Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rămas-bun, Corneliu Stroe! „O tăcere adâncă a rămas şi sufletele noastre îndoliate…“

ro

12 Jun, 2017 00:00 4161 Marime text
Inima lui cea mare, care a vibrat de când se ştie pentru muzică, pentru blues şi jazz, s-a oprit brusc, neaşteptat, lăsând în urmă nespus de multă durere şi multe visuri care nu au mai devenit niciodată realitate, deoarece el, visătorul Corneliu Stroe, unul dintre cei mai mari percuţionişti ai României, s-a grăbit să plece într-o noapte de iunie. 
 
Se purta tinereşte, aşa încât nici nu ghiceai că pe 22 octombrie urma să împlinească 68 de ani. Trăia pentru şi prin muzică. Cei care l-au cunoscut îşi găsesc cu greu cuvintele să vorbească la timpul trecut despre el, prietenul şi colegul Corneliu Stroe, care a trecut în lumea umbrelor sâmbătă noapte, în urma unui infarct.
 
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi astăzi la capela mortuară a Cimitirului Central (strada Bărăganului colţ cu Burada). Înmormântarea va avea loc marţi, la Cimitirul Municipal, la o oră pe care familia o va anunţa azi, probabil.
 
„Am cântat peste 20 de ani împreună. După familie, jazzul a fost cel mai important lucru din viaţa lui, fără nicio îndoială. Am făcut împreună concerte în toate ţara şi în multe ţări, am scos discuri împreună. Ce îşi poate dori un artist am reuşit să facem, în bună parte, împreună. Talentul şi dăruirea pentru jazz ne-au permis să cântăm atâţia ani împreună, cu rezultate foarte bune. A fost un om cu arderi puternice, iar cea mai puternică era pentru muzică şi pentru jazz. Un lucru care mă bucură este faptul că fiica lui, Roxana Stroe, îi va duce mai departe numele, talentul şi dragostea pentru muzică“, a spus jazzmanul Harry Tavitian, bulversat de vestea plecării Dincolo a bunului său prieten.
 
„Primul concert, după operaţia sa de inimă, l-am avut împreună, la Vama Veche“, şi-a mai amintit Harry Tavitian.

„Nu pot să cred, pentru că nici nu poate fi adevărat“ 

„Nu pot să cred, pentru că nici nu poate fi adevărat.... Noi aveam încă multe lucruri frumoase de construit împreună. Şi toată savoarea întâlnirilor cu Corneliu Stroe, poveştile lui de viaţă, despre muzică, despre artişti, bucuria lui de a râde cu poftă la glume, harul lui de a povesti şi, dincolo de toate, exacerbata pasiune pentru muzică, implicarea lui totală pentru ca tot ce făcea să iasă perfect, nemaiţinând cont de odihnă, de pauze... Un solo de tobe, prelungit, aşa cum îi plăcea lui, şi vocea care răzbătea printre acorduri marcând intrările celorlalţi... O tăcere adâncă a rămas şi sufletele noastre îndoliate...“, a scris Amelia Stănescu pe pagina sa de socializare.
 
Ea era una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale sale, împreună puseseră la cale proiectul BlueJazz & Poetry, de la Amethyst Club, în cadrul căruia se organizaseră o mulţime de evenimente cu mari artişti: muzicieni şi poeţi. Dintre aceştia, Amelia Stănescu îşi aminteşte, în vâltoarea amintirilor, de: Mike Godoroja şi trupa sa, trupa Balkanamera, Lucian Săuleanu, poeţii Dan Mircea Cipariu, Lucian VasilescuAnca Mizumschi. Corneliu Stroe a mai cântat, în cadrul proiectelor solo, cu Dean Bowman, cu Clay Windham, care, în urmă cu doar câteva zile, a părăsit această lume.
 
„Erau spectacole extraordinare. Lucram la acest proiect cu mare bucurie. Lui îi aparţine iniţiativa. Ţinea enorm la acest proiect. Îi era devotat trup şi suflet. (...) Ţinea tratament medicamentos, după intervenţia pe inimă de la Braşov, pentru care s-a organizat şi un concert caritabil. S-a implicat extraordinar de mult în proiectele sale muzicale, a pus atât de mult suflet în ele, încât, cu siguranţă, pasiunea lui teribilă, dorinţa ca totul să iasă perfect l-au vlăguit. La fel ca şi marea lui «nebunie» ca la Constanţa să existe un club de jazz şi de blues, deoarece noi nu mai aveam acest lucru după clubul lui Harry Tavitian. Implicarea lui maximă l-a costat. Făcea tot ce putea să aducă la Constanţa nume mari ale jazzului şi ale bluesului, nu doar români, ci şi nume internaţionale. Uneori se lupta cu morile de vânt, se ocupa de tot, de fiecare detaliu, de la cele mai mici până la cele mai... mari“, a spus Amelia Stănescu.
 
„Nu-mi vine să cred! Nu are cum să fie adevărat! Acum câteva zile m-am întâlnit cu el şi îi spuneam despre dorinţa mea de a face un centru de artă contemporană... Urma să colaborăm“, a spus coregrafa Stela Cocârlea.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
A murit Corneliu Stroe, cunoscut percuţionist constănţean (video)
  
Muzicianul Corneliu Stroe „Sunt fericit că am reuşit să promovez folclorul românesc în Europa, de la Marea Neagră până la Atlantic“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii