mai mult cu cât mare parte din această taxă mergea către Asociaţia Litoral - Delta Dunării. Trebuie să analizăm şi rezultatele promovării făcute de asociaţie şi pentru oraş, nu doar pentru Mamaia. Cu atât mai mult cu cât am discutat în urmă cu ceva timp şi cu primarul şi am convenit că este nevoie să promovăm şi municipiul. Mediul de afaceri constănţean consideră nejustificată dublarea taxelor, o majorare procentuală de 10-15% ar fi fost resimţită mai uşor de către agenţii economici care desfăşoară activităţi economice în staţiunea Mamaia şi Satul de Vacanţă, cu atât mai mult cu cât în sarcina acestora mai există şi alte taxe speciale, cum ar fi taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia şi Satul de Vacanţă”, a precizat Dănuţ Jugănaru.
 
Acesta a mai spus că discuţia pe această taxă se impune cu atât mai mult în conducerea Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (preşedinte şi vicepreşedinţi) nu se mai regăsesc nici Primăria Constanţa, nici judeţul Constanţa şi nici patronatul din Turism. „Practic, Asociaţia este mai puţin reprezentativă pentru litoral şi mai mult pentru Delta Dunării”, a conchis Jugănaru.

Conducerea şi componenţa Asociaţiei Litoral - Delta Dunării

Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării este Corina Martin, vicepreşedinţi - Consiliul Judeţean Tulcea şi Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării. Din Consiliul Director fac parte: Patronatul ANAT, Primăria oraşului Năvodari, Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria municipiului Tulcea, Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării.

Membrii actuali ai Asociaţiei Litoral - Delta Dunării sunt: Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria Constanţa, Primăria Tulcea, Primăria Năvodari, Primăria Cernavodă, Primăria Costineşti, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Agenţia de Turism Danubius Travel.

De asemenea, Asociaţia Litoral - Delta Dunării are ca membri parteneri: Primăria Murfatlar, Primăria Agigea, Primăria Cumpăna, Primăria Jurilovca, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, SRP Neptun, Phoenicia Holiday Resort Năvodari, Hotel Vega Mamaia, Hotel Richmond Mamaia, Vila Ovidiu Luxury Homes Mamaia, Blaxy Premium Resort & Hotel, Complex Mera Resort Venus, Complexul de Recuperare Medicală Vraja Mării, Vila Tagoo Vama Veche, Dobrogea Grup, Transevren.

CCINA a părăsit Asociaţia Litoral - Delta Dunării!

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral - Delta Dunării, a luat decizia de a se retrage din această asociaţie pe 8 februarie 2016.
 
„Decizia a fost luată ca urmare a modului defectuos, inacceptabil, în care doamna Corina Martin, preşedinte al Asociaţiei, a acţionat în ultima perioadă, culminând, recent, cu iniţiativele de promovare a ofertei turistice a litoralului românesc pe piaţa Federaţiei Ruse, fără a se consulta în mod real cu hotelierii de pe litoral şi fără a avea mandatul acestora de a negocia tarife şi pachete de servicii turistice promoţionale adresate tur-operatorilor de pe această piaţă”, a arătat la vremea respectivă conducerea Camerei.
CCINA Constanţa a susţinut înfiinţarea asociaţiei şi a sprijinit derularea multora dintre activităţile iniţiate şi derulate de aceasta de-a lungul anilor şi a apreciat, inclusiv public, eforturile pe care doamna Corina Martin le-a depus şi realizările remarcabile ale asociaţiei, din ultimii ani. Dar, în special în ultima perioadă, doamna Martin a luat majoritatea deciziilor în nume propriu, fără a se consulta şi a avea aprobarea din partea organului de conducere colectivă al Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (Consiliul Director) pentru activităţile şi acţiunile pe care le-a desfăşurat în numele Asociaţiei.
 
„Asociaţia Litoral a obţinut rezultate remarcabile în promovarea turistică a litoralului românesc şi a Deltei Dunării, dar nu putem să mai acceptam, în continuare, modalitatea în care această organizaţie este condusă, pentru că nu reprezintă în mod corespunzător interesele întreprinzătorilor de pe litoralul românesc.
 
Într-o perioadă în care promovarea turistică a litoralului suferă de o acută lipsă de finanţare din fonduri guvernamentale, în loc să depună eforturi de colaborare strânsă cu conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism, pentru găsirea de soluţii de identificare a unor acţiuni comune de promovare a litoralului şi a Deltei Dunării, orgolii personale au determinat-o pe doamna Corina Martin să aibă doar atitudini critice la adresa conducerii ANT şi a ministerului căruia ANT i se subordonează.
 
Considerăm că este nevoie de o schimbare în modul în care este condusă Asociaţia Litoral -Delta Dunării şi aşteptăm, urgent, un punct de vedere al conducerii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), din parte căreia doamna Martin este desemnată să facă parte în Asociaţia Litoral, precum şi măsuri de schimbare radicală a modului în care acţionează şi comunică preşedintele acestei asociaţii”, au arătat reprezentanţii CCINA într-un comunicat de presă remis pe 8 februarie.
 
Proiectul de taxe şi impozite pentru anul 2017 s-a aflat până ieri în dezbatere publică.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii