Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:56 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Myriam cea comestibilă

ro

17 Aug, 2016 00:00 1141 Marime text


Iată un roman savuros, dacă n-ar fi foarte trist, semnat de franţuzoaica Agnes Desarthe. Un roman în care, oricât ai bea şi oricât ai mânca, nu mai poţi fi ca înainte, pentru că oricât de tentante ar fi prăjiturile şi sticluţele lui Myriam, viaţa pare că nu i se mai potriveşte. „Mănâncă-mă” este povestea unei femei cu o taină de nemărturisit (dar care se dezvăluie totuși treptat pe parcursul lecturării, căci care ar mai fi farmecul unei taine, dacă aceasta nu este descoperită?). Este o carte care amintește de povestea lui Alice în Țara Minunilor. Numai că Alice s-a făcut acum mare, se numeşte Myriam și vrea să scape de regrete şi tristeţi care o consumă pe dinăuntru. Vrea să găsească tărâmul fermecat (ca toată lumea, de altfel), în care dorințele pot deveni realitate și viața să fie mult mai simplă. Şi, dacă se poate, foarte gustoasă.
 
Myriam nu are nicio calitate nemaipomenită cu care să iasă în evidenţă, în afară de una singură: ştie să gătească. Cel puțin așa spune ea. E modestă într-un fel cât se poate de ingenuu. După o serie de decepţii despre care vom afla pe parcurs, îşi părăseşte familia şi pleacă singură în lume, doar cu o valiză. Mai degrabă este gonită de un soţ care ne e antipatic încă de la început, pentru că nu știm de ce, la trei zile după ce devine mamă, își altoiește soția, adică pe Myriam, cu o palmă. Și de aici i se cam rupe femeii filmul.
 
„Nu ești niciodată mai vulnerabil decât atunci când nu mai crezi în nimic, când ești revoltatul suprem. Orice refuz de a trăi în sistem nu face altceva decât să sporească puterea sistemului”, spune ea, într-un loc.
 
Fac un salt în poveste ca să nu vă stric plăcerea lecturii până în punctul în care Myriam ajunge bucătăreasă la un circ, racolată pentru că nu ştia să facă nimic, acest lucru fiind chiar şi principiul prin care erau angajaţi toți cei din trupa respectivă. Numai că Myriam chiar nu ştia (şi nici nu putea) să fie contorsionistă, înghiţitoare de săbii, să calce pe cărbuni aprinşi sau să dreseze pinguini. Aşa că se apucă de gătit pentru toată trupa.
 
Apoi, după câțiva ani în care o duce așa, decide să-şi deschidă propriul restaurant. Nu ni se dau amănunte de unde face rost de bani pentru un restaurant, după ce trupa de circ se desfiinţează şi pleacă în altă parte. Oricum ar fi, începe aventura vindecării rănilor lui Myriam, după şase ani de la izgonirea ei de-acasă. Restaurantul se numeşte „Chez moi”, în traducere, „La mine”, ca şi cum prin denumirea aceasta încearcă să reinventeze un acasă al ei, de care fusese despuiată violent pentru o greşeală, am putea spune karmică. Era un lucru care, pur şi simplu, nu putea fi evitat. Sau poate că da, dacă n-ar fi fost o femeie atât de pasională. „Ce știu cu neclintire este că singura forță adevărată rămâne dorința”, mărturisește ea.


 
Întorcându-ne la restaurantul ei, bineînţeles că Agnes este singură şi neîndemînatică şi habar n-are cu ce se mănâncă o astfel de afacere. Este pricepută la bucătărie, e drept, dar debutul este greoi şi stângaci, mai ales că ea habar n-are de managementul unui restaurant… Myriam trebuie să lupte cu toate problemele şi să le rezolve din mers, cu toate obligaţiile materiale care apar.
 
Dar… miracolul se întâmplă în cele din urmă. Încet-încet, uşa restaurantului se deschide: iată un florar care vine să-şi bea cafeaua în fiecare dimineaţă, un Ben care acționează ca un adevărat înger păzitor, două studente la filosofie, cu micile lor drame, câţiva copii de cartier, apare şi un cultivator cu care colaborase pe când era bucătăreasă de circari, parcă toţi decupaţi dintr-o rutină umană luminoasă, zgomotoasă şi pozitivă.
 
Cu toate acestea, Myriam este o fiinţă zgâriată pe suflet, ca o placă veche de patefon, peste care s-a așternut praful regretelor și al întâmplărilor dintr-o viață trecută, o femeie tânără cu suflet mare, dar extrem de perturbat, sfâşiat de o continuă remuşcare. Se învinovățește constant și e convinsă că nu mai merită nimic de la nimeni. De aceea poate se pune în slujba altora, ca și cum ar vrea să fie iertată de întreaga omenire pentru greșelile ei.
 
Myriam va afla că este dăruită cu un real talent pentru gătit, că neîndemânarea ei ascunde un rafinament înnăscut: „Ca să-ţi iasă o mâncare trebuie să ştii că între fraged şi crocant, între dulce şi amar, între picant şi aromat, între mustos şi uscat se dă mereu o luptă şi că gustul se naşte tocmai din înfruntarea lor” sau „… pregătesc prăjituri fine din aluat nisipos, pe care vreau să le servesc cu smochine macerate în whisky şi cu o cremă de vin şi vanilie”.
 
Descrierile ingredientelor, ale mâncărurilor sunt deosebit de sugestive. De multe ori, comparate cu fiinţe umane, capătă - în descrierile lui Agnes Desarthe - dimensiuni fantastice: „Verze luxuriante, tulpini de praz cu mustăţi pline de ifos, sfecle prelungi şi cambrate, morcovi mirosind a pământ, dovlecei cu pielea groasă…”
 
Printre amănuntele instalării acestui mic restaurant, suntem proiectaţi şi în trecutul lui Myriam, pe care îl aflăm treptat. Numai gătitul pentru oaspeţii şi clienţii săi reuşeşte să o aducă pe linia de plutire sau cel puţin să intre în acea rutină care devine viaţa ei, în care va trebui să înveţe să încapă.
 
Sursa: www.mala-hierba.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii