De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
15:26 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Totul este iluminat”, Jonathan Safran Foer

ro

16 Sep, 2016 00:00 921 Marime text
Să începem cu un motto: „Din păcate, nu există exemple de artă şi nici motive serioase de a crede că vor exista vreodată. (Tot ce s-a făcut s-a făcut cu un scop, un scop care există în afara acelui lucru, de pildă, Vreau să vând acest lucru, sau Vreau ca acest lucru să-mi aducă faimă şi iubire, sau Vreau ca acest lucru să mă împlinească, sau, mai rău, Vreau ca acest lucru să-i împlinească pe alţii). Și, cu toate acestea, noi continuăm să scriem, să pictăm, să sculptăm, să compunem. Oare ne comportăm prosteşte?”
 
S-ar spune că, prin rândurile acestea, tânărul scriitor Jonathan Safran Foer vrea să-şi dea singur foc la valiză sau să-şi creeze un alibi pentru mai târziu. „Totul este iluminat” este romanul său de debut. La vremea publicării, J.S. Foer avea doar 24 de ani, prea tânăr pentru a aborda teme aşa de grave, de parcă întreaga tragedie a holocaustului încă mai apăsa pe umerii săi tineri. Și abia lucrul acesta este surprinzător, nu stilul, cum s-au grăbit unii să afirme. Desigur, acesta nu trebuie ignorat, fiind o combinaţie reuşită între descrierile puternice, asemănătoare celor lui Marguerite Yourcenar (în sensul că reuşeşte să creeze imagini răspicate în cuvinte puţine, o calitate rară la un autor), aparenta inocenţă a lui Vonnegut şi fantasticul din „Cartea Nopţilor” al lui Sylvie Germain, un alt debut reuşit, comparat la vremea respectivă cu universul fabulativ al lui Marquez din romanul „Un veac de singurătate”. Nici temele abordate nu sunt originale, familia, războiul, călătoria iniţiatică. Oricum, nimic nu mai este original în ziua de azi, dar pot fi destule lucruri captivante prin ironia cu care sunt descrise.
 
Această ironie a autorului Jonathan Safran Foer mulţi au confundat-o cu umorul şi au râs citind cartea lui. Au redus substanţa umorului lui Foer la căţeluşa care se dădea cu capul de fereastră sau de pereţi şi la scrisorile ucraineanului Alex, zis Alli, zis Șapka, zis...
 
Măiestria unui autor (şi delicateţea sa) constă în a reda cât mai exact portretul unui ucrainean care dorea să trăiască în America şi care credea că ştie engleză, iar aici nu e nimic de râs. Toţi europenii care cred că ştiu engleză (şi care se înţeleg de minune între ei când se întâlnesc pe diverse coordonate ale lumii, fie că sunt italieni, unguri, români sau ucraineni sau ruşi), în momentul în care se vor întâlni cu un british sau cu un american, vor avea probleme de comunicare. În afară de situaţia destul de frecventă în care americanii vor râde de accentul britanicilor, iar britanicii îi vor detesta pe americani, şi britanicii şi americanii îi vor privi cu îngăduinţă pe ceilalţi europeni care, pentru că nu cunosc subtilităţile limbii şi nici nu folosesc corect unele expresii, le vor părea simpatici atât americanilor, cât şi britanicilor, şi probabil că acesta este singurul lucru asupra căruia vor cădea de acord atât americanii, cât şi britanicii. Iar acest lucru Foer nu-l putea face decât prin limbaj, inventând un alter ego al lui, un pen-writer şi totodată o frumoasă oglindă a conştiinţei unui scriitor. „Te implor să ne ierţi şi să ne faci mai buni decât suntem. Fă-ne buni!”, zice Alex într-una dintre scrisorile lui către tânărul scriitor Jonathan (care-şi păstrează identitatea în carte).
 
Este, de asemenea, cartea celor 613 tristeţi ale lui Brod, o stră-stră-stră-stră-bunică (inventată sau nu, de unde să ştim asta?), despre cum s-a născut ea din râul care-i poartă numele, în timp ce mama ei se îneca în acelaşi râu, despre căutarea unei Augustine, care nu va fi găsită niciodată, despre un sat ras de pe faţa pământului, cum aveau nemţii obiceiul să procedeze cu satele cele pline de evrei, oarecum plictisiţi că trebuie să facă asta, dar tot o făceau, că era misiune de război, şi despre un bunic căruia îi place să se creadă orb, cu o altă poveste tragică în spate din acelaşi World War II, când a fost pus să-şi împuşte în cap cel mai bun prieten.
 
Replica de final - „I will walk without noise, and I will open the door in darkness, and I will” (Voi merge fără zgomot şi voi deschide uşa în întuneric şi voi…). Personajul meu favorit: Brod, fata-râu.
 
Citiţi, deci, „Totul este iluminat” şi iluminaţi-vă în umor şi tristeţe. Lectură plăcută!
 
Sursă foto: arhivă personală
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii