Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Vine. vine. primavara!"

ro

18 Mar, 2003 00:00 1322 Marime text

Premiera la "Fantasio"

Duminica, 16 martie, la ora 19.00, la Teatrul de Revista "Fantasio" a avut loc, in ton cu vremea care s-a schimbat ca anuntata, premiera spectacolului "Vine. vine. primavara!". Un spectacol de Dan Mihaescu, Constantin Zarnescu si Laurentiu Vlad, pe muzica de Nicolae Kirculescu, Dumitru Lupu, Aurel Manolache, Temistocle Popa, Vasile Vasilache, Vasile Vasilache jr. si Florin Bogardo. Iubitorii teatrului de revista vor putea viziona de acum un spectacol de varietati, cantece, scenete umoristice, dans modern si balet, cuplete si interpretari ale unor piese din repertoriul international in regia artistica a lui Ion Drugan. Soliste si solisti sunt Ileana Sipoteanu, Alina Caramitru, Alina Sarbescu, Monica Lazaroaia, Ady Covaci, Vivi Petcu, Florian Jurca, alaturi de orchestra si baletul teatrului - solisti Mirona Stefan, Alina Caliga si Sorin Caliga. Este bine sa fiti preveniti, mai ales doamnele, ca scenetele in interpretarea actorilor Stefan Glinta, Ovidiu Popescu, Laurentiu Vlad, Luciana Crudu si Paul Talasman abunda in umor frivol, cu multe replici fara perdea, desi intentia este de a juca un double entendre. Am retinut sceneta umoristica "Ceasornicul cu bucluc", ce trateaza un clasic mal entedu, desi cam exagerat. Atentie, suporteri ai echipei de fotbal locale, spectacolul contine cateva replici ironice la adresa Farului. Decorurile de revista creeaza o atmosfera rocamboleasca, sonorizarea este buna, dar muzica este si suna ca reciclata dintre vechile slagare ale epocii de aur, fapt ce iti produce un flash-back ce nu este chiar fericit in combinatie cu ritmurile dansurilor moderne si latino care coloreaza programul revistei. Lumini stroboscopice, dansatori oxigenati, umor facil, costume interesante si urari de primavara. Revista constanteana are spectatorii ei, care s-au bucurat de aceasta premiera, desi gusturile nu se discuta.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii