Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 7. Atenție! A2, închisă pe ambele sensuri de mers Se închid toate drumurile naționale și județene din Constanţa

ro

10 Jan, 2017 18:35 8472 Marime text
drumul dintre mamaia si navodari a fost inchis 619763Din cauza codului portocaliu de viscol și ninsori, drumurile naționale din județul Constanța au fost închise. Până la această oră au fost închise DN22 Ovidiu – Mihai Viteazu, DN22A, DN22C Murfatlar – Cernavodă, DN38 Agigea – Negru Vodă, A4 cu DN 39, DN 2, Ostrov - Cernavodă, DN3 Constanța – Ostrov. 

Conform prognozei meteo emisă astăzi, în intervalul 10 ianuarie, ora 20.00 – 11 ianuarie, ora 08.00, în județul Constanța se instituie cod portocaliu.
 
Fenomenele vizate sunt: precipitații mixte, ploi înghețate, ninsoare, rafale de vânt de 70 - 80 de km/oră care vor spulbera ninsoarea, viscol puternic care va troieni zăpada și care va scădea vizibilitatea sub 50-100 de metri.
 
Temperaturile minime vor fi cuprinse între -11 și -6 grade, iar maximele între -6 și -1 grad.

UPDATE 7, ora 23.57

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță închiderea a 14 sectoare de drumuri naționale din cauza ninsorii abundente și a viscolului.

CNAIR
14 sectoare de drumuri naționale, închise. Lista completă


UPDATE 6, ora 21.47

Autostrada A2 București - Constanța a fost închisă în totalitate pe ambele sensuri de mers, din cauza vremii nefavorabile, a informat în această seară Inspectoratul General al Poliției Române.

De asemenea, DN3 și DN3 A au fost închise circulației rutiere, pe întreaga lungime.

UPDATE 5, ora 19.59

Pentru Autostrada A2 a fost dispusă măsura închiderii circulației rutiere pe ambele sensuri de mers, de la kilometrul 160 la kilometrul 212, între Cernavodă și Constanța.

Aceeași măsura a fost dispusă și pentru Autostrada A4, tronsonul Ovidiu - Agigea.

UPDATE 4, ora 19.47

Toate autocamioanele care se află în trafic să se oprească în prima localitate și să staționeze pânăla noi detalii privind starea drumurilor.

UPDATE 3, ora 19.37

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor face un apel către populația județului Constanța să evite pe cât posibil deplasările din localitatile unde se află întrucât de la ora 22,00 toate drumurile naționale și județene vor fi închise!


UPDATE 2, ora 19.09

La această oră drumurile către Corbu și către Lumina sunt închise.

Din cauza vântului puternic zăpada este viscolită pe carosabil făcând vizibilitatea să fie foarte redusă în drumul către comuna Corbu, iar drumul către Lumina este blocat din cauza unor tiruri blocate în curba.

„Drumul Năvodari-Mamaia-Constanța rămâne deschis circulației, dar vă recoandăm să vă echipați mașinile de iarnă, să conduceți prudent și să păstrați distanțe mai mari pentru siguranța voastră și a celorlalți participanți la trafic”, se arată într-un mesaj pe pagina de socializare Facebook a Primăriei Năvodari.
 

UPDATE 1, ora 18.44

Circulația rutieră a fost închisă pe DN 38, tronsonul Agigea - Negru Vodă, punct de trecere a frontierei către Republica Bulgaria, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliției Române.

Totodată, au fost instituite filtre și la intrările/ ieșirile pe/ de pe Autostrada A4, în scop preventiv.

Având în vedere mesajele de avertizare cu cod galben, respectiv portocaliu, referitoare la ninsoare și viscol, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele afectate.

Citește și

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii