Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caramidaria lui Moinescu incinge spiritele intre rromii din Medgidia

ro

28 Sep, 2005 00:00 1271 Marime text

In campania electorala desfasurata anul trecut, doi candidati la Primaria Medgidia si-au impartit cartierele in care locuiesc etnici rromi si au pornit o acerba lupta politica * Cu sprijinul unei "armate" intregi de rromi si cu promisiuni pe masura, reprezentantul Partidului Democrat, Dumitru Moinescu a castigat competitia * Politica discretionara pe care Moinescu a dus-o la Medgidia fata de grupurile de minoritari pe care i-a impartit in doua dupa simpatiile din campanie a atras protestele liderilor etniei din Constanta * In calitate de proaspat primar, toata atentia lui Dumitru Moinescu s-a indreptat asupra unei anumite parti din cartierul Ali Baba, ignorand cu desavarsire nevoile celorlalti rromi * Totodata, doar blocurile in care locuiesc adeptii sai au beneficiat de reabilitari, renovari si reconstructii * Pentru ei, Dumitru Moinescu a infiintat asociatia rroma, Ali Baba, desi nici o alta organizatie de profil sau reprezentant al comunitatii nu a fost informat sau consultat in aceasta privinta * Prin intermediul asociatiei, primarul doreste infiintarea unui atelier de productie beton celular usor, cu o finantare Phare in valoare de 50.000 euro, destinat simpatizantilor sai * Demarat pe 15 noiembrie 2004, proiectul trebuie sa se finalizeze peste trei zile, insa lucrarea este departe de momentul inaugurarii * Deputatul Nicolae Paun va vizita astazi "caramidaria lui Moinescu", la invitatia reprezentantilor comunitatii care se impotrivesc planurilor primarului # In opinia liderului Partidei Romilor, Mircea Alexandru, primarul Moinescu face o discriminare clara intre membrii aceleiasi etnii si ii ignora pe cei care nu l-au votat * Alexandru a precizat ca "adeptii" au primit legitimatii speciale, pe baza carora au acces in Primaria Medgidia

Considerata una dintre cele mai sarace comunitati de rromi din tara, etnia din Medgidia reprezinta aproximativ un sfert din populatia orasului. Membrii acesteia ocupa un intreg cartier, Ali Baba, dar si alte zone ale municipiului. Situatia rromilor este critica, iar conditiile de trai sunt de "ev mediu". Casele sunt adevarate bordeie, rata somajului este extrem de ridicata, iar saracia lucie este caracteristica locului. Speculand deznadejdea si nenorocirea oamenilor, artizanii manipularii pot trage adevarate foloase, caci terenul este propice. Dornici de o viata mai buna, rromii sunt in stare sa-si "vanda sufletele", cateodata chiar pe preturi de nimic.In campania electorala desfasurata anul trecut, cei doi candidati pentru fotoliul administratiei publice locale, reprezentantul Partidului Democrat, Dumitru Moinescu, si cel al Partidului Social Democrat, Mircea Pintilie, au speculat din "mila" si "simt civic" suferinta minoritarilor. Nu este prima data cand comunitatea tiganeasca este folosita in diferite feluri in campaniile electorale pentru obtinerea unor beneficii fatise. In campania de anul trecut cartierele de rromi au fost impartite, iar rromii scindati in doua grupari: cea a lui Moinescu si cea a lui Pintilie. Razboiul creat intre membrii aceleiasi comunitati a izbucnit subit si nu s-a stins nici acum, la mai mult de un an de la alegeri. Promisiunile celor doi candidati au incercat sa acopere toate nevoile tiganilor. Unul mai grozav decat celalalt, candidatii la Primaria Medgidia au oferit locuri de munca, conectarea "bordeielor" la electricitate si apa curenta, toate reprezentand solutii pentru iesirea din necaz.Deznodamantul campaniei electorale a bucurat peste masura gruparea Moinescu si a amplificat suferinta trupei lui Pintilie. In calitate de proaspat primar, toata atentia lui Dumitru Moinescu s-a indreptat asupra unei anumite parti din cartierul Ali Baba, ignorand cu desavarsire nevoile celorlalti. Urmand dictonul: "Cine munceste, primeste", reprezentantii administratiei publice locale au incercat sa rascumpere truda rromilor din campania electorala, noptile nedormite cand se lipeau afisele electorale, dar si serviciile de paza si protectie oferite candidatilor democrati de gastile de rromi. "Primarul rromilor" a oferit de nenumarate ori sprijin sustinatorilor sai minoritari din alegeri, cadouri constand in produse alimentare, dar si un loc unde sa-si castige existenta. Dintr-o initiativa laudabila a luat nastere si proiectul "Caramidaria". Din pacate, acesta a fost destinat in exclusivitate doar unui anumit grup din comunitate. Caramidaria simpatizantilorPrin intermediul unui proiect finantat din fonduri Phare, administratia publica intentioneaza infiintarea unui atelier de productie materiale de constructii tip BCU, care va angaja doar persoane de etnie rroma. Conform celor declarate de directorul coordonator al programului, Cosmin Gheorghiu, proiectul a fost lansat pe 15 noiembrie 2004, iar finalizarea acestuia trebuia sa se realizeze pe 30 septembrie anul curent. El a mai precizat ca atelierul a beneficiat de o investitie de aproximativ 50.000 de euro. Totodata, aproximativ 28 de persoane de etnie, dragi sefului administratiei publice, isi vor desfasura activitatile in acest domeniu. Inaugurarea fabricii de caramida trebuie sa aiba loc, conform grilei de lucru, peste trei zile, insa atelierul nu a fost terminat. "A fost depusa o notificare privind prelungirea termenului pentru finalizarea atelierului, la Centrul de Resurse pentru Rural, cu inca doua luni", a specificat directorul coordonator al programului, incercand sa scuze intarzierile.De asemenea, pentru devotatii lui Moinescu au fost demarate actiuni care urmaresc integrarea lor in societate, dar si rezolvarea problemelor aparute in comunitate.Populatia din Medgidia stie ca blocul GIC este locuit de persoane de etnie rroma care au sustinut echipa Moinescu in alegeri. Rasplata a fost pe masura: complexul de locuinte a fost adus la standarde moderne. Astfel, au fost reparate ferestrele, usile, spatiile de folosinta comuna din interiorul si exteriorul blocului, iar etnicii au fost angajati in cadrul Directiei de Gospodarie Comunala. Totodata, un alt complex de locuinte, care gazduieste tot adeptii primarului din randul rromilor, a primit fonduri pentru reabilitare totala. Pentru ca nu au votat cu cine trebuie, ceilalti minoritari au fost lasati in voia sortii.Mahalaua Ali Baba, promiscuitate si saracie lucie Primaria Medgidia a creat din simpatie pentru minoritari Asociatia Comunitara a Rromilor din Medgidia "Ali Baba". Potrivit statutului, acesta isi propune integrarea si sprijinirea comunitatii, stabilirea si promovarea de relatii cu organizatiile similare din tara si strainatate, dar si organizarea de evenimente cu scopul de a gasi locuri de munca pentru rromi. Proiectul privind infiintarea atelierului de productie beton celular usor a fost elaborat tocmai de membrii acestei asociatii. Aceasta politica initiata de Moinescu a nemultumit pe reprezentantii celorlalte organizatii si asociatii teritoriale de rromi care sustin ca nu au fost informati in legatura cu infiintarea "Ali Baba". Mai mult, intre amintita organizatie si celelalte asociatii de profil exista numeroase disensiuni. Liderul Partidei Romilor, Mircea Alexandru, a declarat ca "primarul Moinescu a infiintat Ali Baba cu membrii musulmani, nu rromi, pentru a obtine profituri si avantaje". In opinia sa, seful administratiei publice este un om care vorbeste in zeflemea la adresa tuturor, ignorand complet nevoile oamenilor. El a mai spus ca Moinescu face discriminare si asculta doar pe cei care l-au sustinut in campania electorala. "Impreuna cu deputatul Nicolae Paun vom merge la caramidarie pentru ca vrem sa oprim desfasurarea acestui proiect", a spus Mircea Alexandru. De asemenea, el a mai adaugat ca nu este normal ca Moinescu sa dicteze angajarile in atelier pe criterii de apartenenta politica. Potrivit celor declarate de consilierul din cadrul Prefecturii pe problemele rromilor, Constantin Constantin, organizarea "Caravanei ocuparii" in Medgidia, eveniment special destinat incadrarii rromilor in campul muncii, s-a soldat cu un tragic esec. Constantin Constantin a spus ca vinovati pentru indiferenta minoritarilor sunt reprezentantii organizatiei Ali Baba si conducerea Primariei locale care nu au informat comunitatea. Marginalizarea unei parti din etnie nu face decat sa intarate si mai mult spiritele tiganilor. Exasperati de refuzurile administratiei publice locale, minoritarii lui Pintilie au ajuns sa-si reproseze frecvent apartenenta politica. Asa cum era de asteptat, din promisiunile campaniei electorale de anul trecut s-a ales ceva mai mult decat praful. Rezultatul: organizatia Ali Baba si cateva facilitati de care am amintit anterior. Cu toate acestea, pe fond, cartierul cu acelasi nume a ramas la fel. Lipsit de alimentare cu apa, energie electrica, gaze si o rata impresionanta de somaj.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii