Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de deficienţe, constatate în urma evaluării anuale a managementului directorului Gabriel Custurea (document)

ro

09 May, 2016 00:00 3188 Marime text
 

În cadrul şedinţei ordinare a CJC din data de 11 mai, consilierii judeţeni vor analiza proiectul de hotărâre privind aprobarea rezultatului evaluării anuale pe anul 2015 a directorului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Gabriel Custurea. În acest sens, se va aproba încetarea contractului de management al lui Gabriel Custurea, în urma rezultatului obţinut la evaluarea anuală - 5,78 de puncte.
 
În urma evaluării anuale a managementului lui Gabriel Custurea, s-au constatat următoarele aspecte:
  • Patrimoniul mobil şi imobil nu este protejat conform standardelor şi normelor legale în vigoare;
  • Relaţia cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa este precară, nerespectând circuitul normal al documentelor;
  • Managerul a conturat rolul instituţiei pe care o conduce în circuitul ştiinţific, educaţional şi cultural prin parteneriatele avute cu entităţi locale şi din afara judeţului;
  • Managerul a trenat în mod repetat redactarea documentelor pe care are obligaţia să le înainteze în timp util CJC, le-a întocmit de mai multe ori eronat, le-a înaintat fără semnătură şi ştampila instituţiei, a ignorat soluţiile găsite de comun acord şi a întocmit documentele în maniera dorită, personală, a ignorat circuitul ierarhic normal;
  • Managerul nu a organizat concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, aprobate, dovedind lipsuri organizatorice şi carenţe în activitatea de management, de natură să aducă prejudicii instituţiei pe care o conduce;
  • Managerul a returnat sumele aprobate prin HCJC pentru reparaţii urgente şi a ignorat toate controalele avut în cursul anului 2015 de la instituţiile statului (ITM, ISU, DJCC) şi neluând până la sfârşitul anului măsurile cerute de organele de control;
  • Managerul a contestat în instanţă amenda primită de la Direcţia Judeţeană de Cultură Constanţa, fără a cere aprobarea CJC pentru plata avocaţilor. 
În urma rezultatului obţinut la evaluarea managementului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Gabriel Custurea a depus contestaţia nr. 7767/29.03.2016, care a fost respinsă de comisia de contestaţii prin adresa nr. 8139/0.04.2016. Comisia a constatat neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de management şi a recomandat autorităţilor încetarea activităţii managerului.
 
„În aceste condiţii, pentru asigurarea unei bune desfăşurări a activităţii la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, se impune încetarea contractului lui Gabriel Custurea şi numirea unui director interimar până la data executării noului contract de management“, se arată în proiectul de hotărâre menţionat.
 
„Am contestat evaluarea anuală. Voi contesta şi restul deciziilor. Cred că totul a fost făcut părtinitor. Să decidă instanţa“, a declarat, pentu cotidianul ZIUA de Constanţa, directorul Gabriel Custurea. 
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza proiectul de hotărâre la care facem referire.

Citeste si Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie merită un manager în afara influenţelor politice Va pune CJC capăt „domniei” lui Haşotti la MINAC?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii