Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Căpăţînă şi Dragomir au pierdut Radioterapia pe drum! Dr. Mircea Savu - „Am în tratament la IOB trei pacienţi veniţi pe cont propriu“

ro

24 Jun, 2016 00:00 11329 Marime text


Au trecut şi alegerile locale. Precizăm acest lucru ca să nu se mai interpreteze că facem presiune. Vă mai amintiţi de afacerea „Radioterapia” de la Constanţa? Venim cu noi date, extrem de importante, cu speranţa că acestea se vor concretiza într-un semnal de alarmă extrem de important atât pentru actuala conducere a Consiliului Judeţean, învestită recent, dar şi pentru echipa de conducere a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 
Din data de 4 aprilie, singurul aparat de radioterapie din cadrul unităţii sanitare, care folosea cobalt, şi-a oprit activitatea. Motivul: a expirat autorizaţia de funcţionare emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). Serviciul de Radioterapie era singura speranţă pentru suferinzii de cancer din Dobrogea, menit să le oprească evoluţia bolii. Imediat după închiderea secţiei, vicepreşedintele CJC de la acel moment, Cristinel Dragomir, a ţinut să facă anumite precizări. „Nu mai e nimic de făcut. Nu se poate face nimic, pentru că nu mai face nimeni surse din acestea (n.r. de cobalt). Acum s-a luat legătura de către Spitalul Judeţean cu cei de la Institutul Oncologic. Bolnavii care trebuie să facă tratamentul, care sunt cinci-şase pe zi, noi am aproximat atunci că ar fi cam zece pe zi. Sunt 2.700 de bolnavi în tot judeţul, 30 trebuie să facă radioterapia, care se face după un grafic. Conform graficului, nu avem zile în care să avem mai mult de şase pe zi. Cu toţi bolnavii s-a luat legătura să meargă la Institutul Oncologic”.
 
Declaraţia acestuia a fost dublată la momentul respectiv şi de cea a managerului spitalului de la acea vreme, Dănuţ Căpăţînă, astăzi arestat preventiv într-un dosar de luare de mită. Amândoi dădeau asigurări că pacienţii constănţeni vor fi puşi la adăpost şi vor beneficia atât de tratament imediat, cât şi de cazare şi transport la Institutul Oncologic Bucureşti (IOB).

Realitatea este cu totul alta!

La două luni distanţă de aceste declaraţii, care au fost, de altfel, reiterate de Dragomir şi în cadrul dezbaterii publice organizate de cotidianul nostru cu tema „Depolitizarea Spitalului Clinic Judeţean”, constatăm că lucrurile stau cu totul altfel.
 
Protocolul prin intermediul căruia pacienţii constănţeni ar fi trebuit să ajungă la tratament la Institutul Oncologic Bucureşti n-a funcţionat niciodată. La discuţiile de la Institut au fost trimişi, într-adevăr, directorul medical al SCJU, dr. Mihnea Avram, şi dr. radioterapeutul Cora Gache. Discuţiile au fost atât de serioase, încât acel protocol nu s-a mai concretizat. Evident, nici Consiliul Judeţean n-a mai suflat o vorbuliţă pe acest subiect, că era campanie electorală, însă cert este că sumele cheltuite pentru cazare şi transport n-au mai fost niciodată decontate de administraţia judeţeană. Am mers pe firul acestui subiect, pe care nu am intenţionat să-l abandonăm, chiar dacă managerul spitalului nu se mai numeşte Căpăţînă.
 
Am stat de vorbă cu Mircea Savu, medic primar oncolog radioterapeut la Institutul Oncologic București. Cu domnia sa au purtat acele discuţii reprezentanţii Constanţei. Dr. Savu ne-a explicat că acea discuţie sau protocol sau cum vreţi să-i spuneţi a pornit greşit de la început.
 
„Din ce  îmi amintesc, cu directorul medical de la Constanţa şi medicul radioterapeut stabilisem câteva condiţii de lucru. Acel acord nu a mai fost dus la îndeplinire. Nu s-au găsit formulele prin care Consiliul Judeţean să asigure cazarea şi transportul, iar lista de aşteptare este şi la noi destul de consistentă, mai intervin şi probleme tehnice. Trebuia stabilit de comun acord un ritm în care să vedem pacienţii de la Constanţa, într-un termen de două-trei săptămâni, să-i consultăm, dacă era cazul, şi cu specialistul de organ, să putem să le planificăm tratamentul. Soluţia nu este să primim pe mail dosare medicale, noi trebuie să vedem pacienţii, să-i evaluăm. Trebuia să se facă un transport cu acei pacienţi, eu nu ştiu să se fi mai făcut”, ne-a povestit dr. Savu.
 
Şocantă declaraţie pentru cei care poate îşi legau speranţa de viaţă de promisiunile lui Dragomir, Căpăţînă şi Avram!

Trei constănţeni au venit pe cont propriu la IOB

L-am întrebat pe doctorul Savu, în această situaţie, ce le rămâne de făcut pacienţilor pentru care radioterapia nu este încă un capitol încheiat: „Să vină pe cont propriu, aşa cum au făcut şi cei trei constănţeni pe care eu îi am pe Secţia de Radioterapie III. Să vină cu trimitere de la medicul oncolog, de la medicul de familie, să vină cu documentele medicale primare, cu un rezultat de biopsie sau altceva, să-i evaluăm şi să-i programăm la tratament”.
 
Pe termen mediu şi lung însă, pentru că cel puţin în următorii ani Constanţa nu va avea funcţională o secţie de radioterapie, dr. Mircea Savu recomandă responsabililor din sănătatea constănţeană să iniţieze o nouă rundă de discuţii, serioase, cu picioarele într-un lighean cu apă rece, dacă este cazul, pentru ca astfel să li se dea o şansă celor care au şi vor avea nevoie de radioterapie.
 
„Când IOB va avea un manager desemnat de Ministerul Sănătăţii, este nevoie de o discuţie serioasă pentru pacienţii din Constanţa, dacă într-adevăr autorităţile doresc un parteneriat cu Institutul Oncologic. Altfel, fiecare pacient poate să vină pe cont propriu”, a precizat dr. Mircea Savu. Totodată, medicul primar oncolog radioterapeut la Institutul Oncologic București le cere pacienţilor să aibă înţelegere, chiar dacă de la Constanţa au fost informaţi că vor intra imediat în tratament, pentru că protocolul medical are un curs care trebuie respectat.

„Radioterapia putea fi salvată dacă se făceau demersuri serioase”

În ceea ce priveşte soarta Secţiei de Radioterapie din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, dr. Mircea Savu este de părere că aceasta putea fi salvată, iar viaţa aparatului care folosea ca sursă cobaltul putea fi prelungită, dacă s-ar fi făcut la timp o revizie a acestui aparat şi s-ar fi înlocuit sursa cu cel puţin cinci ani înainte de expirare.

Lucrurile nu au stat aşa cum ar fi trebuit.
 
Rămân însă, peste timp, declaraţii din care reiese clar intenţia concesionării Radioterapiei din partea fostei conduceri a SCJU şi a Consiliului Judeţean. „Noi am ştiut că sursa pentru radioterapie va expira. Nu am stat cu mâinile în sân, dar am făcut un studiu de oportunitate: aşteptăm banii de la Ministerul Sănătăţii sau concesionăm Serviciul de Radioterapie. În urma studiului, am văzut că nu se poate concesiona acest serviciu pe o perioadă mai mică de 15 ani. Mai mult, am ajuns la concluzia că CJC nu poate susţine financiar acest serviciu. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ne-au promis că în 2018 vor dota Spitalul Judeţean Constanţa, prin Banca Mondială, cu două acceleratoare de particule. CJC se va ocupa de construcţia unui nou buncăr.”
 
Dincolo de aceste declaraţii rămâne o realitate crudă: aceea că demersurile făcute de autorităţi înainte de închiderea Radioterapiei au fost nerealiste, în varianta unei corespondenţe cu Ministerului Sănătăţii din 2010, atâta vreme cât memorandumurile cu Banca Mondială s-au semnat după anul 2013.

Între timp, vă reamintim că în ultima şedinţă a fostului Consiliu Judeţean au fost alocaţi 4.000.000 de lei pentru demararea lucrărilor de construire a Centrului de Radioterapie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa. S-a ajuns la această sumă după discuţiile cu proiectanţii şi fizicienii care vor derula lucrarea şi ca urmare a faptului că noul buncăr se va construi pe un teren din curtea spitalului, aflat în proprietatea Consiliului Judeţean. Iniţial, suma propusă pentru construirea buncărelor era de 1.000.000 de lei.

Potrivit programului, la Constanţa ar trebui să ajungă două acceleratoare de particule performante, dintre care unul de backup. Valoarea celor două acceleratoare este cuprinsă între 5 şi 7 milioane de euro. Actualul buncăr, care s-a utilizat pentru cobaltoterapie, va deveni centru de brahiterapie, o investiţie cu fonduri proprii a CJC.

Ce spune Ministerul Sănătăţii despre Radioterapie

Ca urmare a adresei transmise de cotidianul ZIUA de Constanţa Ministerului Sănătăţii privind situaţia Radioterapiei, prin care întrebam câte solicitări sau sesizări au primit din partea SCJU Constanţa sau a CJC în perioada 2012-2016 şi ce soluţii au dat, am aflat doar că CJC este ordonator principal de credite pentru spital. Din adresă nu reiese că s-ar fi făcut vreo solicitare de către vreuna dintre cele două instituţii în scris către minister. Dialogurile, dacă au avut loc, au fost probabil verbale!

Referitor la acceleratorul de particule, instalarea acestuia, se mai arată în adresă, necesită reabilitarea buncărului. În acest sens, Consiliul Judeţean şi-a asumat construirea unui nou centru de radioterapie, care să beneficieze de două buncăre. Acceleratorul de particule va fi livrat la momentul în care noul centru va fi gata. Achiziţia unui accelerator este planificată a se realiza în perioada 2017-2018.

Conducerea SCJU, în offside

Managerul interimar al SCJU, dr. Cătălin Grasa, ne va pune abia astăzi la dispoziţie o cifră exactă a pacienţilor aflaţi în radioterapie, cu menţiunea că „au fost programaţi la IOB”!
Directorul medical, dr. Mihnea Avram, spune că este în posesia unei liste cu toţi pacienţii aflaţi în tratament în diferite centre din ţară pe care tot astăzi ne-o va pune la dispoziţie. În plus, acesta s-a angajat să obţină informaţii suplimentare de la medicul radioterapeut Cora Gache, cea care s-a ocupat de pacienţi şi ar ţine legătura cu aceştia. În speranţa că cele afirmate de dr. Avram se vor concretiza, vom reveni cu alte informaţii într-o ediţie viitoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Eliza 24 Jun, 2016 11:12 Buna ziua, Socrul meu a fost diagnosticat acum 2 luni cu cancer de piele.Am fost trimiși la București pentru analize mai amănunțite dar si pentru a face radioterapie.As dori sa menționez ca nimeni nu a luat legătură cu noi pentru a ne informa legat de transport,cazare, etc.așa cum se menționează in articolul dvs.Totul va fi pe cont propriu.Fiind in vârstă ,si starea de sănătate precara nu ne putem risca sa mergem cu trenul sau autocarul ci va trebui sa ne deplasam cu un taxi care ne ia in jur de 500 lei transportul.Ni s-a comunicat ca avem de făcut 7 ședințe de radioterapie...deci faceți un calcul cați bani vom cheltui numai le transport.