voceaconstantei.ro Viaţa cu alţi ochi. Pictura pe apă Ebru, între schimbare şi regăsirea propriului eu (galerie foto)

Pictura pe apă, Ebru, aşa cum se numeşte ea, este identificată cu poporul turc, devenind în timp un fel de ambasador al lui. O artă veche de sute de ani, care s-a perpetuat şi s-a dăruit generaţiilor, care înfrumuseţează orice casă în care există un Battal, un Gel-Gint, un Tara-Ebru ori un Hatip-Ebru. Sunt tipurile de pictură pe care oricine se apropie de cultura turcă le poate învăţa, în timp, cu multă răbdare. Pentru că, la final, ceea ce ţi se va dărui va fi nu numai produsul artistic în sine, ci şi un echilibru emoţional, linişte şi o viziune schimbată asupra a tot ceea ce ne înconjoară.

Profesorul Sezai Suliman a fost şi el, la rândul său, în urmă cu câţiva ani, elev  la cursul de pictură pe apă de la Centrul Cultural Turc Yunus Emre Constanţa. În timp însă, şi-a aprofundat pasiunea şi a ajuns să-i înveţe pe alţii cât de minunată poate fi o oră petrecută în faţa unei tăviţe cu apă, înconjurat de culori, cu o dorinţă creatoare şi de detaşare de cotidian.

Linişte şi relaxare

Dacă la prima vedere, mai ales pentru cei care nu au prea multe cunoştinţe în domeniul artelor, pictura Ebru pare ceva simplu de realizat, lucrurile nu stau deloc aşa. În spatele unei creaţii stau zeci şi sute de ore de lucru, o tehnică perfecţionată, dar şi dorinţa fiecăruia dintre cursanţi de autodepăşire. De aceea, la cursurile care se ţin, grupele sunt de câte cinci - şase cursanţi. Pentru că este nevoie de linişte, de discreţie şi de relaxare. Cursanţii provin din toate domeniile de activitate, de la medici la economişti, la ingineri, până la profesori.

„Un profesor renumit din Turcia mi-a spus că după trei ani de Ebru îţi dai seama că nu ştii să faci Ebru”, spune prof. Sezai Suliman. La acest moment, Centrul Cultural Turc nu mai desfăşoară acest curs, însă cei care până anul trecut i-au trecut săptămânal pragul pentru a-şi perfecţiona această tehnică, susţin că oricând ar relua un astfel de curs, ar vrea să înveţe mai mult.

Spirit şi divinitate

Practicarea picturii pe apă te învaţă să fii mai echilibrat, să ai mai multă răbdare în tot ceea ce faci, să-ţi asculţi propriile dorinţe, totul pentru ca la final lucrarea să te definească per ansamblu. La curs trebuie să vii deschis, cu dorinţa de a te exprima aşa cum eşti de fapt.

„Pictura este o legătură a spiritului cu divinitatea. Dacă nu ai această legătură, să crezi că o să poţi realiza pictura, nu o să reuşeşti. În această tehnică trebuie să fii răbdător, să fii echilibrat, cu măsură în toate. Poate fi considerat şi o terapie, pentru că îţi modifică starea de spirit. Multe persoane veneau după orele de program. Pentru a face o astfel de pictură, trebuie să existe linişte, o linie melodică foarte liniştitoare”, spune profesorul Suliman. Iar fiecare pictură ce se realizează e unică, originală, niciuna nu iese la fel cu alta.

Pentru suflet

Primele lucrări de pictură în apă au apărut în Asia Centrală în jurul anilor 800 - 1000, când turcii erau sub imperiul chinez. Mai apoi, tehnica a ajuns în Iran, pe Drumul Mătăsii şi mai apoi în Anatolia - Asia Mică. Cea mai mare dezvoltare şi apreciere a cunoscut-o în perioada Imperiului Otoman. Aici s-au luat primele lecţii de Ebru, iar primele hârtii colorate cu această tehnică s-au folosit pentru copertele interioare ale înscrisurilor religioase sau ca margini ale scrierilor religioase. Anumite lucrări, dacă sunt păstrate în condiţii bune, au o durată mai mare de păstrare. Cea mai veche lucrare, imprimată pe ceramică, s-a găsit în Azerbaijan şi datează din jurul anului 1400, iar o alta se află în colecţia privată a unui profesor.

Fiind o artă sacră, marii artişti Ebru nu îşi semnau operele, considerau că nu sunt operele lor, ci sunt produsul creaţiei forţei supreme. Abia când alţii şi-au apropriat creaţiile acestora, s-a început practicarea unei semnături minuscule în josul lucrării.

Nor de culoare

Dincolo de realitatea abstractă a semnificaţiei Ebru, aceasta reprezintă transformarea în artă a unei simple reacţii chimice. Ebru este pictura care se realizează pe apă, o apă cu o anumită concentraţie, cu proprietăţi adezive, prin stropirea vopselei. În traducere, Ebru înseamnă „nor”, pentru că şi picăturile de vopsea care cad în apă iau forma unui nor. Materialele folosite sunt destul de scumpe şi se găsesc în magazine specializate din Turcia. Însă, pe vremuri, pictorii îşi făceau singuri toate piesele şi ingredientele necesare. Culorile pentru vopsele se obţineau din natură şi era un proces de durată şi care cerea fineţe. Pudra extrasă din roci sau plante se amesteca apoi cu apă adăugată şi treptat se freca între două pietre. Mişcarea trebuia să fie apăsată şi se făcea în forma cifrei opt sau a semnului infinit. Acest procedeu se făcea manual şi dura până la opt ore, verificarea finală fiind prin turnarea unei picături de apă care să alunece graţios fără să mai lase brobonele în urmă. Fierea de vită este ingredientul care fixează culoarea, o împiedică să se împrăştie în apă şi, totodată, o împiedică şi să se amestece cu celelalte culori din apă.

De departe cea mai grea parte în tehnica aceasta este obţinerea densităţii ideale a apei, care uneori ţine pur şi simplu de dispoziţia psihică a celui care o prepară. De exemplu, pentru obţinerea battal-ului, apa trebuie să fie mai diluată, iar pentru figuri geometrice şi flori, trebuie să fie mai concentrată. Pentru  realizarea picturii Ebru se foloseşte o tavă de 35/50 cm, cu o adâncime de 5- 6 cm. Tava poate să fie din ceramică, oţel ori sticlă. Fiecare culoare trebuie să aibă pensula ei, pensulă care este făcută din lemn de trandafir, iar părul acesteia aparţine unui cal bătrân, trebuie să fie un fir mai gros. Pensulele se folosesc prin bătaie. Bâzurile sunt un fel de ace care se folosesc în timpul creaţiei, iar lemnul din care sunt făcute acestea este de trandafir, pentru că nu absoarbe apa şi are o uşoară elasticitate. Culorile care plutesc pe baza vâscoasă produc forme unice care sunt apoi transferate pe o suprafaţă absorbantă, cum ar fi hârtia sau materialele textile.

Şi locul unde se realizează pictura pe apă trebuie să întrunească anumite condiţii: temperatura încăperii trebuie să fie până în 23 de grade, ideal ar fi 21 de grade, umiditatea trebuie să fie destul de mică, dar nici prea cald, să nu fie vânt, să fie o încăpere curată, să nu fie particule de praf care pot cădea peste pictură şi o pot afecta.

Profesorul Suliman ne spune că prima lucrare pe care orice învăţăcel o realizează este battal-ul, pentru că în realizarea lui înveţi cum să ţii pensula în mână, cum să baţi culoarea şi cum să imprimi pe hârtie. Învăţarea acestei tehnici poate dura în funcţie de fiecare şi poate ajunge chiar şi la un an. Abia după ce prima tehnică este însuşită se poate trece la celălalt tip de Ebru, Gel-Gint-ul. Prima dată când s-au făcut figuri geometrice (hatip Ebru) a fost în jurul anilor 1700 de către unul dintre predicatorii de la geamia Sofia. De la el au rămas foarte puţine lucrări şi asta din cauza unui incendiu în care cea mai mare parte au ars, el însuşi pierzându-şi viaţa în încercarea de a le salva din flăcări. Florile au început să fie realizate prin această tehnică în jurul anilor 1900, iar primele au fost lalelele, mai apoi garafa, margareta, macul.

„Să fii dedicat picturii”

Legătura acestei arte cu divinitatea poate fi lesne observată prin paralela care se face cu motivul predominant în pictura pe apă, laleaua, şi întâlnită în toate moscheile. Pentru musulmani, în general, laleaua era floarea cu cel mai înalt rang, ea având o semnificaţie aproape divină. În limba turcă, laleaua se numeşte laleh, iar în alfabetul arab, cuvântul conţine aceleaşi litere ca şi Allah. Laleaua a devenit, astfel, floarea lui Dumnezeu.

„Acest tip de pictură poate fi făcut de oricine, indiferent de religie, trebuie doar să fii dedicat picturii, să fii deschis”, spune profesorul Suliman. Astfel de lucrări de pictură Ebru se pot face şi pe suprafeţe mai mari, nu doar în tăvile standard. Se poate imprima pe o anumită ceramică, iar cu vopseluri speciale pentru materiale textile se poate imprima şi pe mătase (eşarfe, cravate).
 
Culorile picturi Ebru te fac să te simţi bine, îţi deschid ochii, îţi dau o altă stare de spirit. Iar acest lucru li se poate întâmpla şi copiilor. „Copiii sunt cei mai impresionaţi despre această tehnică. Eu împreună cu soţia am fost anul trecut la Cluj-Napoca, în proiectul Şcoala Altfel, şi am prezentat unui număr de peste 500 de copii această tehnică. Au rămas uimiţi, fascinaţi”, mai spune profesorul.

Vârsta ideală pentru ca aceştia să poată participa la cursuri este în jurul a zece ani, tocmai pentru că a face acest tip de pictură necesită atenţie, concentrare deosebită, ceea ce pentru un copil mai mic este un efort deosebit. De altfel, în anul şcolar precedent, una dintre clasele a patra de la Şcoala numărul 3 din Constanţa a avut ca oră opţională acest curs de pictură Ebru, susţinut de profesorul Sezai.

Arta care te schimbă

Unul dintre cei care au urmat cursurile de pictură pe apă este Diana Slav, cea pe care constănţenii o ştiu ca fiind ghid al Constanţei. Pentru ea, Ebru a fost şi este o terapie. „Ştiam şi până acum şi o ziceam cu caracter de glumă că sunt impulsivă, grăbită, neatentă, dar Ebru m-a făcut să devin conştientă şi mai mult de aceste defecte ale mele şi să realizez cât de mult îmi afectează ele acţiunile de multe ori. Fiindcă la Ebru e vorba de un echilibru pe care, dacă nu îl stăpâneşti, rişti să strici planşa. Ebru m-a făcut să devin conştiincioasă, atentă la ceea ce fac până la detaliile finale, m-a făcut să reuşesc să stau concentrată pe lucrarea în desfăşurare, fără a mă mai lasă distrasă de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Cumva o pot asocia cu yoga, fiindcă oferă o stare de linişte. Îmi mai place foarte mult la aceasta tehnică  faptul că nu mă afectează defectul meu de a fi stângace, aici nu e important”, spune Diana Slav.

Indiferent de religia pe care o ai, legătura pe care fiecare dintre cei care practică această artă o stabileşte cu propria tăviţă de lucru este unică. Ebru îţi dă lecţii despre reperele pe care trebuie să le ai în viaţă, despre echilibru, calm, moderaţie. Despre cum să depăşim, cu propriile forţe, cu propriul eu, dificultăţile fiecărei zile de lucru, de viaţă, cu zâmbetul pe buze.

Sursa: voceaconstantei.ro