Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia de Proprietari O6 continuă lupta cu Arhiepiscopia Tomisului. Un nou dosar la Tribunal

ro

12 May, 2017 00:00 4771 Marime text
Unii locatari spuneau că era mai bine dacă locul era amenajat pentru copiii din zonă, destinaţia iniţială fiind aceea de loc de joacă, sau dacă erau amenajate mai multe locuri de parcare.
 
Asociaţia de Proprietari O6 din municipiul Constanţa continuă lupta cu Arhiepiscopia Tomisului pentru sistarea construirii bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ între blocuri, pe locul unei foste parcări, în cartierul Tomis III din Constanţa. Nemulţumirile oamenilor din zonă vin şi pe fondul faptului că, în apropiere, există mai multe lăcaşuri de cult, iar locurile de parcare sunt insuficiente şi, având în vedere relocarea bisericii, numărul acestora va scădea şi mai mult.
 
În zona cu pricina au fost organizate mai multe acţiuni de protest. Cei care sunt pentru relocare susţin că biserica de pe trotuar este prea mică.
 
Concret, pe portalul instanţelor de judecată a fost înregistrat, ieri, la Tribunalul Constanţa, dosarul cu numărul unic 3134/118/2017, cu obiect „anulare act administrativ“. Părţi în cauză sunt Asociaţia de Proprietari Bloc O6 (reclamant) şi Primăria Municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului (pârât). Până la acest moment, nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
 
Într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa (9363/212/2017), având ca obiect „ordonanţă preşedinţială sistare lucrări“, Asociaţia de Proprietari Bloc O6 a chemat la judecată Arhiepiscopia Tomisului. Pe data de 10 aprilie, instanţa a respins cererea reclamantei Asociaţia de Proprietari Bloc O6, în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Tomisului, având ca obiect „ordonanţă preşedinţială“, ca neîntemeiată.
 
Decizia a fost atacată la Tribunalul Constanţa de către Asociaţia de Proprietari Bloc O6. Pe data de 9 mai, instanţa a respins acţiunea promovată de Asociaţia de Proprietari Bloc O6, hotărârea fiind definitivă.

Citeşte şi: 

Nu se lasă. Procesul dintre o asociaţie de proprietari şi Arhiepiescopia Tomisului. Apel la Tribunalul Constanţa

În timp ce protestele continuă, magistraţii s-au pronunţat în favoarea construcţiei bisericii din Tomis Nord. Asociaţia de Proprietari face astăzi apel!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii