Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:14 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Varujan Vosganian a venit cu „Copiii războiului“ la Constanța (galerie foto)

ro

10 Jun, 2017 00:00 1261 Marime text
Vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, a venit joi la Constanța, nu singur, ci însoțit de... „Copiii războiului“, cel mai recent roman al său, pe care l-a prezentat în aula Universității „Andrei Șaguna“.
 
„«Copiii războiului» este un roman care vorbește despre România - pe o perioadă de aproape 70 de ani, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până în zilele noastre -despre traumele nelecuite ale poporului român, despre momentele de cumpănă pe care le-am trecut, despre secolul XX, care, deși calendaristic s-a încheiat, nu s-a terminat încă, despre felul în care unii au înțeles comunismul și alții nu au înțeles comunismul, despre felul în care România a evoluat în perioada de tranziție. Este un roman în care există personaje foarte diferite, de la partizanii din munți până la cei care îi vânau, de la cei care credeau că fac revoluție până la cei care îi arestau și îi maltratau, de la cei care s-au trezit fără serviciu și fără orizont după 1990 până la tinerii de pe Calea Dorobanți. Există o varietate de personaje în care fiecare cititor se poate regăsi. Este o carte care nu pune concluzii - concluziile omoară arta, ele aparțin cititorului - și care pune în fața noastră, a românilor, o opțiune teribilă, dar pe care într-o bună zi va trebui să o facem, între uitare, răzbunare și iertare“, a spus Varujan Vosganian despre cartea sa.

„O carte greu de uitat, un roman excepțional“ 

Despre „Copiii războiului“ au mai vorbit, pe rând, prozatorul și publicistul Ovidiu Dunăreanu, profesoara Arșaluis Gurău și directorul Bibliotecii Județene Constanța „Ioan N. Roman“, dr. Corina Apostoleanu. 
 
Despre autor, Ovidiu Dunăreanu a subliniat că este „un romancier puternic, stăpân pe mijloacele sale epice, în primul rând pe modul de a construi riguros și credibil“, iar despre „Copiii războiului“ a mărturisit că este „o carte greu de uitat, cu o arhitectură suplă și captivantă, un roman excepțional“.

„Avem sub ochi o frescă istorică așa cum puțini dintre scriitorii noștri contemporani, după 1990, au reușit să o facă. (...) Varujan Vosganian este un maestru al portretisticii sub toate aspectele, fizice și morale“, a mai spus Dunăreanu. „Formidabilul armean are un talent colosal“, a concluzionat acesta.
 
Talentul de prozator l-a remarcat și profesoara Arșaluis Gurău, care a spus: „Având o structură compozițională unitară, cartea permite ochiului atent să identifice o seamă de repere epice interconectate, alcătuind împreună o frescă a societății românești“.
 
„«Copiii războiului» este un roman al confruntării cu sine, un roman foarte greu de scris, scris într-o tehnică a contrapunctului (...). E o carte pe care nu o poți lăsa din mână cu gândul să te întorci la ea peste două ceasuri sau peste câteva zile“, a apreciat și dr. Corina Apostoleanu.
 
La finalul prezentărilor, personajul central al întâlnirii literare a amintit de parabola zidului, prezentată la Târgul de Carte de la Leipzig.
 
„Generația mea a avut al șaselea simț. Am avut simțul de a privi prin zid. În spatele zidului vedeam o lume frumoasă. (...) Cu cât zidul era mai gros, cu atât lumea ni se părea mai frumoasă (...) Noi am crezut că dacă dărâmăm zidul, vom reuși să ajungem la lumea pe care o vedeam dincolo“, a spus Vosganian.
 
Personajele nu sunt reale, dar contextul este, a spus autorul „Cărții șoaptelor“, care a precizat: „Cea mai teribilă ficțiune se sprijină pe cele mai cumplite realități. Nu vreau să fac referiri românești: Eminescu, Arghezi, Blaga... (...) Luați trei autori: Kafka cu «Procesul» și «Castelul», Hašek cu «Peripețiile bravului soldat Švejk» și Robert Musil cu «Omul fără însușiri». Dacă citiți cărțile acestea trei, știți de ce a căzut Imperiul Austro-Ungar. Eu aș putea, ca profesor de economie, să vă predau economia folosindu-mă de Balzac, de Zola, de Nicolae Filimon, de Duiliu Zamfirescu, de Emil Rebreanu, de Marin Preda, de Nicolae Breban. Aș putea să vă predau economia numai cu literatură. Cred că nu există domeniu pe care să nu-l poți preda folosind doar literatură“.
 
„Poporul român nu are o «Carte a șoaptelor» (...). Câtă vreme un popor nu poate avea o traumă comună, el nu poate avea o «Carte a șoaptelor». Comunismul nu e o traumă comună a poporului român“, a mai spus Vosganian.
 
Evenimentul editorial de joi, 8 iunie, a fost organizat sub auspiciile Uniunii Armenilor din România, sucursala Constanța, reprezentată de Liviu Merdinian, amfitrion fiind președintele Universității „Andrei Șaguna“, prof. univ. dr. Aurel Papari. Varujan Vosganian este membru al Senatului Universității „Andrei Șaguna“ din 2010, an în care a dăruit numele „Varujan Vosganian“ promoției absolvenților Facultății de Științe Economice.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și: 
 
Varujan Vosganian lansează "Copiii războiului" la Constanţa 
 
Istorie şi credinţă dăltuite în piatră Hacikar-ul de la Constanţa, „o bucăţică din Armenia în inima României“ (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii