Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:31 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

180.000 de lei lipsă în casieria centrală a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa Casiera și-a recunoscut vina. Se fac cercetări pentru stabilirea prejudiciului

ro

09 Mar, 2017 00:00 19065 Marime text
Universitatea „Ovidius“ din Constanţa (UOC) a pierdut deja seria scandalurilor care au lovit-o rând pe rând în ultimii ani. O pleiadă de secvenţe de-a dreptul şocante, de la reţineri în cătuşe, urmate de cercetări și, în unele cazuri, chiar de condamnări ale unor cadre didactice și chiar a unui fost rector și până la scandaluri legate de admitere, toate aceste întâmplări au zguduit credibilitatea celei mai importante instituţii de învăţământ superior din Dobrogea.
 
Scandalurile interne continuă însă, iar de data aceasta este vorba despre o dispariţie misterioasă din casieria centrală a instituţiei. 200.000 de lei au dispărut sau au fost însuşiţi de casieră. Sursele noastre ne-au precizat că femeia, Luminiţa Ştefan, cercetată acum de o comisie de anchetă internă, ar fi recunoscut furtul din gestiune. Pe perioada anchetei, aceasta ar fi fost detaşată la tipografia instituţiei. Femeia este angajată a UOC de zece ani, însă lucrează la casieria centrală de la sediul de pe bulevardul Mamaia din anul 2013.

Profesorii de la Inginerie nu şi-au mai putut încasa banii

Dar cum s-a descoperit şi această grozăvie petrecută la Universitatea „Ovidius“?
 
La nivelul UOC funcţionează un centru de pregătire şi perfecţionare, care organizează cursuri postuniversitare. După ce au aşteptat luni la rând ca banii să li se înmulţească în contul acestui centru, cadrele universitare de la Facultatea de Inginerie au mers să-şi ridice contravaloarea muncii prestate. Doar că banii dispăruseră. Aşa au fost descoperite delapidarea de la casieria centrală şi dispariţia primilor 12.800 de lei.
 
Ulterior, în urma verificărilor solicitate Serviciului de Contabilitate de către superiori, s-a descoperit că suma care lipseşte din casierie este cu mult mai mare, undeva la aproximativ 200.000 de lei! Iar cercetările nu s-au încheiat.
 
Surse din cadrul UOC ne-au relatat că angajata casieriei ar fi recunoscut furtul banilor şi nu a putut justifica sutele de chitanţe găsite în birou. Trebuie menţionat că femeia în cauză avea acces la conturile universităţii, unde, în mod normal, ar fi trebuit să depună banii încasaţi.
 
În această cauză ar fi fost sesizată şi Secţia 1 Poliţie, de care aparţine UOC. L-am contactat telefonic şi pe şeful acestei secţii, comisarul-şef Manuel Lalu, pentru mai multe detalii, însă operativitatea poliţiştilor într-o zi de 8 Martie tinde spre zero. Comandantul împuternicit de la Secţia 1 ne-a transmis să revenim pentru informaţii în această speţă într-o zi „lucrătoare“!

Cine va răspunde în cazul acestei delapidări?

Dincolo de faptul că Luminiţa Ştefan, casiera în sarcina căreia s-a reţinut lipsa fondurilor, va răspunde pentru fapta sa, nu trebuie trecut cu vederea că activitatea acesteia a fost verificată şi de superiorii său: Biroul Audit, condus de Florea Ristea, directorul economic, Mariana Atanasie, Biroul Financiar, condus de Corina Petcov etc. Oare toate aceste birouri, împreună cu angajaţii acestora, ce au verificat, de fapt?
 
Nici Biroul Control de Gestiune, condus în perioada 2013-2014 (când se presupune că au dispărut primii bani) de actualul şef al căminului de la Pescărie, Veronica Iancu, nu a găsit nicio neregulă în activitatea casierei.
 
Nu vrem să ne hazardăm, deoarece nu suntem organe de anchetă, însă, alături de făptuitor, şi cei care nu i-au descoperit la timp fapta pot fi acuzaţi cel puţin de neglijenţă în serviciu.

Ce spune Universitatea „Ovidius“ despre acest caz

Am contactat şi Biroul de Presă al Universităţii „Ovidius“ Constanţa pentru un punct de vedere în acest caz. Purtătorul de cuvânt al UOC, Valentin Vanghelescu, ne-a declarat următoarele: „Persoana în cauză şi-a recunoscut parţial vina, restituind suma de 12.000 de lei către Universitate. Primele măsuri luate au fost mutarea angajatului într-un alt departament, până la definitivarea analizei interne, şi anunţarea organelor de anchetă abilitate. În momentul actual, primele estimări ale prejudiciului s-ar ridica la aproximativ 180.000 de lei. Prin decizia Consiliului de Administraţie din 7/03/2017, s-au instituit două comisii, o comisie de analiză disciplinară şi o comisie de experţi contabili din interiorul Universităţii, menită a analiza activitatea de fond a departamentului economic, în ultimii cinci ani. Totodată, prin decizia rectorului, serviciul de audit intern va analiza aceeaşi perioadă şi va formula un răspuns în termen de zece zile. După finalizarea activităţilor celor două comisii şi ale serviciului de audit intern, Universitatea va comunica rezultatele şi măsurile interne care derivă din analiză“.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • munteanu iolanda 10 Mar, 2017 19:44 asta este