Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:28 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a stins unul dintre cei mai buni latiniști ai României, universitarul și scriitorul Ștefan Cucu

ro

02 Sep, 2017 10:00 6883 Marime text
Conferențiarul universitar și scriitorul Ștefan Cucu, unul dintre cei mai buni latiniști ai României, s-a stins din viață la Constanța, pe 28 august, la vârsta de 74 de ani, în urma unui infarct.

Era cel mai bun latinist din România specializat în opera lui Publius Ovidius Naso. În luna octombrie trebuia să lanseze romanul „Cântărețul tandrelor iubiri. Romanul vieții lui Ovidius“, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“. Înmormântarea a avut loc în ultima zi a lunii august la Cimitirul Ungureni, Craiova.

Născut la 19 mai 1943, în comuna Hurezani, judeţul Gorj, Ștefan Cucu a urmat cursurile Liceului „Fraţii Buzeşti“ din Craiova. Absolvent al Universităţii din Bucureşti, Secţia latină-greacă veche (1966) şi al Universităţii din Craiova, Secţia română-franceză (1977), Ștefan Cucu a fost lector la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa până în 1996, când se transferă la Universitatea din Craiova, din 1999 a fost conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, iar din 2008, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a aceleiaşi Universităţi.

Activitate științifică și literară

Conf. univ. dr. Ștefan Cucu și-a pus semnătura pe volumele: „Arheologia şi istoria veche a Dobrogei“ (bibliografie selectivă adnotată, Constanţa, 1985), „Templul cuvintelor“ (versuri, Constanţa, Editura Muntenia, 1993), „Manual de erotică“ (culegere de texte antice, comentate, Craiova, Editura M. Duţescu, 1992), „Actualitatea anticilor“, vol. I. (Constanţa, Editura Poligraf, 1994), „Dicţionar  explicativ  de drept roman“ (Termeni, principii  şi expresii juridice latineşti, Craiova, Editura  „M. Duţescu“, 1996), „Publius Ovidius Naso şi literatura română“ (Constanţa, Editura Ex Ponto, 1997), „Istoria literaturii latine de la origini până la Caius Valerius Catullus“ (Constanţa, Tipografia Universităţii „Ovidius“, 1994), „Literatura în Dobrogea“ Vol. I-II (Dicţionar biobibliografic, Constanţa, 1997, 1999; coautor: Corina Apostoleanu), „Limba latină pentru jurişti“, (Curs practic, Bucureşti, Editura Fundaţiei „România de mâine“, 2000), „Dicţionar român-latin de citate biblice“ (Constanţa, Editura “Ex Ponto”, 2000), „Muzeul sufletului“ (Versuri, Craiova, Editura „Reprograph“, 2001), „Cogito, ergo sum“  (Dicţionar  de   cugetări   latineşti   şi greceşti comentate, Constanţa, Editura „Ex Ponto“, 2002), „Portrete literare“ (Scriitori şi publicişti contemporani din spaţiul pontic, Constanţa, Editura „Ex Ponto“, 2002), „Literatura latină creştină de la  Tertullian  la  Fericitul  Augustin“ (Constanţa, „Ovidius“ University Press, 2003), „Ecouri ale literaturii latine în spaţiul cultural european“ (Bucureşti, „Cartea Universitară“, 2007), „Ultima zi a unui filosof“ (roman, Constanţa, Editura „Ex Ponto“, 2007), „Limba greacă biblică şi patristică“, Editura „Ex Ponto“, Constanţa, 2012, „Iubire târzie“ (roman, Editura „Ex Ponto“, Constanţa, 2013.
 
Conform prezentării de pe site-ul filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din  România al cărui membru era din 1995, Ștefan Cucu a debutat cu poezie în revista „Viaţa studenţească“ (oct. 1963) și a colaborat la „Viaţa studenţească“, „Luceafărul“, „Ramuri“, „Tomis“, „Literatorul“, „Peuce“, „Pontica“, „Analele Dobrogei“ (serie nouă), „Metafora“, „Gorjul literar“, ş.a. Este cuprins în culegerea de versuri „Caiet liric“ (Bucureşti, 1965, Editor: Casa Centrală de Creaţie), în antologia „La porţile soarelui“ (selecţie din creaţia membrilor cenaclurilor literare, Constanţa, 1978-1979, editori: Centrul Judeţean de Creaţie, Cenaclul Scriitorilor din Constanţa), în „Antologia de Haiku“ (Constanţa, 1992), în antologia de poezie contemporană „Fereastra dinspre mare“ (Constanţa, 1995, Editor: Revista „Tomis“), în antologia „Sud-Vest“ a scriitorilor contemporani din Oltenia (Craiova, 1998, editată de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor), în antologia „România din suflet“ (90 de poeţi / din România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Italia, Franţa, Canada,  SUA/ celebrează 90 de ani de la Marea Unire, Constanţa, Editura Boldaş, 2008).

Premii și diplome

Activitatea sa literară a fost încununată cu: Premiul la prima ediţie a Salonului Naţional de Carte „Tomis ’98“ , Premii la ediţia a V-a și a VIII-a a „Colocviilor tomitane“ - 1999 și 2002, Premiul pentru critică, istorie literară, eseu pe anul 2002 (acordat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Dobrogea), Premiul pentru istorie şi  critică literară,  eseu  al  Editurii  „Ex Ponto“ - Constanţa, 2005.

De asemenea, a obținut: Diploma Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu“, România-India, 1997, diploma  de  excelenţă  a   revistei  „Agora“ (Constanţa, 2006, Fundaţia  Culturală „Sorin Tudor“), diploma  aniversară  „Liber  gratus“,  pentru  devotament  şi implicare în cultura românească (Constanţa, 2006, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“), diploma jubiliară şi Medalia omagială „Mitropolitul Andrei - Baron de Şaguna“ (Constanţa, 2008, Universitatea „Andrei Şaguna“, Constanţa), diploma jubiliară, acordată de Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, cu prilejul aniversării a 50 de ani de învăţământ universitar în Dobrogea, Constanţa, 2011.

„A lucrat la Bibliotecă, la serviciul Cărți rare. Era foarte atașat de bibliotecă“, a spus directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“, Corina Apostoleanu.

„Dumnezeu să-l ierte! L-am cunoscut nu numai ca pe un literat de talent, cât și în calitate de coleg la Biblioteca Județeană. A fost un om delicat, despre care sunt convins că n-a supărat, niciodată, pe nimeni!“, a transmis scriitorul Claudiu Val.

Dumnezeu să-l odihnească!

Sursa foto: http://usr-dobrogea.ro
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii