Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caracatitele lui Mazare, declarate ilegale de justitie

ro

11 Feb, 2009 03:08 7550 Marime text

DESCHIDERE_blocare_roti_caracatita_03.jpgBucureşteanul Costel-Cristian Balaciu a reuşit ceea ce mulţi constănţeni şi-ar fi dorit: să bată în instanţă caracatiţele lui Mazăre * Pe site-ul www.ziuact.ro puteţi citi decizia instanţei de judecată în acest caz

Într-un mail adresat senatorului Iulian Urban şi postat pe site-ul acestuia, www.urbaniulian.ro, Balaciu povesteşte cum, vara trecută, a fost „sancţionat contravenţional cu amendă şi sancţiunea complementară a blocării roţii de către Poliţia Comunitară, în temeiul unei hotărâri a Consiliului Local".

Bucureşteanul a făcut o plângere contravenţională pe care a şi câştigat-o în urma sentinţei Judecătoriei Constanţa. Instanţa a recunoscut că „imobilizarea vehiculului este abuzivă, această sancţiune complementară nefiind prevăzută de OG 2/2001, imobilizarea fiind legală numai în măsura în care ar fi făcută de către Poliţia Rutieră, în cazurile limitativ prevăzute de către OUG 195/2002 şi regulamentul de aplicare". Balaciu a fost declarat victorios în urma hotărârii civile nr. 19365 din 31 octombrie 2008. În şedinţa publică din 23.10.2008, intimatul Primăria Constanţa a fost reprezentat de avocatul Cristina Tudoruş, care a formulat concluzia de respingere a plângerii contravenţionale „ca fiind nefondată, menţionând că motivele de nulitate arătate de către petent trebuiesc dovedite, acesta depunând la dosarul cauzei doar planşe foto".

Lupta cu procesul-verbal


Pronunţarea cauzei dosarului nr. 17511/212/2008 a fost amânată pentru şedinţa din 30.10.2008. Apoi, instanţa condusă de judecătoarea Doina Safta a mai decis amânarea cu o zi, până pe 31, din cauza faptului că avea „nevoie de timp pentru a delibera". Prin sentinţa civilă 19365, pronunţată în şedinţa publică din 31.10.2008, judecătoarea Doina Safta a analizat fapta. Hotărârea judecătorească arată că „prin plângerea înaintată (...) sub nr. 17511/212/2008, petentul Balaciu Costel-Cristian a formulat, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Constanţa - Direcţia Poliţiei Comunitare de Siguranţă Rutieră, plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria SPCC nr. 001301/29.07.2008. În motivarea plângerii, a arătat că a parcat autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare B 53 JCK pe trotuarul dinspre lac şi Satul de Vacanţă, iar nu în Mamaia, lângă Hotel Malibu, pe spaţiul verde. Că nu au competenţă consiliile locale în sancţionarea unei fapte de asemenea natură, care ar fi trebuit constatată de către Poliţia Rutieră, iar nu de către Poliţia comunitară, că martorul care a semnat procesul-verbal în fapt nu a fost prezent la constatarea faptei, semnătura acestuia fiind adăugată ulterior. Mai arată că nu există textul de lege în baza căruia a fost sancţionat, deoarece HCLM 444 nu are art. 5 pct. 6, deoarece distincţia între aliniate se face prin litere, care sunt de la a la d". Bucureşteanul a cerut atunci anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, precum şi obligarea firmei care a imobilizat autovehiculul la restituirea sumei de 50 de lei, încasată în mod abuziv. Cristian Balaciu a depus la dosar şi procesul-verbal de constatare a contravenţiei, bonul eliberat de SC Tea Delta Serv SRL pe 29.07.12008, o copie a cărţii de identitate, dar şi o fotografie a imobilului imobilizat.

blocare_roti_caracatita.jpgSentinţă favorabilă

Instanţa a decis că atât sancţionarea, cât şi imobilizarea vehiculului sunt abuzive, sancţiunea complementară nefiind prevăzută de Ordonanţa 2/12.07.2001. Aşadar, aplicarea sa poate fi făcută numai de către Poliţia Rutieră, pentru infracţiuni sau contravenţii prevăzute în legislaţia rutieră. În cazul bucureşteanului, dar şi al tuturor celor care au căzut pradă caracatiţelor, maşinile au fost imobilizate de către agenţii statului, în lipsa unui temei legal de acţiune. „Pentru aceste motive, în numele legii", instanţa a hotărât să admită plângerea împotriva procesului-verbal (...), să anuleze actul şi să respingă cererea de restituire a sumei de 50 de lei ca inadmisibilă. Bucureşteanul Balaciu a reuşit să obţină o sentinţă favorabilă de la instanţele constănţene în ceea ce priveşte una dintre cele mai stringente probleme ale şoferilor, caracatiţele puse la roţi pentru a imobiliza o maşină considerată a fi parcată neregulamentar. Acelaşi demers l-a iniţiat, la un moment dat, şi fostul prefect, Dănuţ Culeţu, care a obţinut anularea în contencios-administrativ a taxelor speciale, printre care cea de barieră, dar şi caracatiţele. Victoria lui Cristian Balaciu este una foarte importantă şi demonstrează că anumite taxe impuse de administraţia publică locală sunt instituite abuziv.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dan 26 Apr, 2012 00:44 probabil ca toti cei care au postat aici pro sunt doar cocalari care-si lasa masinile(scumpe sau nu) pe unde apuca. Am vazut nesimtiti care blocheaza benzile de circulatie, trotuarele in totalitate ( ce metru?), alei, garaje, platforme de gunoi (doar cu elicopterul poti lua deseurile) si alte locuri. Pana si prin parc sunt in stare sa-si plimbe copii cu masina! Pacat ca justitia tolereaza distrugerea spatiilor verzi (atea cate sunt) de catre turistii veniti pe litoral! Tare mi-ar placea sa aflu adresa judecatoarei si sa intru cu rotile masinii mele peste florile pe care poate le are, sa-i vad zimbetul si bucuria pe chip. Pacat ca civilizatia nu ne caracterizeaza pe multi dintre noi si am ajuns "tiganii europei"! Asa ne trebuie,sa traim in mizerie si promiscuitate si sa ne bucuram de de castigul unuia care distruge munca altora.
  • george 02 Jun, 2009 19:33 sa le fie rusine cu caracatitele lor ,in special primariei constanta e treaba politiei rutiere si nu a primarului
  • Balaciu Costel-Cristian 26 May, 2009 15:58 Victoria inca nu e finala. Mazare a facut recurs, care se judeca acum la Tribunalul Constanta. Sunt placut surprins sa vad ca numele meu apare in ziaru dvs. Va tin la curent.
  • Mazare... 25 May, 2009 16:29 E un b*u ...si un d****c ./....mi`e scarba de toti mosii ceil voteaza pentruun kg de ulei.Atat sa ramaneti cuun kg de ulei ...Constanta e orasul babalacilor.... cu mintea`n punga sau in vodka ce au consumat`o la tinerete ...nu au creer si ii duce cu presu.Sunt de acord cu amenzi pentru cei ceblocheaza traficul sau parcheaza neregulamentar, dar nu bloca roata....ce ai cu masina. fa poze si dovezi si amendeaza ...dar nu bloca masina.
  • W 11 Feb, 2009 21:15 Nu te lasa Mazare.. **** ! Chiar daca parcarea ilegala este o problema reala, stilul acestui mafiot ordinar de a derula afacerile primariei prin firmele sale este specifica statelor africane, din care se pare ca face parte si judetul constanta, condus si administrat de o mana de **** si mafioti. Iar **** care l-au votat pe acest jmeker bucuresteano-constantean nu fac decat sa isi merite conditia de mameluci africani care lesina de placere la aspectul unor palmieri in ghiveci, gandindu-se cumva ca au ajuns in Bahamas, si nu in groapa imputita a susnumitului mazare.
  • tarabostes 11 Feb, 2009 19:40 bine le face ca le pune caracatite , dar cand isi lasa masina pe unde apuca de blocheaza traficul deja strangulat din Constanta nu se mai gandesc ca mai sunt si alti cetateni care vor sa circule ori cu masina ori pe jos (cei care se urca cu masina pe trotuare)PACAT ca acest nesimtit(ca altfel nu pot sa-i spun)a castigat in instanta.NU TE LASA MAZARE..ARDE-I !!!